„Scriitorii evrei” si manualul de limba română

Eminescu si evreii

Să începem cu începutul. Faptele mai întâi. Deci, în data de 3 august a.c., acum trei zile care vasăzică, pe site-ul hyperliteratura.ro, a apărut un articolas semnat Andrei Ruse, de cca. 500 de cuvinte, intitulat „De ce lipsesc scriitorii evrei din manualele de limba română?”. Imediat, sau mă rog, după numai două zile, un individ cu care ne-am mai întâlnit pe aici, Petre M. Iancu, alias Peter Moscu pe numele său real, sub umbrela sectiei române a postului de radio Deutsche Welle, reamintesc – sectia română a postului a fost desfiintată cu ceva timp în urmă, dar diversi indivizi, printre care si specimenul mentionat, continuă să scrie si să arunce cu dejectii asupra românilor cu orice ocazie, folosind drept acoperire numele respectivului post de radio, respectabil în fond, pentru a conferi un plus de autoritate mizeriilor debitate, chestiune penală deja. Dl. Moscu Peter reia ideea dlui Ruse, ceva mai pe larg, într-un articolas de cca. 1000 de cuvinte, intitulat Cui prodest obscurantismul dâmbovitean apărut două zile mai târziu, în 5 august a.c., dar si în alt registru al urii anti-românesti. Cele două mizerii au fost reluate pe facebook, cu scop propagandistic evident, stârnind în general comentarii negative. Acestea sunt faptele. Sigur, s-ar putea spune, încă două mizerii proferate de gruparea cominternistă ce încearcă să submineze orice este românesc, grupare ale cărei „vârfuri de lance”, ca să zic asa, sunt specimene cu mare vizibilitate în spatiul public precum dl. Alexandru Florian, care nu mai putin de acum o săptămână cerea distrugerea plăcutei comemorative de pe casa în care a trăit Nichifor Crainic, pe motiv că acesta ar fi fost condamnat drept „criminal de război”, dovedind o ignorantă crasă privind acest caz, sau dl. Vladimir Tismăneanu si gasca aferentă de tzutzeri. În fine, am dorit să reiau această problematică, dat fiindcă am constatat că multi au tratat cu o oarece îngăduintă, dacă nu condescendentă de-a dreptul afirmatiile mizerabile ale celor doi, adică vezi-doamne, ar fi cumva un sâmbure de adevăr în cele afirmate de către acestia. Este necesar acest lucru, să punem clar lucrurile pe făgasul lor firesc, dat fiindcă mult prea adesea, în spatiul public, am auzit chiar oameni „de cultură” – mă rog, persoane care au ca principală ocupatie cultura, făcând afirmatii despre asa-zisul „anti-semitism” al lui Eminescu, făcând grave confuzii privind această notiune, sporind confuzia celor neavizati. Într-un cuvânt am dorit să pun cumva lucrurile la punct, sper că odată pentru totdeauna. Ca si altă-dată, spun că în astfel de cazuri Academia Română prin vocea membrilor sectiei de literatură ar trebui să dea un răspuns transant acestor chestiuni, si spre lauda acestei institutii, a dat de fiecare dată. Este clar însă că Academia Română nu se poate lansa în polemici de joasă factură pe facebook, cu două specimene de calibrul intelectual si moral al dlor Ruse si Moscu, asa că mi-am asumat eu această sarcină. Desi nu sunt literat de profesie, am citit cam tot ce se poate citi în literatura română, de la scrisoarea lui Neacsu cel din Câmpulung, stiti Dvs., i pac dau de stire Domniei Tale za lucrul turcilor…., he!he!he! – pe vremea când am făcut eu scoală, prin anii ’60, nemernicii de comunisti nu mă treceau clasa dacă nu puteam recita celebra scrisoare integral – da! vorbesc de lucruri sfinte! – până la scriitorii români contemporani, inclusiv productele dlor Cărtărescu si Patapievici, ce să fac – lucrez cu materialul clientului. Dacă am mai atins în treacăt acest subiect în cadrul seriei de articole în care am combătut balivernele debitate cu nonsalantă de către dl. Toma George Maiorescu, de această dată vom încerca să punem punctul pe i cu privire la locul scriitorilor evrei în literatura română.

Acestea fiind zise, să purcedem la treabă. Pentru început, să vedem cum devine chestia cu această asa-zisă revistă online, hyperliteratura.ro. Înfiintată de individul la care ne vom referi în continuare, dl. Andrei Ruse, care este „director si initiator”, si care se prezintă drept „autorul romanelor „Soni”, „Dilăr pentru o zi” si „Zaraza”, „promoter cultural, initiator si director al proiectului Hyperliteratura”, cu un motto incitant, respectiv : „Pentru o viată sănătoasă, consumaţi minimum două cărti pe lună”, definită drept „o revistă online pentru pasionatii de cărti, scris si literatură în general”, revista mai are editorialisti, colaboratori, dar si un aparat managerial compus din trei persoane, content, PR si asistent – manager, mai ceva ca o revistă serioasă literară consacrată. În fine, nu acestia, de care nu am auzit, as putea să le verific profilul pe feisbuc – nu, nu mă interesează, bunăoară autorul articolului nu are studii superioare, sau nu reiese de pe nicăieri că ar fi absolvit vreun institut de învătământ superior, asa că am căutat pe net oarece ecouri la lucrările domniei sale. Iată ce spune un anume Stoian G. Bogdan, „din 29 octombrie 1983, savant român, consilier pe probleme comportamentale, designer social, jurisconsult, politician, critic de artă, artist plastic, filosof, scriitor, …. „ (sic! – mai urmează), citez totusi :

După ce a debutat prost în 2005 la editura „Vinea” cu volumul de poezii „Black Job”, Andrei Ruse a debutat din nou prost, de data asta în proză, cu romanul „Soni”, la editura Tritonic, în 2007. În urma secundului debut, tânărul scriitor s-a ales cu câtiva simpatizanti din randul blogerilor si elevilor de liceu, cu vreo 2000 de ex vândute si cu cateva raderi de toată frumusetea din partea criticilor literari. Fără studii superioare, cu lecturi putine dar sigure, cu o cultură generală prea generală, tânărul autor nu s-a lăsat intimidat de reactiile criticilor, cum de altfel mi se pare normal, si a mai scos din pălărie un roman, „MDMA 16” până acum câteva zile, sau „Dealer pentru o zi” începând de acum câteva zile când editura Polirom i-a acceptat spre publicare manuscrisul, făcându-l pe tânărul autor să aibă impresia că l-a prins pe dumnezeu de piciorul dintre picioare.

În fine, mi-am spus în barbă, poate criticul e invidios, si omul nostru chiar are talent, asa că am luat la citit unul din romanele stimabilului, cel mentionat primul, „Soni”, pe care l-am umflat imediat de pe scribd. Ce să spun, sentimentele mele sunt ambigue privind talentul stimabilului, iar cartea m-a lăsat cel putin indiferent, nu m-a impresionat în nici un fel, nici pro, nici contra. Nici reactii entuziaste nu am prea găsit pe net, cu exceptia blogerilor din cercul stimabilului. Pe scurt, desi a „produs” deja patru romane, mie mi se pare neconvingător, desi a debutat de un deceniu deja. Revenind la revistă, aici deja devine interesant si incitant totodată, numai ce citesti titlurile. Câteva la plesneală, citez : „Scandalul cu Plesu la librărie. Cine si cum a mintit”, „10 poezii porno de Mihai Eminescu” (voi reveni imediat asupra lor cu câteva comentarii), „Scriitorule, o carte bună nu-ti salvează biografia abjectă”, „Scriitori gay care au schimbat literatura” (ca si cum modul în care „si-o trăgeau” – nu la xerox ci la poponeată, la anus sau „găoază” care vasăzică, le-ar fi influentat în vreun fel literatura), etc… Edificator, nu? În fine, ca să nu rămân dator, articolul „10 poezii porno de Mihai Eminescu” îl are drept autor chiar pe stimabilul în persoană, dar nu la continutul articolului doresc eu să mă refer, individul doar citează cele 10 poezii, cu comentarii minimalistice, lăsând textele, pe care de altfel ar trebui să le cunoască toată lumea, să vorbească de la sine – nu, eu mă voi referi doar la titlu. Pentru că aici se vede incultura crasă a autorului, acele texte nu sunt „porno” cum afirmă dânsul, ci violent erotice, obscene chiar, licentioase, cum vreti Dvs., dar în nici un caz „porno”. La astfel de faze, omul nu merita nici măcar să ia bacul (si acesta e incert) – iar acest individ are pretentia să se numească promoter, si câte si mai câte, dar la capitolul limbă română si cultură generală este zero barat. Pentru că „porno” nu înseamnă ceva legat de pulă, de pizdă – vorba dlui Breban, sau de pulă în pizdă – scuzati limbajul violent, dar trebuie să vorbesc exact pe limba respectivilor – adică despre sexualitate în mod explicit, ci este legat de pornografie, în antichitate, pornografi se numeau sclavii care machiau prostituatele, care trebuiau să se deosebească cumva de femeile serioase, pentru a nu crea confuzii, cu neplăcerile aferente si pentru a nu fi „inoportunate” cumva pe stradă în cetate – acestea din urmă – în consecintă, „porno” este un termen legat de prostitutie, care are un înteles extrem de clar, servicii sexuale contra cost. Sigur, această confuzie imbecilă este extrem de prezentă în mass-media, datorată si ea, ca si multe altele, de precaritatea învătământului românesc, acum, la început de secol 21. Astea fiind zise, să trecem direct la textul omului, pe care îl vom urmări punct cu punct, citez de la început :

Avem nenumărati autori în manualele de limba română care au fost xenofobi si au încurajat sau chiar s-au implicat cât se poate de direct în minimalizarea culturii evreiesti în România. De la Eminescu, în ale cărui articole de presă antisemitismul depăseste si imaginatia unui legionar, sugerând „solutia finală”, până la Eliade & co, până la guvernul de 44 de zile al masonului Goga (aka „Führerul român”, pe bună dreptate), iar lista poate continua si informatiile acestea sunt dăunos excluse din asa-zisele cărti care ar trebui să ofere o imagine obiectivă asupra istoriei literaturii noastre.

Prima chestiune care sare în ochi, ca să zic asa, este exagerarea grosolană privind numărul celor care au fost xenofobi si au încurajat sau chiar s-au implicat cât se poate de direct în minimalizarea culturii evreiesti în România, omul nostru zice nenumărati, eu spun că se pot număra pe degete cei care de fapt s-au pronuntat contra imigratiei, ilegale cel mai adesea, a sute de mii de evrei, cu precădere în Moldova, Bucovina si Maramures, pe toată durata sec. 19. Deci, acestia au fost : Eminescu, Slavici, Conta, Hasdeu, Iorga, vorbesc de cei mai proeminenti. După cât se vede ajung degetele de la o singură mână, hai treacă-meargă, mai adăugăm 5, să fie zece, cifră rotundă – de unde până unde nenumărati, cum afirmă cu nerusinare stimabilul? Apoi toti acestia nu s-au pronuntat contra literaturii evreiesti, care nici nu exista la acea dată, ci contra acestei adevărate invazii, astfel că în mai putin de jumătate de secol, românii ajunseseră minoritari în majoritatea oraselor si tîrgurilor din Moldova. Arhivele sunt pline de cazuri de treceri ilegale de frontieră, falsificare de acte, de bani, de băuturi alcoolice, trafic ilegal de aur, bancrută frauduloasă – invariabil, autorii fiind evrei. Chiar si Caragiale, în „O scrisoare pierdută”, actul al 3-lea, prin vocea personajului Catavencu afirmă că în Iasi „toti falitii sunt jidani”. QED. Tin să precizez, si asta este extrem de important – cercetez arhivele de aproape un sfert de secol, document cu document, am citit mii de cărti si culegeri de documente, nu am găsit absolut nici un act, document oficial, cum vreti Dvs., care să ateste că vreo autoritate, domnitor, agă, caimacam, sau cineva asijderea, i-ar fi chemat să se stabilească pe meleagurile noastre. Repet, absolut nici unul. A căutat si Iorga, care a scris si o carte pe această tema, Istoria evreilor în terile noastre, si nu a găsit absolut nimic. Au căutat si altii, mai ales anumiti istorici evrei, care au încercat astfel să justifice cumva pătrunderea masivă, în masă, a sutelor de mii de evrei khazari galitieni, dinspre imperiul rus si cel austro-ungar pe teritoriul românesc, dar nu au găsit absolut nimic. Si acum câteva cuvinte despre asa-zisele articole „anti-semite” ale lui Eminescu, care, cum afirmă autorul mizerabilei asertiuni ar fi sugerat chiar „solutia finală”. Eminescu a scris aceste articole în calitate de ideolog al conservatorilor, conservatori în sensul propriu al cuvântului, demonetizat azi, adică cei care doreau păstrarea traditiilor. În aceste articole, Eminescu se pronuntă contra împământenirii – adică acordarea statutului legal de sedere pe teritoriul statului românesc a sutelor de mii de evrei khazari intrati ilegal în tară în majoritatea cazurilor. De asemenea, se opune acordării dreptului de a detine proprietăti funciare, de acordare a licentei de a deschide cârciumi sau distilerii de alcool. De-a lungul mai multor articole, Eminescu analizează cu pertinentă modul de actiune al evreilor, care prin cămătărie, falsificare de bani, falsificare de alcool, bancrută frauduloasă, etc… au reusit să aducă la sapă de lemn imperiul austro-ungar, astfel că autoritătile imperiale s-au descotorosit rapid de acestia, împingându-i spre teritoriul statului român. La fel, analizează si situatia din imperiul rus, unde autoritătile imperiale interziseseră în mod categoric stabilirea evreilor pe teritoriul istoric al „Mamei Rusia”. În toate articolele sale, Eminescu se referă la evrei ca la o populatie străină, care nu făcea bine tării, o populatie cu obiceiuri stranii, de altă religie, care refuză în mod categoric să se asimileze, obsedată de a face bani cu orice pret, în fine, chestiuni bine cunoscute. Pe nicăieri, Eminescu nu sugerează vreo solutie „finală” pentru a scăpa tara de această populatie, sperând că, prin limitarea libertătii de actiune a acestora, în primul rând prin refuzul încetătenirii în bloc a sute de mii de evrei, chestiune de altfel, nemaiîntâlnită în istorie, ca acestia să plece treptat, de bunăvoie, în America sau Palestina. Deci, nici vorbă despre o asa-zisă „solutie finală” preconizată de poet. Mai însemnăm o infamie pe răboj si trecem mai departe. Nu înainte de a o lămuri cu asa-zisul antisemitism al lui Eminescu. Dacă e să ne referim la wikipedia (cea în lb. engleză, nu cea în română, care e de toată jalea) aceasta precizează clar, citez : „Antisemitismul este o atitudine (politică, socială, religioasă, etc.) ostilă fată de evrei ca atare, numai pentru că sunt evrei.” O chestiune mai degrabă rasială, deci. Nu orice opinie negativă sau contrară fată de evrei este antisemitism, ci doar cea referitoare la evrei ca popor si rasă. Ori, obiectiile lui Eminescu erau mai degrabă economice, el abordând problema dintr-o perspectivă socio-economică, observând si analizând faptul că această populatie nu făcea bine tării, ceea ce orisice român vedea cu proprii ochi. Eminescu, cu geniul său, a sistematizat toate aceste informatii de natură istorică, economică si politică, dându-le un aspect coerent, din care politicienii erau îndemnati să tragă concluziile. Am precizat toate acestea, deoarece mult prea des se face această confuzie, si nu tocmai în mod nevinovat, ci cel mai adesea tendentios de-a dreptul. A fi contra evreilor, sau mai precis, ne referim la Eminescu, a fi contra a ceea ce făceau pe atunci majoritatea evreilor, nu este antisemitism. Nu putem trece mai departe fără a mai nota încă o infamie, despre Eliade & Co. este vorba. Cu alte cuvinte, în viziunea „corectă politic” a dlui Ruse, o întreagă generatie, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Emil Cioran, P.P. Panaitescu, Radu Gyr, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Grigore Manoilescu, Traian Brăileanu, Sextil Puscariu, si multi, multi altii, o generatie care a creat o cultură românească de talie europeană, sunt doar & Co.? adică mai nimic, care vasăzică. Ce-i drept, toti acestia n-au creat o cultură „de pulă, de pizdă, de cur” asa cum se exprima la obiect dl. Breban, dl. Ruse având înaintasi ilustri, despre dl. Cărtărescu vorbesc, nu de Eminescu, pe care dl Ruse, la modul băscălios (Misu cel cool si gagicar) încearcă să-l bage în aceeasi oală cu acesta. Între „îmi bag pula în regina Angliei” si „Cum mă trece cald si frig/Când mă tii de bumburig./Tu dă-ncoace mascarara/Să mi-o joace bumbarara./Cum mă trece-nfiorează/Când mă tii de bumbarază, […]” este o diferentă galactică, si aici se vede mai ales geniul eminescian în jonglarea cu limba română, demnă de un Arghezi. Dar astea sunt chestiuni de finete, mai greu de explicat unor ciumpalaci, si cu atât mai putin unui specimen de calibrul intelectual al dlui Ruse. Nu mai insist asupra lui Octavian Goga, care si el s-a situat pe aceeasi pozitie ideologică cu Eminescu, în plus activând si în calitate de om politic, cu rezultate minore, de altfel. Este cert că programul partidului lui Goga-Cuza era clar antisemit, la fel cum este cert că partidul său a primit subventii importante din partea nazistilor, dar asta nu are nici în clin, nici în mânecă cu literatura, este treaba istoricilor, o vom discuta altă dată. Trecem mai departe, citez :

Sunt de acord cu principiul că nu este ok să judecăm deciziile unor oameni care au trăit în vremuri si contexte complet diferite, si de asemenea împărtăsesc ideea (desi nu întru totul, dar asta e altă discutie) că opera nu are legătură cu autorul, nelămuririle mele însă nu au nicio legătură cu persoanele antisemite pe care le-am amintit, dar suntem în anul de gratie 2015 si nu ai cum să nu te întrebi, măcar dintr-un bun simt elementar, de ce nu sunt prezenti în manuale de limba si literatura română scriitorii de origine evreiască, care au contribuit într-un mod esential la dezvoltarea culturii noastre.

Măi să fie! Impresionează mai ales cuvintele din finalul frazei, respectiv scriitorii de origine evreiască, care au contribuit într-un mod esential la dezvoltarea culturii noastre. Esential, care vasăzică! Atunci să trecem mai departe, ca să vedem si care ar fi acestia în opinia dlui Ruse, citez :

Dacă as fi un tip conspirationisto-dacopat (că e la modă, nu de alta), as putea usor crede că băietii care se ocupă de organigramă au toti cămăsile curate, dar verzi. Unde e Mihail Sebastian si „Orasul cu salcâmi”? Sau deranjantele epocii „De două mii de ani” si „Cum am devenit huligan”? Unde e Max Blecher si ale sale „Inimi cicatrizate”? „Întâmplări din irealitatea imediată” nu sunt demne de a intra în istoria literaturii noastre? Unde e Ion Pribeagu, celebrul umorist, poet, creatorul multor satire care au luat viată în spectacolele lui Constantin Tănase, textierul unor melodii celebre precum Zaraza lui Cristian Vasile?

Asa deci! După ce insinuează, în cel mai pur stil stalinisto-cominternist, că de vină – cum altfel? ar fi legionarii – de vină pentru toate relele, trecute, prezente si viitoare, incluzându-i aici si pe „dacopati” – evident, fiind vorba probabil despre criticii „legionari”, cei care au sters pe jos cu productele sale literare, dl. Ruse „îsi dă drumul” si enumeră câtiva scriitori evrei, care în opinia dânsului au adus o contributie esentială la progresul limbii si literaturii române. Asa să fie oare? Atunci să-i luăm la rând, „bucată cu bucată”. Primul enumerat, Max (Mihail de fapt) Blecher, este autorul a trei romane, părerea mea este că este vorba de fragmente consistente, proiecte nefinalizate, necizelate, cum vreti Dvs., mai degrabă, decât de constructii solide, unitare, în fine, le-am citit si eu, au fost tipărite în 1971 prin grija lui Sasa Pană (poet avangardist minor, evreu de origine, pe numele său real Alexandru Binder), am fost relativ entuziasmat pe atunci, că deh! aveam 16 ani – oricum, m-au impresionat confesiunile cu tentă suprarealistă ale autorului, era oarecum ceva nou pentru mine – între timp am mai citit literatură suprarealistă si mi-a mai scăzut entuziasmul. Orisicât, Max Blecher are locul lui în biblioteca mea, dar asta nu înseamnă totusi că ar fi la acelasi nivel cu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu sau Ion Vinea. Există o ierarhie a valorilor si aici, romanele bolnăvicioase ale lui Blecher, expresie a TBC-ului osos care-i măcina coloana vertebrală, au farmecul lor, dar să afirmi că ar aduce o contributie esentială la literatura română este deja aberant. În plus, am spus-o si altă dată, suprarealistii doreau să creeze o literatură internatională, care să depăsească granitele teritoriale ale tărilor de origine, ca atare, chiar dacă Blecher nu s-a raliat în mod manifest curentului suprarealist, totusi literatura sa nu poartă amprenta românească, romanele sale, care aduc cu Kafka, dau impresia că puteau fi scrise la fel de bine de un francez sau un belgian. Astea fiind spuse, trecem mai departe. Mihail Sebastian, deci. Trebuie spus că, fără să se mentioneze că era evreu, de la părintii mei am aflat asta, Mihail Sebastian se studia în scoală prin anii ’70, iar Jocul de-a vacanta cred că a fost a doua piesă de teatru pe care am văzut-o la National, imediat ce vârsta mi-a permis accesul în sală (5 ani cred, adică în 1960) Că nu s-o mai fi studiind acum, asta este pentru că s-a redus numărul orelor de limbă română, în detrimentul orelor de propagandă anti-anti-LGBTQ, pro-europene si alte bazaconii. Pot si eu să enumăr o groază de scriitori români scosi din programă : Emil Gârleanu, Petre Ispirescu, Brătescu-Voinesti, Panait Cerna, George Topârceanu, si mai sunt o droaie. Iar în contextul epocii, să fim seriosi, Crainic, Gyr, Eliade, Noica, Tutea, Cioran – si mai sunt – Sebastian este chiar un scriitor usurel de tot. În fine, dl. Ruse ajunge si la Ion Pribeagu (Isac Lazarovici), autor al versurilor romantei Zaraza, celebru după părerea dlui Ruse. Celebru unde, întreb eu? Sigur că da, melodia e celebră, datorită interpretării lui Cristian Vasile, există si o legendă, în fine, de aici si până la literatură e cale lungă. Cu texte de cuplete si romante, chiar si celebre, nu se intră în literatura română. Păi dacă îl „băgăm în manual” pe Pribeagu, ce facem cu Ady Minune (de Vito), copilul de tablă (de aur evident), sau cu Florin Salam, Fratii Peste, Vali Vijelie, Leo din Strehaia si alti manelisti la fel de celebri, dacă nu si mai si, si ei autori de versuri de manele la fel de celebre, inclusiv despre cei 7 gang-bang-eri vasluieni. Dl. Ruse nu-si dă seama cât este de penibil cu astfel de afirmatii, ba o puslama evreiască, altă pramatie cu studii neterminate, un anume Ariel Constantinof, alt initiator de proiecte, bloger, promoter, etc…, etc… îi promovează mizerabilele asertiuni pe feisbuc. Noi însă trecem mai departe, să vedem ce mai spune omul nostru, citez:

Unde e Tristan Tzara, fratilor? Si toată „cohorta” de avangardisti, nu numai scriitori, care au adus lumii poate cel mai important si fascinant curent artistic? Cum să treceti, măi nebunilor, peste avangardă, ca gâsca prin apă, dar să ne înfundati creierii cu Eminescu si Arghezi?! Unde-i Benamine Fondane? Unde-i Ilarie Voronca?! Unde-i Paul Celan? Unde-i Claude Sernet? Unde-i miscarea Dada?

Stimabile, ai citit „Căldură mare”? că tot e caniculă în Bucuresti. Îti spun si eu la fel : ESTI IDIOT! Si tâmpit pe deasupra. Ai citit măcar un rând din lucrările celor pe care-i ridici în slavă? Eu spun că nu. Nimic, absolut nimic. Si atunci ce rămâne? Propagandă anti-românească de 24 de carate. În fine, nu mă interesează dedesupturile, mă refer aici la o activitate ostilă României, exercitată pe teritoriul românesc. Care de fapt, este de resortul „organelor” abilitate. A propos! activitatea anti-românească a unor astfel de specimene nu a fost inclusă în asa-zisa lege „anti-legionară”. Sigur că da! Astfel de activitate „nu se pune”, pentru că „nu se merită”, ca să mă exprim si eu ca pe feisbuc. Păi stimabile, Tzara a scris ceva poezie în limba română, dar ne-dadaistă, ca să zic asa, restul, tot ce a scris, a scris în franceză. Repet, poate nu am fost destul de clar, dar cum spuneam, asa fac când am de-a face cu redusi mintal, era vorba de manualul de limbă si literatură română, nu franceză. La fel este cazul cu Dolfi Trost, Paul Păun, Gherasim Luca, Jacques B. Herold, care au scris în franceză, deci apartin culturii franceze. Orisicât, la capitolul poezie sunt categoria muscă fată de un Gellu Naum, sau chiar fată de un Virgil Teodorescu, azi pe nedrept uitat. La fel este cazul cu Ilarie Voronca, repet, a existat o singură editie completă Voronca, apărută în conditii grafice exceptionale în iepoca de aur, o am si eu, am citit-o din scoartă în scoartă cum se spune, majoritatea scrierilor acestuia au fost în lb. franceză. Benjamin (nu Benamine cum ortografiază stimabilul, dovadă că scrie despre ce habar nu are) Fondane (Fundoianu) a scos un singur volum de poezii, îl am si eu, cel original, cu semnătura autorului si un portret de Brâncusi, nu sunt decât un fel de pastise după Minulescu, care à propos, a fost si el scos din programa scolară. Celan a scris exclusiv în limba germană, si oricum este eseist si traducător. La fel este cazul cu Claude Sernet, ale cărui producte literare în lb. română sunt nesemnificative. Sigur, ciumpalacul nostru nu pomeneste o vorbulită despre Isac Peltz, un scriitor evreu realmente de expresie românească, omis si el din aceleasi considerente de economie de timp la orele de lb. română, apoi de marionete comuniste precum Ion Călugăru, Marcel Breslasu, Aurel Baranga. Sau Nina Cassian, pe asta cum plm a uitat-o? Păi este simplu. Nu cu scriitorii evrei avea dânsul treabă, din care posibil să fi citit doar textul paleo-manelei Zaraza, ci cu cei români. Apoi cu criticii, care „ne înfundă creierii cu Eminescu si Arghezi”. Sigur că da! Creierii nostri, că ai dânsului sunt înfundati deja. Pâslă 100%. Nu cred că a citit nici un rând din cei pe care-i mentionează, n-a avut măcar bunul simt să caute pe wikipedia articolele respective ca să vadă de ce respectivii nu au ce căuta în manualul de lb. română, pentru că a primat atacul asupra scriitorilor români si criticilor acestora, prin prisma unei „orientări politice politic corecte”. Omul nostru încheie apoteotic, cu invective adică, mizeria de articolas, citez:

Pe ce motiv (inuman l-as numi) îi privati pe elevi de capodoperele acestor oameni cărora ar trebui să le multumim că au avut un aport în cultura noastră? Si pentru cei care sunt în manuale sau măcar amintiti, de ce treceti peste opera lor ca si cum ar fi un mare căcat?

He! He! He! – Gura păcătosului adevăr grăieste! asa parcă se spune. Un mare căcat! Nu opera  respectivilor, ci articolul dlui Ruse. Dl. Ruse, ca si gasca de neo-cominternisti condusă de dnii Vladimir Tismăneanu si Alexandru Florian, a căror slujnică este autorul mizeriei discutate aici, cred că prin demolarea în manieră bloger-ista si feisbuch-istă a valorilor certe si perene ale literaturii române, se vor ridica pe ei însisi. Nici vorbă! Degeaba se agită dl. Ruse ca un coi într-o căldare, valoarea romanelor dânsului, pe care urinăm cu boltă de altfel, vorbeste de la sine. Cât despre celălalt netot, Moscu Peter, ce-si zice Petre Iancu, despre mizeriile lui, altă dată.

Etichete: , ,

3 Răspunsuri to “„Scriitorii evrei” si manualul de limba română”

  1. PD Says:

    Cine e autorul caricaturii? Felicitări!

  2. wamkihok Says:

    Aproximativ (adică partial) subsemnatul – adică am „bricolat” 3 gif-uri găsite pe net.

  3. Anonim Says:

    Dietrich Schlegel (Redactor şef al secţiilor în limbi străine, Deutsche Welle), noiemebrie 1999:

    “Mult stimate domnule Tudoran,

    Cu regret am luat cunoştinţă de atitudinea neprofesională a unuia dintre colaboratorii noştri din cadrul redacţiei române. După o discuţie cu şeful secţiei, dl. Emil Hurezeanu, şi cu redactorul în cauză, dl. Iancu, cît şi după lectura scrisorii dv. îndreptăţite, trebuie sa accept că „falsul citat” a provocat prejudicii – în primul rînd, dv. şi carierei dv. profesionale, apoi, în general, postului de radio Deutsche Welle. Atitudinea colaboratorului nostru contravine atât codului nostru profesional, cât şi valorilor pe care le promovează postul nostru de radio.”

    Un falsificator de cursă lungă – Petre M. Iancu
    by DORIN TUDORAN on FEBRUARY 20, 2014

    http://www.dorintudoran.com/un-falsificator-de-cursa-lunga-petre-m-iancu/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: