Fabrica de legionari (2)

Ion Șiugariu – încă un „bandit dimascat”

Da! vorba dlui Paul Goma. Să nu uităm niciodată de Paul Goma! Astea fiind spuse – la treabă! Carevasăzică vom discuta despre Ion Șiugariu, prima „victimă” a recentei legi 217/2015, promulgată la sfârșitul lunii trecute de către președintele Klaus Johannis, în vigoare din data 30.07.2015, pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

Mărturisesc că fără recentul scandal nu auzisem de acest nume, deși pretind că am citit cam tot ce s-a putut citi în literatura română. În fine, niciodată nu e prea târziu, omul toată viața învață, pentru asta există cărțile. Deci, cine este Ion Șiugariu? Prima mișcare a fost să caut pe net, primele informatii indexate fiind, cum altfel? tocmai odioasa wikipedie. Există un articol cu acest nume, un ciot de fapt, în argoul wikipediștilor, adică a fost creat articolul, este scrisă fraza introductivă, de aici fiind luate „cuvintele cheie” pe care le indexează motorul de căutare. Ciotul deci, citez :

Ion Siugariu (n. 6 iunie 1914 – d. 1 februarie 1945) a fost un poet legionar. Din 1934, a publicat în diferite reviste, inclusiv reviste naționaliste. În 1937, a început să studieze la Facultatea de Litere și Filozofie de la Universitatea din București. A participat la luptele din Transilvania, Ungaria si Cehoslovacia dar a căzut la Brezno. [1]

[1] mișcarea.net, Ion Șiugariu

Rețineți deci ! Poet legionar – asta este de fapt ceea ce se umărea, fiind de fapt și prima informație care este indexată de google. Ion Șiugariu – poet legionar – Ion Șiugariu – poet legionar – Ion Șiugariu – poet legionar – repetați în cor! să vă intre bine în cap! POET LEGIONAR. Autorul articolului este un anume Alexander Tendler, un personaj bine-cunoscut printre wikipediști, un evreu care împarte personalitățile culturii și istoriei românești în ne-legionari și legionari. Simplu ca bună ziua. Toți cei care nu și-au exprimat măcar o dată în viață admirația și dragostea nețărmurită față de poporul evreu, sunt legionari, fie ei cripto-, pseudo- sau doar simpatizanți, persoane care în mod sigur ar fi devenit legionari la un moment dat sau într-un anume context istoric. Zonă gri nu există atunci când este vorba de evrei, acesta este punctul de vedere al acestui individ, n-aveți decât să urmăriți discuțiile ocazionate de redactarea articolelor. Am căutat pe ancestry.com, tendler este un cuvânt din yiddish care semnifică un negustor de vechituri. QED. Astea fiind zise, să tragem apa! În fine, după ce se vor fi limpezit apele, vom vedea cum poate fi dezvoltat acest articol și restabilit adevărul istoric. Acest individ este secondat îndeaproape de alte două odioase specimene despre care am mai vorbit pe aici, un anume AlexF și un anume TGeorgescu, un individ pripășit prin Olanda, pe unde taie frunză la câini, trăind din ajutoare sociale probabil, actualmente „moderator” pe avocat.net, deși nu are studii în domeniu. Vom mai vedea noi ce-i de făcut cu aceste trei pramatii. Să facem totuși câteva observații, în afară de intenția clară a dlui Tendler de a fixa eticheta de legionar în mentalul colectiv, prin intermediul odiosului instrument de propagandă evreiască online care este wikipedia. Nu credeți? N-aveți decât să căutați pe google după Zionist editing on Wikipedia. Imediat va apărea și filmulețul pe youtube, în care câteva moluște explică ce au de făcut în urma „workshop” – ului organizat de un anume Naftali Benett, devenit între timp unul din cei mai radicali membri ai cabinetului israelian. Vom mai aduce vorba despre dânsul pe aici. Principala observație care se poate face este că autorul ciotului, dl. Alexander Tendler, citează în sprijinul afirmațiilor dânsului un articol de pe situl mișcarea.net. Buuun! Atunci să vedem ce spune articolul, nu înainte de a face observația că tartorii ce supervizează din punct de vedere al „corectitudinii politice” modul de redactare al articolelor de pe wikipedia, admit ca sursă siturile „legionare”, atunci când este vorba de a demasca vreun „bandit legionar”, în caz contrar siturile mai mult sau mai puțin pro-legionare sau să zicem, cele care au un punct de vedere echidistant față de mișcarea legionară fiind considerate drept „surse” lipsite de credibilitate. Revenind la articolul de pe situl mișcării, autorul, un anume Nicolae Niță, – nu știu cine este, n-am auzit până acum să fi fost vreo mare personalitate legionară, (între timp am aflat, voi reveni asupra acestui subiect, în mod inevitabil, dat fiindcă aberațiile debitate pe situl mișcarea.net s-au propagat precum cancerul pe toate canalele mass-media) dar a scris câteva cărți, printre care și una intitulată Bibliografia operelor autorilor legionari, din care este extras articolul privind pe Ion Șiugariu, cartea fiind apărută în 1993, la Ed. „Libertatea”, Jacksonville, SUA – autorul deci, încă din titlu îl încadrează pe Ion Șiugariu drept „autor legionar”. NB. Articolul deci. Chiar de la început dânsul afirmă cu claritate, citez: „Poetul legionar, Ion Șiugariu, s’a născut la 6 Iunie 1914 în Băița, lângă Baia Mare”, dând astfel apă la moară unor specimene de calibrul intelectual și moral al dlui Alexander Tendler & Co. Dar nu numai atât. Să facem observația pentru început că autorul include în mod eronat (dacă nu tendențios de-a dreptul) în categoria așa-zișilor „autori legionari” personalități despre care se știe în mod clar că nu au fost niciodată membri ai mișcării legionare, ci cel mult, apropiați de anumite cercuri intelectuale legionare, precum Mircea Eliade, simpatizanți într-o anumită perioadă cu ideologia legionară sau cu anumite aspecte ale ei, precum Nichifor Crainic sau Nae Ionescu, sau unii care nu au avut nici în clin nici în mânecă cu legionarii și ideologia lor precum părintele D-tru Stăniloae, sau – strigător la cer – Lucian Blaga, cum spuneam, dând apă la moară unor specimene „anti-legionare” precum poetul William Totok (vezi articolele mele mai vechi despre părintele Stăniloae, mai e unul la Cluj, un italienist pe nume Alexandru Laszlo, care și dânsul aspiră la postul de „demascator-șef” – vom reveni și asupra acestuia cât de curând. Să facem observația că lucrarea dlui Nicolae Niță a apărut prin 1993, perioadă în care membrii mișcării aflați în exil, persoane de vârstă înaintată, căutau să recupereze cumva un soi de legitimitate, încercând să se ralieze cumva mișcării din România, mulți din membrii acesteia, foști deținuți politic, încercând să o reînvie la rândul lor – în cadrul acestei operațiuni, încercând să dea un plus de credibilitate mișcării prin „anexarea” anumitor personalități ale culturii românești interbelice, care de fapt nu fuseseră niciodată membri ai mișcării. „Operațiunea”, detestabilă în fapt, în primul rând pentru că a falsificat adevărul istoric, a dat astfel apă la moară „speculanților” anti-legionari din mass-media făcând astfel un imens deserviciu acestor oameni de cultură. Chiar și azi, pe situl mișcarea.net, la cap. Bibliografii Legionare, la articolul Emil Cioran tronează o imagine în care chipurile, filosoful apare în uniformă legionară alături de căpitan. Am demontat acest fals într-un articol mai vechi, arătând că în imagine apare comandantul Nicolae Constantinescu, cel care l-a asasinat pe I.G. Duca, asemănarea acestuia cu Cioran fiind izbitoare. Astea fiind zise, nu știu ce să mai zic despre acest domn Nicolae Niță, dat fiindcă prin includerea în rândul personalităților legionare a lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Dan Botta, Emil Cioran, Dumitru Stăniloae, etc… le-a creat acestora un imens deserviciu, după cum vom vedea imediat, dar și mișcării legionare, mai ales în ceea ce priveste credibilitatea acesteia. În continuare, articolul privindu-l pe Ion Șiugariu conține date biografice ca și date privind cărțile publicate de acesta. De asemenea, pe situl mișcării se găsesc și câteva poezii ale acestuia. În stil tradiționalist – din punct de vedere literar, mărturisesc că nu mă prea dau în vânt după genul ăsta de poezie – cu toate acestea – rețineți! – extrem de important! nu conțin absolut nimic legionar. Nu numai atât – absolut nimic naționalist – o aluzie patriotică cât de vagă – care să dea o șansă cât de mică detractorilor săi să-l poată încadra la capitolul „scriitori legionari”. Deci, încă o dată! Nimic – absolut nimic legionar! Nici măcar cea mai mică aluzie. În consecință, semnele de întrebare asupra probității autorului se înmulțesc. Despre dl Nicolae Niță vorbesc, că în privința dlui Alexander Tendler & Co. n-am de ce să-mi mai fac iluzii. Cum spuneam, tragem apa, nu înainte de a remarca „limba de lemn” cu care este scris acest ciot, dar și faptul că însuși specimenul este nevoit să admită că Ion Siugariu nu a scris în publicații legionare, ci doar „naționaliste” zice dânsul – într-o epocă, cea de azi care vasăzică, în care naționalismul este o atitudine condamnabilă, dacă nu similară cu îndemnul la pogrom și holocaust – în antiteză, evident cu internaționalismul iudeo-comunist. Dar chiar și asa, cea mai incriminată revistă la care ar fi colaborat Ion Șiugariu, este Meșterul Manole, revistă „de literatură” – chiar wikipedia afirmă acest lucru, fără vreo orientare politică. Mai mult, printre colaboratori apare și numele lui Mihai Beniuc, comunist și mai apoi stalinist notoriu. Și atunci, de unde până unde Ion Siugariu – poet legionar? Pentru că în nici un caz nu a colaborat cu vreo revistă legionară, dar nici măcar apropiată cât de cât de cercurile intelectuale legionare? Mă rog, este incriminat un articolaș, intitulat Destin catedralic, în care poetul face apologia tinerilor din generația sa, în care menționează la un moment dat, citez : „Mișcarea legionară n’a fost niciodată o mișcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr’o teribilă ardere interioară, dintr’o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri și de aceea ea a trebuit să accepte și să propovăduiasca jertfa ca o primă și admirabilă necesitate”. Da, ceea ce scrie este perfect adevărat. Și ce e rău în asta? Apoi, să însemne asta că era legionar, sau măcar simpatizant? Adică o frază într-un text de conjunctură poate decide destinul unei persoane? În concepția dlui Alexandru Florian & Co. se pare că da. Exact atunci când un profesoraș de țară, despre dl. Crin Antonescu vorbesc, încerca în mod public să ne convingă de contrariul, iată că faptele îl contrazic. Afară doar de cazul în care poetul nu ar fi fost membru al mișcării, fără nici o legătură cu activitatea sa poetică. Ei bine, asta vom încerca să elucidăm în continuare, nu înainte de a face observația că pe nicăieri în monografia lui Nicolae Niță nu apare vreo referință privind acest aspect, eventuala apartenență a poetului la mișcare. Mai mult, pe nicăieri în scrierile memorialiștilor legionari, și sunt extrem de multe, nu apare vreo referință la acest aspect, care pare să fi pus definitiv eticheta de „legionar” poetului, doar această referire din monografia dlui Niță, preluată „în mod creativ” de dnii Tendler & Co.

În continuare să vedem ce și cum cu subiectul nostru de azi, poetul Ion Șiugariu. Câteva informații deci, extrase din monografia intitulată Viața Poeziei, lucrare apartinând Lect. univ. dr. MARCEL CRIHANĂ, care se poate descărca liber de pe net. Să facem precizarea – mare chestie Dom’ le asta cu informatica și uneltele de analiză a textului – deși cartea are 344 de pagini, pe nicăieri nu apare termenul legionar – da! ați auzit bine! termenul legionar nu există în lucrare. Buuun! Hai să vedem acum ce spune cartea despre poetul Ion Șiugariu. Lucrarea este o culegere de texte ale poetului, având și o notă biografică, singura care ne interesează de altfel. Spicuim aspectele cele mai importante ale vieții poetului, citez:

Ion Soreanu Șiugariu s-a născut în data de 6 iunie 1914 la Băița, Maramureș, primul băiat din cei șase ai familiei de mineri aurari Ion și Floarea Șugar. Urmează școala primară în Valea Borcuțului apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier și mai mult decât atât, dovedind aptituni deosebite pentru fizică și matematică, a obținut prin concurs o bursă de studii la Universitatea Oxford din Marea Britanie, pe care o refuză preferând să se ocupe de literatură. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Șuluțiu, Ion Șiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la București în cadrul Facultății de Litere și Filozofie, specialitatea Filologie Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meșterul Manole”, condusă de Vintilă Horia colaborând totodată cu alte reviste literare. În noiembrie 1941 este ales președinte al Asociației Studenților Refugiați. În Februarie 1942 susține teza de licență cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” pentru care obține calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătorește și în același an este mobilizat și pleacă pe front. Cade la datorie în data de 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea orașului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub controlul armatei germane. În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a primit post-mortem din partea statului român decorația „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler și cu panglică de Virtute Militară” iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Șiugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei”. În 1956, rămăsițele pământești i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soției sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieste în Aachen, Germania și are în prezent 96 ani), statul român înființează la Băița Casa Memorială a poetului Ion Șiugariu.

Da, cam ăsta este esentialul – o viață de intelectual patriot, prins în vârtejul istoriei celui de-al doilea război mondial, căzut la datorie pentru patrie. Mai menționez că în august 1958, o delegație guvernamentală din România a participat la ceremonia dezvelirii monumentului ridicat la Zvolen în memoria eroilor români, iar Laurentiu Fulga, devenit mai târziu președintele Uniunii Scriitorilor, a depus o floare pe mormântul lui Ion Șiugariu. În 1968, „Editura militară” a publicat volumul „Carnetele unui poet căzut în război”, cu o prefață semnată de Laurentiu Fulga, iar în anul 1975 aceeași editură a publicat monografia „Poetul-ostaș Ion Șiugariu”. Deci de unde până unde legionar? Asta numai dl Niță știe, y compris dnii Tendler & Co. În perioada regimului Antonescu, pentru o scurtă perioadă a fost șef de cabinet al lui Ion Petrovici, ministru al Culturii și Cultelor. Am menționat acest fapt, pentru că nu avea cum să ocupe o funcție guvernamentală dacă ar fi fost măcar bănuit de simpatii legionare. Și atunci de unde până unde poet legionar? Și acum scandalul – care a inflamat spiritele contra recentei legi așa-zise „anti-legionare”, prima victimă a acesteia fiind poetul și eroul de război Ion Șiugariu. Atunci, să vedem ce s-a întâmplat mai exact.

Pe scurt, primăria orasului Brezno a reabilitat de curând podul peste râul Hron, aflat în zona Gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Șiugariu, răpus de explozia unui proiectil de artilerie. Primăria a luat decizia de a onora moartea eroică a poetului prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. Demn de menționat este că anul acesta s-au împlinit 70 ani de la moartea poetului. Primarul orașului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înștiințare oficială catre Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunțând că festivitățile oficiale vor avea loc în data de 28 august 2015. Totodată, Abel solicita prezența reprezentanților României în timpul festivităților. Ceea ce nu știa primarul din Brezno, este că Legea 217/2015 era deja în vigoare, astfel că printr-un abuz grosolan de interpretare, „coroborat” – ce sinistru sună, cu informațiile preluate fără o minimă verificare de pe wikipedia, dintr-o prudență prost înțeleasă și gestionată, în contextul recentului scandal prilejuit de decorarea lui Octav Bjoza, scandal instrumentat și pus în scenă de acelasi politruc cominternist de la conducerea INSHR – „Elie Wiesel”, dl. Alexandru Florian, dimpreună cu slugile sale „corecte politic” din mass-media, poetul și eroul nostru devine suspect de rapid un „fascist”. Ce s-a întâmplat de fapt? Să zicem că dintr-o precauție prost înțeleasă, apoi mai este și o incompetență crasă la mijloc, secretarul nr. 2 al ambasadei, dl. Radu Coantă dă un răspuns halucinant la scrisoarea primăriei, citez :

Vă scriu în numele Ambasadei României în Republica Slovacă. În primul rând aș dori să-mi exprim gratitudinea pentru inițiativa și efortul depus de Dvs. pentru cinstirea memoriei sodaților români căzuți în cel de-al doilea război mondial în apărarea (nu erau în apărare, ci în ofensivă, dar ce mai contează) pământului slovac. Pe de altă parte, doresc să vă informez că sodatul român (nu era soldat, ci sublocotenent, ofițer carevasăzică, nici asta nu mai contează) al cărui nume intenționati să-l atribuiți podului – de altfel, un soldat și un poet apreciat, a fost, în tinerețea sa, asociat cu mișcarea fascistă din România (Mișcarea Legionară, al cărei lider a fost condamnat mai târziu pentru crime de război). În consecință, partea română își exprimă rezerva în ceea ce privește asocierea cu acest eveniment particular (în special datorită contextului politic și geo-strategic actual – ascensiunea mișcărilor de extremă dreaptă în destul de multe țări europene). Etc…

Acesta este textul, mai mult decât edificator. Dincolo de inepțiile debitate, hai să admitem că dl. Coantă stă prost la capitolul istorie, ca toți politicienii de altfel, dar putea măcar să se documenteze sau să ceară un referat de la centru. Sau poate chiar l-a cerut, cui altcuiva decât „persoanei abilitate” să aprecieze „urmele de legionarism” în biografia fiecăruia din noi, dlui Alexandru Florian. Cum altfel să putem explica aberațiile debitate în scrisoarea sa, nu vorbesc strict de informații asupra poetului, ci cele legate de istorie, pe care ar trebui să le cunoască orice absolvent de liceu. Bunăoară Mișcarea Legionară nu a fost fascistă, deși legea asta decretează, substituindu-se Academiei Române care prin vocea acad. Dan Berindei susține contrariul, dar mai este și enorma gugumănie conform căreia Horia Sima ar fi fost condamnat pentru crime de război. Nu stimabile, te înșeli amarnic, ca să mă exprim așa – chiar dacă Horia Sima a fost inculpat în procesul așa-zis al „Marii Trădări Nationale”, toți cei inculpați fiind acuzați în rechizitoriu de „crimă de dezastrul țării” – aici incluzându-se printre altele și crime de război, extrem de clar definite în actul de acuzare, în sarcina lui Horia Sima, absent la proces, nu au putut fi puse crime de război, pentru că la data începerii războiului și pe toată durata acestuia, Horia Sima a fost internat într-un lagăr de concentrare german. Apoi se pune întrebarea, pe ce bază juridică un funcționar al unei ambasade dă astfel de verdicte, normal ar fi fost să se ceară un referat din partea CNSAS, Academiei Române, direcției arhivelor militare, da – unor organe abilitate să lămurească o astfel de problemă. Stați linistiți! Se va ajunge și acolo. Și pe baza căror documente îsi susține afirmațiile dl. Coantă? Wikipedia, care încă din start se susține că este o sursă lipsită de credibilitate? Și implicit, afirmațiile iresponsabile ale dlui Nicolae Niță? Că altceva nu am găsit în investigațiile mele. Repet, nu am găsit numele poetului nicăieri menționat în memorialistica legionară și nici în bibliografia tot mai stufoasă a lucrărilor stiințifice tratând istoria acestei miscări. În fine, treaba MAE cum o va scoate la capăt cu scandalul diplomatic care se profilează la orizont. Pentru că, spre deosebire de români, slovacii știu foarte bine ce drepturi au și cum se aplică legislația. Stupefiate la rândul lor, autoritățile slovace dau ambasadei române un răspuns extrem de tranșant cerând, cum altfel, dovezi concrete, nu vorbe goale și lozinci antifasciste. Din păcate, nici în ceasul al 12-lea ne-funcționarii ambasadei nu se trezesc la realitate, reluând aceleași tâmpenii, nu înainte, culmea tupeului, să sugereze atribuirea numelui altui sodat podului peste râul Hron, citez:

În opinia noastră, ar trebui să vă gândiți să denumiți podul cu numele altui soldat căzut în apărarea Slovaciei. (Sic! iar apărare, era ofensivă pentru eliberare, istoria este o stiință la fel de exactă ca și matematica, dar ce te faci când a fi tâmpit este criteriul principal de admitere în diplomație?)

Slovacii, mai grei de cap când vine vorba de astfel de interpretări „subtile”, cer din nou dovezi extrem de concrete, așa cum ar trebui și noi să facem la fiecare aberație debitată de către dl. Alexandru Florian & Co. În consecință, văzând cu cine au de-a face, de unde nu e – nici D-zeu nu cere! așa parcă se spune – au reluat investigatiile pe cont propriu, în consecință, s-au adresat pentru început Casei Orășenești de Cultură din orașul Tăuții-Măgheruș, cerând dovezi concrete privind „asocierea” poetului cu „mișcarea fascistă din România”. Observati vă rog, modul perfid în care acest neica-nimeni, un secretar 2 de ambasadă, evită să vorbească clar despre apartenența sau ne-apartenența poetului la mișcarea legionară, vorbeste de „asociere” – termen necuprins în textul legii, la care individul nici nu face vreo referire. Iată ce scrie un voluntar slovac, polițistul Luboš NEPŠINSKÝ, adresându-se Primăriei din Tăuții-Măgheruș, locul natal al poetului, citez :

Vă salut. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Șiugariu și pe toți soldații români. El a luptat și a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Prin sângele său a demonstrat ce gândește și unde aparține. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informația a venit din partea Ambasadei Române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupam deja de ultimele detalii. Sunt sigur că totul se va clarifica, iar numele lui Ion Șugariu va fi reabilitat. Luboš

Ce să înțelegem de aici? Nici eu nu mai știu. Chestiunea e cumva în coadă de pește. Adică în ciuda vorbelor frumoase rostite de către bravul polițist, este clar că încă se așteaptă un răspuns din partea oficialilor români. Din punctul meu de vedere, este aproape sigur că acesta nu va veni, cel puțin până în 28 august. Și atunci, nu există decât două ipoteze, fie Primăria din Brezno va amâna evenimentul până la clarificarea situației, ceea ce este aproape sigur, fie va accepta soluția oferită de dl. Coantă, mai puțin probabil. Pentru că din corespondența neoficială dintre primăria din Brezno și cea din Tăuții-Măgheruș, pe care nu o mai redau aici, sunt convins că slovacii și-au cam dat seama cum devine chestia. În următoarea perioadă, un rol important, poate cel mai important din cariera sa de parlamentar, l-ar putea avea reprezentantul minorității slovace în Parlamentul României, dl. Adrian Miroslav Merka, cel care a inițiat proiectul ridicării unui bust al poetului. Nu stiu si nici nu pot aprecia dacă se va plia sau nu în fața mafiei neo-cominterniste de la INSHR. De asemenea, aștept o reacție din partea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, Asociația Națională a Veteranilor de Război, Arhivelor Militare ale M.Ap.N., CNSAS și nu în ultimul rând, din partea Academiei Române. Este de datoria noastră să punem punct terfelirii valorilor naționale, atâtea câte sunt. Primăria și locuitorii orasului Brezno așteaptă acest răspuns. Nu mă interesează destituirea dlui Coantă, cum au cerut inflamați unii, dânsul este doar un neica-nimeni în mulțimea de neica-nimeni din administrație, dacă mâine dispare, poimâine nu va ști nimeni de dânsul, din ce a făcut până acum nu apare a fi decât un „client politic” care se teme pentru „osul său de ros”. Nu mă interesează.

Mult mai interesante sunt întrebările prilejuite de acest scandal mediatic. Pentru că aici nu se pune numai problema imbecilă dacă Ion Șiugariu a fost sau nu legionar, ci incriminarea unei întregi generații în numele falselor valori, mascate de „respectul pentru victimele Holocaustului”, etc…, etc… Pentru că de la persoane condamnate pentru crime de război, genocid și altele similare, condamnate definitiv de o instanță română sau străină, ca să fiu mai pe înțeles, din categoria principalelor căpetenii naziste, Hermann Göring și toți cei condamnați la Nueremberg, chiar dacă legalitatea procesului se mai discută încă, la fel cum unul din condamnați, gral. Alfred Jodl, a fost reabilitat în 1953, dovedind că procesul nu a fost atât de infailibil pe cât se afirmă, deci de la astfel de criminali de război și până la sublocotenentul poet Ion Șiugariu, înfierat în cel mai pur stil stalinisto-cominternist pe baza a două rânduri din wikipedia, și ele scrise pe baza afirmației unui inconștient, fără absolut nici un document justificativ, e cale lungă, ca de la cer la pământ. Este încă o dovadă, mai mult decât concretă, că această așa-zisă lege „anti-legionară” este o aberație legislativă. Numai și acest derapaj nenorocit și este un argument serios ca legea să fie abrogată imediat. Sigur, se va spune că toate acestea s-au întâmplat pentru că nu există încă instrucțiunile de aplicare. Chiar și așa însă, toate aceste aberații care au inflamat deja opinia publică – și nu au trecut decât două săptămâni de când legea este în vigoare, sunt dovada palpabilă, că parlamentarii în totalitatea lor, prin votul acordat acestei legi, au dotat INSHR, recte pe dl. Alexandru Florian, și implicit potențialii adepți ai dânsului avizi de putere, cu un instrument anti-democratic și anti-constituțional de presiune și santaj politic. Dincolo de toate acestea, orice om de bună credință își pune întrebarea: ce crime de război și genocid a comis Ion Șiugariu? A fost el condamnat definitiv pentru așa ceva? Prin ce speculații iudeo-cominterniste s-a ajuns la asemenea aberații? Păi se sustine pe baza wikipediei că ar fi fost legionar. Si ce dacă – spun eu! Chiar și să fi fost al doilea după Horia Sima, contează ceea ce a făcut, dacă a fost condamnat în mod definitiv de către o instanță română sau străină, pentru faptele enumerate în lege. Dl. Alexandru Florian și ciracii dânsului, nevertebrate avide de putere, ar dori să condamne pe oricine nu e pe placul dânșilor, doar pentru ceea ce gândesc. Ori asta nu se poate. Și acum un punct de vedere personal. Îmi plac astfel de scandaluri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Să vadă toată lumea ce hram poartă dl. Alexandru Florian & Co. Mămăliga tot va face bum într-o zi. Cineva, acolo sus, chiar în parlament poate, se va convinge într-o zi că activitatea INSHR sub conducerea dlui Alexandru Florian face rău țării, inducând grave tensiuni în societate. Acum câteva zile, un anume Aurelian Pavelescu, președintele defunctului PNȚ-CD, făcea un apel disperat pe feisbuc să semnăm o petiție online, adresată MS, pentru a-și schimba decizia privind schimbarea statutului fostului prinț Nicolae. Am avut atunci mai multe replici privind monarhia, actuala casă regală, trecutul, prezentul și viitorul monarhiei în România, vom discuta altă dată acest aspect ca și intrigile de „palat” – nu asta vreau să discut aici – ci faptul că țara arde și baba se piaptănă – recte PNȚ-CD, de-asta s-a și dus draq lucrarea lui Coposu. Nu putea dl. Pavelescu să ceară semnarea unei petiții online pentru destituirea dlui Alexandru Florian de la conducerea INSHR și trecerea acestuia în subordinea Academiei Române? Putea, dar nu-l interesează acest aspect. Oricum, cât de curând va face cineva acest pas. Sunt convins de asta. PS. Între timp, timid, a apărut și petiția online. Debut relativ slab, ceea ce arată că cei dornici să sancționeze drastic abaterile găștii de neo-cominterniști ce a ajuns să dicteze în parlament sunt încă puțini, și încă și mai puțini decât cei ce constientizează pericolul acestei legi pentru democrație și libertatea de expresie. Pentru că nu la cei care își încheie comentariile cu Heil Hitler, totdeauna anonim, ca și cei ce se lamentează la fel de anonim că le-au murit rudele la Auschwitz, mă refer aici, pentru că sunt cazuri extrem de rare, iar procedura de depistare în vederea sancționării este extrem de complicată, ci la cei care doresc să-și exprime în mod liber opiniile, la cei care cred, dacă nu s-au convins deja de „cazul” Șiugariu, că legea va da naștere la situații aberante. În fine, vom trăi și vom vedea! Sunt tare curios ce părere au inițiatorii și susținătorii legii despre acest caz. Sigur, mi se va argumenta cu chestii gen eroare regretabilă, interpretare exagerată a legii, etc… Cert este că toate acestea nu ajungeau să se întâmple dacă legea în forma actuală ar fi fost respinsă de președinte. Asta este absolut sigur. (Va urma.)

Etichete: Alexandru Florian, INSHR, Ion Siugariu