Fabrica de legionari (3)

Petre Țuțea : „Că mă întreabă cineva, zice: „Dumneavoastră ați fost antisemit?“ Nu! Din cauză că sunt băiat de popă și, în al doilea rând, că sunt creștin”.

Din nou la treabă deci! Pentru că nici la INSHR „Elie Wiesel” nu se iau banii contribuabilului de pomană, în consecință, războiul dlui Alexandru Florian cu morții noștri continuă. Azi, despre Petre Țuțea, să lămurim puțin lucrurile, pentru că din nou aprecierile pro și contra din mass-media au deformat în mod inadmisibil adevărul istoric și implicit, imaginea marelui gânditor care a fost Petre Țuțea, făcându-i un imens deserviciu. Faptele deci. Pe scurt, fără să pierdem timpul, voi reda știrea exact așa cum a fost ea prezentată în mass-media, citez :

Alexandru Florian, directorul Institului Elie Wiesel, aflat în subordinea Primului Ministru, și unul din susținătorii așa numitei legi antilegionari, a declarat la Realitatea Tv că unul din cei care se încadrează la această lege este filosoful Petre Țuțea. Din acest motiv, a spus Florian, institutul a cerut ca o stradă din Timișoara să NU poarte numele lui Petre Țuțea, iar Primăria Timișoara a acceptat cererea. Florian a susținut că Țuțea a fost un susținător al Mișcării Legionare.[…] Nu trebuie să fi făcut ceva, Țuțea a susținut prin idei Mișcarea Legionară, a mai susținut Alexandru Florian, întrebat în emisiune de ce crime se face vinovat filosoful. Un nume de stradă înseamnă cult al acelei persoane, a mai spus Florian.

Da, perfect adevărat, spun eu ! Din păcate pentru dl. Florian însă, afirmația mea este valabilă doar pentru ultima propoziție, cu caracter general. Restul sunt doar baliverne. Atunci, hai să clarificăm puțin lucrurile. Voi începe în mod tranșant, chiar dacă voi scandaliza nițel ambele tabere, afirmând că Petre Țuțea a fost legionar. Nu susținător, așa cum afirmă în mod perfid dl. Alexandru Florian, ceea ce trădează adevăratele sale intenții, dar și o lipsă crasă de informare asupra detaliilor biografice ale filosofului, și nici simpatizant legionar, așa cum afirmă alti neghiobi prin mass-media, ci legionar sadea. Da, ați auzit bine! Legionar sadea. E drept, fără cine știe ce activitate, dar asta o vom lămuri mai la vale. Cât despre penibilele afirmații ale dlui Alexandru Florian, este uluitor cum acest semidoct cu pretenții de profesor universitar doctor, întreb și eu? când a fost dânsul preparator, asistent, lector? da – încă unul care a „ars etapele” pasămite – sau au fost interese „mai superioare” ca dânsul să ocupe postul de inchizitor-șef la capitolul legionari? Pe situl instituției de învățământ unde „funcționează” personajul nu apare nici măcar specialitatea pe care o predă studenților, în fine asta mă interesează mai puțin, nu ar fi nici primul, nici ultimul care ocupă vreo funcție plătită „gras” de „patibulari”, recte director al INSHR, subordonat direct primului-ministru, funcționar guvernamental adică, fără stagiu suficient și lucrări publicate în domeniu. Despre astea însă, altă dată, atunci când vom evalua activitatea și performanțele dânsului în domeniul științei. Revenind la Petre Țuțea, este uluitor cum acest individ n-a catadixit să se documenteze măcar așa, de ochii lumii, în ciuda faptului că toate informațiile privind activitatea politică a filosofului se găsesc integral pe net, fiind la dispoziția oricui dorește să afle ce și cum, în mod gratuit. Țuțea, da! a fost legionar. Dar nu pentru că un individ cu facies de onanist tardiv, un anume TGeorgescu despre care am mai vorbit pe aici, citează pe wikipedia, „cu voie de la stăpânire” – nu este exclus nici un sacrificiu atunci când trebuie „dimascat un bandit legionar” – dintr-un articol de pe situl dlui Coja, citez și eu la rândul meu :

Doar erau bine cunoscute riscurile și represaliile multiple și multiforme la care te expuneai pe atunci (anii ’70-80) atunci când frecventai persoane ca Petre Țuțea, cu atât mai mult pe Petre Țuțea însuși, care nu ascundea nici o virgulă măcar din ceea ce gândea, deși ceea ce gândea era atât de periculos pentru toată lumea.

– Ați fost legionar, domnule Țuțea? l-am întrebat la prima noastră discuție, pe la începutul anilor ’70.

– Sunt legionar! a tunat răspunsul. Un răspuns care i-a făcut pe câțiva să se scoale de la masă și să-și caute alt loc unde, în holul de la Athenée Palace, să-și vadă în tihnă de cafeaua lor. Eu am rămas la masă cu Petre Țuțea, plin de încântare că în România socialistă trăiesc astfel de oameni, iar eu am norocul să dau peste ei!

Da, nu știu cât de reală este această istorisire, poate că este 100% reală, nu văd de ce n-ar putea fi adevărată, și eu am asistat la astfel de mărturisiri publice, ba chiar și mai și – eram tot într-un loc public, când un fost colonel, cel ce comandase trupa de jandarmi ce a deschis focul asupra greviștilor de la Grivița în 16 februarie 1933, susținea sus și tare că provocatori comuniști infiltrați între greviști au tras primii, „da copile, du-te și uită-te la biserica de vis-à-vis, sunt urme de gloanțe pe fatadă” – sunt și astăzi – cartierul se numește în continuare 16 februarie – nimeni nu a investigat urmele de gloanțe de pe fațada bisericii – istoria noastră este o „poveste fără sfârșit”, vorba mafioților. Cam așa devine chestia. În fine, toată această istorie nu apare decât ca încă o față a filosofului, o modalitate de a epata, în nici un caz nu poate constitui o dovadă a „legionarismului” acestuia, așa cum susținea acest odios politruc al wikipediei. Cu toate acestea, Petre Țuțea a fost legionar. Să vedem acum câteva repere biografice privind acest aspect. Pentru documentare, am folosit lucrarea cercetătoarei Luminita Banu : Caietele CNSAS (nr.3 – 2009). : „Petre Țuțea și Poliția politică – de la arestare la avertizare”. CNSAS. OK. Aici trebuie spus că, asemenea multor tineri din generația sa, și Petre Țuțea a fost atras de ideile Mișcării Legionare, începând de prin 1935, de când datează primele contacte cu organizația, atestate documentar. Astfel, în vara lui 1935, la Carmen Sylva, azi Eforie, unde se găsea cea mai importantă tabără de instruire legionară, îi va întâlni pe liderii Corneliu Zelea Codreanu și mai apoi pe Ion I. Moța și Vasile Marin (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol.3, f. 335). Nu există informații privind impresia pe care i-ar fi produs-o această întâlnire filosofului și nici dacă a luat vreo decizie privind aderența la această mișcare politică. Cert este că abia după instaurarea statului național-legionar aderă la miscare. O afirmă chiar el într-un interogatoriu din 25 mai 1957, citez:

„adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizației legionare imediat după 6 septembrie 1940”

În scurt timp a fost numit în mod excepțional șef de cuib:

„Am participat la ședințele de cuib, pe care le-am condus conform instrucțiunilor din Cărticica șefului de cuib. Ședințele s-au ținut în locuința lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizații și am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de șef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu și care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei și a întregii literaturi legionare, marșuri.”

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol.3, f. 335).

Da, cam asta este totul, conform declarațiilor ulterioare ale lui Petre Țuțea, făcute în fața zbirilor comuniști, obținute cel mai adesea în urma unor constrângeri fizice cu paletă extrem de largă, de la amenințări și santaj, până la tortură. Deci, rețineți : excursii, marșuri, lecturi din Biblie și Cărticica șefului de cuib. În absența altor informații atestate documentar putem presupune că au fost date de bună-voie anchetatorilor. Și acum să comparăm cu ce afirmă dl. Alexandru Florian. Acesta afirmă că Țuțea a fost susținător al ideologiei legionare, conform logicii strâmbe a textului legii, adică vezi-doamne, dacă Mișcarea Legionară a fost decretată ca fiind fascistă, orice membru al ei a fost un susținător al ideologiei fasciste. Chestiunea aceasta este praf în ochii proștilor, nu poate avea nici un efect juridic în fața vreunei instanțe. Pentru că faptele contează și numai acelea atestate documentar. Nu marșuri, excursii și lecturi din Biblie. Între aceste „activități fasciste” și faptele incriminate de textul Legii 217/2015 este o diferență galactică. Rețineți și termenul pe care îl utilizează dl. Florian, respectiv că Petre Țuțea ar fi „sustinut prin idei” mișcarea legionară, termen inexistent în textul legii, insinuând astfel că Țuțea ar fi fost un soi de „ideolog” adică. Nici vorbă, stimabile! Pentru că nu s-au putut găsi texte aparținând filosofului, datând din epocă, care să facă elogiul mișcării legionare sau texte cu caracter programatic sau ideologic care să susțină în vreun fel ideologia legionară. Pur și simplu nu există. Eu am venit aici cu documente, recte declarațiile lui Țuțea din 25 mai 1957, iar dl. Alexandru Florian vine cu vorbe, vorbe goale izvorâte din silogisme forțate. Iar din moment ce nu există absolut nici un text care să susțină afirmațiile dânsului, Țuțea nu are cum să se încadreze în prevederile legii, care în mod normal condamnă fapte. Că Petre Țuțea avea anumite simpatii față de mișcare, asta este cert, de-asta a și aderat la mișcare, asta vrea de fapt dl. Florian, să excludă din memoria colectivă pe toți cei care au fost legionari sau au simpatizat cu legionarii, chestiune imposibilă de altfel, pentru că o lege condamnă fapte concrete, nu ceea ce gândește fiecare individ în parte. Dl. Florian dorește să împartă românii în două categorii în funcție de poziția fată de mișcarea legionară, cei pro- sau pur și simplu echidistanți sau indiferenți urmând a fi „anihilați” – mă rog, interziși spune legea. Ori, asta este imposibil. Cum spuneam și în articolul precedent, prin activitatea dânsului, dl. Florian induce grave tensiuni în societate, făcând rău țării. Să vedem acum totuși ce ponoase a tras Țuțea în urma activității sale „legionare”, cu documentele în față, nu înainte de a menționa că începând cu anul 1933, când a fost angajat ca simplu referent și până în data de 12 aprilie 1948 când a fost arestat, Petre Țuțea a lucrat în calitate de economist, doctor în Drept, în cadrul Ministerului Industriei și Comerțului, ulterior devenit Ministerul Economiei Naționale, avansând treptat până la funcția de director de studii. Este singurul său loc de muncă.

După 6 septembrie 1940, Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova. După evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, dat fiindcă era legionar, a fost internat pentru o scurtă perioadă în lagărul de la Tg. Jiu, fiind ulterior repus în drepturi, dat fiindcă ancheta nu a putut releva vreo participare la evenimente. (A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, f. 31). De ce menționez toate acestea? Pentru a releva că „activitatea legionară” a lui Petre Țuțea a fost nulă, chiar dacă anumiți memorialiști legionari caută să-l „anexeze” mișcării, la fel cum fac și cei din tabăra adversă, punându-i lui Țuțea eticheta voit infamantă de „legionar”. În concluzie, în sensul Legii 217/2015 nu se pot reține în sarcina lui Petre Țuțea fapte atestate documentar care să interzică „cultul” acestuia, cum afirmă dl. Alexandru Florian. Punct! Să vedem acum cum devine chestiunea cu condamnarea lui Țuțea, dat fiindcă acesta a ispășit ani grei de pușcărie politică. Trebuie spus aici, și aste este foarte important, că agenții S.S.I., sub conducerea „înțeleaptă” a două personaje absolut nefaste pentru istoria noastră, Mihail Moruzov și Eugen Cristescu – cei doi ridicați în slăvi de către dl. Cristian Troncotă – normal, zic eu! – securist la securist trage! – à propos – despre „cultul” ultimului INSHR nu suflă o vorbă, deși a fost condamnat definitiv în cadrul „Procesului Marii Trădări Naționale”, inclusiv pentru „crime de război”, cu toate că probatoriul a fost extrem de „subțire” – vom discuta și asta cu altă ocazie – deci, revin – agenții S.S.I. au „bricolat” dosare „legionare” nu numai lui Petre Țuțea, după cum vom vedea imediat, ci și lui Eliade, Cioran și altora, dosare preluate ulterior „în mod creativ” de fosta și din păcate, actuala Securitate. Faptele, deci, în lumina documentelor de arhivă.

Petre Țuțea este arestat în data de 12 aprilie 1948, două săptămâni după destituirea lui Lucrețiu Pătrășcanu, unul din protectorii săi, fiind încarcerat în arestul Siguranței din str. Rahova, fiind acuzat de spionaj în favoarea anglo-americanilor. Ce se întâmplase de fapt? În 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu mulți ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru „consolidarea” dosarului, lui Țuțea i se încredintează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher (inevitabil din această istorie nu puteau lipsi intrigile funcționarilor de origine evreiască), efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru „oficinele informative britanice”. Întrucât realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată. (A.C.N.S.A.S., fond Informativ, dosar nr. 149.821, vol. 4, 175-190.) Acestea sunt faptele, atestate de rezultatul anchetelor, interogatoriilor și depozițiilor de la dosar. Nu cunoastem motivațiile dlui Simon Zeigher, ca și cele ale celor de aceeași teapă cu dânsul, dar nu putem să nu costatăm „convergența” de opinii și metodă cu dl. Alexandru Florian. Mai departe, Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari. (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 200.) Ce să înțelegem de aici? Dat fiindcă dl Simon Zeigher a propus arestarea imediată, este clar, nefiind fapte, trebuie „fabricate” – exact ce spuneam anterior și exact ce face acum dl. Alexandru Florian – se reiau dosare „bricolate” de S.S.I. pentru a fabrica în serie legionari. Rețineți deci – Țuțea era „reținut” în mod preventiv, un abuz strigător la cer, fără a fi condamnat. Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită – ați auzit dle Alexandru Florian și restul de holocaustologi cu vocație?-, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de „reținut” să primească vreo clarificare legală. Aici este „uitat” până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, „cu o mică întârziere”, abia în 29 mai 1953. (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 1.783, vol. 2, f. 179.) Da, din nou trebuie apreciată „justiția” comunistă atât de invocată de către dl. Alexandru Florian în ultimele zile, ba chiar „recunoscută de forțele aliate”, așa cum ne aruncă dânsul praf în ochi cu nerușinarea și obrăznicia specifică komisarilor politic kominterniști. Numai că eu discut cu actele în față, și ce să facem? – da! actele „vorbește”! Odată intrat în atenția Securității, datorită contribuției evreilor (unor evrei, ca să fiu mai precis, nu toti evreii au profilul „moral” al dlor Zeigher, Florian & Co.), Țuțea nu avea cum să mai scape. Va fi arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează:

„…numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 3, f. 283.)

Rețineți „motivația” – discuții dușmănoase – contra „regimului”. Săracii de ei! Uitaseră cu totul de evrei și habar nu aveau de unde „li se trage”. Practic, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru „delictul de agitație”(browniană? sic!), „dovezile” urmând a fi „fabricate” ulterior. Anchetarea acestuia nu a condus însă la nici un rezultat. În consecință, în 4 decembrie 1957 lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat „Concluziile de învinuire” împotriva mai multor persoane printre care și Petre Țuțea, învinuite de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care „încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită „Partidul Naționalist”, în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți cu mulți ani în urmă din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist. (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 5, f. 343.) Desi Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de „conspirație” drept viitor șef de stat.

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 265.)

Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, „în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57”, la „10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. si art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. s-a dispus confiscarea întregii averi personale a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată.(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 300.) În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului, procesul verbal de „confiscare” redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în data de 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbei Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri „confiscabile”, a trebuit să se retragă.

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 25.375, vol. 18, f. 570.)

Odată pornit „mecanismul” represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin calvarul „reeducării de tip Aiud”, iar în 1959 este implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți „s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar.”

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 1, f. 283.)

În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959 (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 290.), Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, acelasi lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să „redacteze” actul de acuzare, citez :

„…datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.”

(A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 3, f. 260.)

În 29 septembrie 1959 Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Petre Țuțea la „18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P.” Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. (A.C.N.S.A.S., fond Penal, dosar nr. 105.531, vol. 4, f. 128.) Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărirea „organelor de Securitate” până în 22 decembrie 1989, foarte posibil și după această dată, ba chiar până la deces, trebuie să existe urme prin arhive, voi da eu într-o zi de ele dacă-mi ajută D-zeu.

Punct și de la capăt. Deci, o viață de om, de român, om de cultură, om în ultimă instanță – distrusă prin denunțul unui evreu comunist, datând din 12 aprilie 1948. După 67 de ani, un alt evreu, Alexandru Florian (se pare că nici măcar evreu nu e, susțin unele voci aparținând minusculei comunități evreiești din țară) – vine și cere, în numele unei legi strâmbe, distrugerea memoriei aceluiași om, după ce viața i-a fost distrusă de uneltirile altui evreu. Acestuia i se raliază alți odiosi detractori ne-evrei, precum dl. Alexandru Laszlo din Cluj, care printre alte replici schimbate cu mine pe feisbuc îl numea pe Tutea „mega-palavragiu”. Nu stimabile! De Petre Tutea a auzit tot românul, chiar dacă mulți nu pot să citeze măcar una din „palavrele” sale, eu le spun vorbe de duh, atâtea câte au rămas – constituie o comoară neprețuită pentru cultura română – în timp ce de dumneata nu a auzit nimeni. Dacă vrei, pot face și un mic sondaj de opinie, nu la cucuieții din deal, ci într-o librărie bucureșteană. Lasă-ne în durerea noastră cu apucături de-astea „corecte politic”! Cum spuneam și altă dată – timpul va decide, dacă nu a decis deja. Cărțile lui Țuțea, atâtea câte s-au putut scoate după loviluție, se găsesc azi în orice chioșc de presă, iar politruci cominterniști de calibrul moral al dlui Alexandru Florian & Co. nu mai pot face nimic. Asta-i doare pe dânșii. Neputând să distrugă ideile, se concentrează asupra memoriei colective. Și încă ceva, să nu uităm. La șapte ani de la decesul gânditorului, survenit în data de 3 decembrie 1991, statul român a realizat o primă măsură reparatorie față de memoria lui Petre Țuțea : prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Țuțea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

Să recapitulăm deci. Țuțea nu a fost condamnat pentru că ar fi fost membru al Mișcării Legionare, ci pentru diverse delicte „de uneltire” contra ordinii sociale, în virtutea unei legislații abuzive emise de guvernele comuniste de atunci. Condamnările au fost pronunțate de o instanță română, în baza unui dosar „instrumentat” de Securitate, ele fiind anulate printr-o sentință rămasă definitivă. Ultimul „pai” de care se agată dl. Alexandru Florian, respectiv „susținerea ideilor” Mișcării Legionare, decretată „fascistă” dincolo de rezervele exprimate de unii istorici, nu pot fi probate de documente justificative, respectiv articole, cărți și alte texte aparținând gânditorului. Chiar dacă acesta s-a manifestat ulterior favorabil acestor idei, făcând unele afirmații în acest sens, ca opinii personale, ele nu pot fi incriminate, chiar și atunci când sunt făcute publice, pentru că nu au făcut apologia unor crime de război, genocid, etc… Un om, și cu atât mai puțin memoria acestuia, nu poate fi condamnat pentru ceea ce gândește. Inutil să mai comentez cui serveste această adevărată poliție a gândirii pe care dorește s-o instaureze dl. Alexandru Florian și ciracii dânsului. Nu știu dacă consiliul local al Timișoarei s-a conformat cererii INSHR, știrile din mass-media sunt contradictorii. Pe de altă parte, străzi cu numele filosofului sunt și în alte orașe. Vom vedea ulterior ce și cum. Toate cele afirmate aici, fără a mai vorbi de documentele citate, accesibile online, sunt argumente mai mult decât suficiente ca primăriile să dea un răspuns negativ cererilor imperative ale dlui. Alexandru Florian. Imaginea de față, am găsit-o cu mulți ani în urmă și am publicat-o pe blogul foto personal, de la stânga la dreapta, Gheorghe Pituț, Ion Lancrănjan, Petre Țuțea și Florin Pucă. Posibil, toți patru „suspecți de legionarism” – că prea stau îmbrățișati. Așteptăm cu interes viitoarele „cercetări” marca INSHR și Alexandru Florian. Imagine cu autor necunoscut. Una din puținele imagini cunoscute ale excepționalului grafician care a fost Florin Pucă. (Va urma.)

PS la postul precedent. La cererea familiei și totodată în urma scandalului din mass-media, o d-nă sau d-șoară Mihaela Wallbraun, în data de 18 august a.c. a încercat, timid de altfel, să șteargă eticheta de „poet legionar” aplicată lui Ion Șiugariu, în articolul atribuit poetului în wikipedia. Extrem de prompt, după numai 1h si 20 de minute, un anume Andrei Stroe, restabilește conținutul articolului, respectiv „legionarismul” poetului. Specimenul, unul din tartorii wikipediei, un micuț terorist al acesteia, nu este la prima acțiune de acest fel, deși regulamentul wikipediei cere ca atunci când sunt opinii diferite asupra unui subiect, se poate consemna totul la discuții, iar dacă nu se ajunge la nici un rezultat, să se apeleze la o comisie gen „sfatul bătrânilor”. Nu, domnul Andrei Stroe nu are nevoie de așa ceva, pentru că dânsul se socotește deasupra tuturor, abuzând în mod grosolan de oarece scăpări ale regulamentului wikipediei. Iată cum se auto-prezintă individul, în cea mai autentică „limbă de lemn”, citez:

Deși sunt wikipedist de ani de zile și am scris, tradus, completat și corectat numeroase articole, eu rămân esențialmente un cititor al Wikipediei. Combinația între experiența de wikipedist și perspectiva de cititor mă face să fiu critic la adresa calității materialelor: aștept să primesc și încerc să ofer maximum de informație verificată și corect organizată în articole în beneficiul cititorului.”

Edificator, nu? Mai ales faza (și fraza) ultimă. Fără alte comentarii, cred că putem „trage apa”. În ziua următoare, deși contributoarea Mihaela Wallbraun a perseverat, instant a intrat în scenă un anume Dan Mihai Pitea, care a „preluat stafeta” de la celălalt tartor, admonestând-o pe aceasta, citez: „nu cosmetizați aspectele neplăcute”. Din nou, edificator! Și asta în ciuda faptului că dânsa precizase chiar că este vorba despre dorința familiei (fără să știe, sau uitând că aceasta nu poate avea nici o influență asupra articolului, afară doar de cazul în care este identificat clar autorul și se introduce o acțiune în justiție pentru restabilirea adevărului și eventuala sanctiune a acțiunii denigratoare). Evident, cu puțin bun simț și o minimă documentare se puteau evita toate acestea. Nu este și cazul celor doi. Aș dori să văd ce vor mai născoci după ce soția poetului va chema în justiție MAE, care continuă să sfideze legea, cerând „referate” din partea CNSAS și INSHR, deși aceste instituții nu sunt abilitate de lege să presteze astfel de „servicii”. În fine, dat fiindcă în orele următoare situația a evoluat, individul a admis să renunțe la „poet legionar”, fără a renunța însă la eticheta (tag-ul) de „legionar” pe care Alexander Tendler o aplicase, pentru ca poetul să fie indexat automat de google, în primul rând ca legionar și abia apoi ca poet, pentru ca în fine, să „bricoleze” articolul, fără însă a uita să adauge, citez : „În 2015, autoritățile române s-au opus unei inițiative de numire a unui pod din Slovacia în amintirea sa, motivând că a fost asociat Mișcării legionare.” Preventiv, că nu se știe. Cum spuneam și altă dată, vibrati, băieti, vibrati… vorba poetessei Ana Blandiana. Mai vedem noi! Din nou, mai mult decât edificator pentru modul în care agenți ai unei țări străine, acționând pe teritoriul României, se folosesc de wikipedia pentru a împroșca cu noroi tot ce este românesc. Mai mult sau mai puțin conștient, poate serviciile de specialitate, pentru care plătesc destui bani din veniturile mele, își vor găsi puțin timp să se ocupe și de activitatea antiromânească a acestor domni. Cât despre noul text al articolului și faptele de ultimă oră, în stilul ăsta se conturează un nou articol în wikipedia – „Cazul Ion Șiugariu”. Și încă ceva, deși în wikipedia există categoria „eroi români”, individul nu l-a introdus pe Ion Șiugariu în această categorie, ci la „Militari români în al Doilea Război Mondial” (sic!) QED. Să nu-mi spună careva că este doar o întâmplare. Sper ca într-o zi toți aceștia să dea socoteală. Ia uite ce afirma nu demult, pe blogul propriu, stimabilul Andrei Stroe, citez:

Wikipedia este un proiect de voluntariat, unde utilizatorii sunt egali din punct de vedere al politicii editoriale, iar deciziile se iau prin consens; adică nu se votează (deci nicio majoritate nu se va impune unei minorități) și nu există un for editorial a cărui decizie să fie finală.”

Da, stimabile! Se vede cu prisosință din ceea ce faci zilnic. Între vorbe și fapte e o discrepanță galactică. Sper ca justiția să îndrepte toată această acțiune mizerabilă.

PPS. Sunt nevoit să revin asupra subiectului postului anterior, poetul-erou de război, Ion Șiugariu. Deși reacțiile din presă și de pe rețelele de socializare au fost extrem de vehemente, deși chiar soția poetului, în vârstă de 96 de ani, a adresat o scrisoare deschisă ministrului de externe – nici o reacție din partea televiziunilor – nimic, absolut nimic! Sigur! crime „pasionale”, afaceri jegoase cu prostituate și pești din „high-life”-ul autohton, triplarea salariilor „aleșilor nației”, toată scursura unei mizerii morale cum nu a mai cunoscut istoria noastră – sunt mult mai importante, fac „reiting” carevasăzică, nici măcar acolo, o frază, câteva cuvinte despre eroul-poet la tv. Cât despre „societatea civilă” – mi-am luat de mult gândul. Unde sunteți domnilor gedesiști, soroșiști, ecologiști, seculariști & co? când se ară cu plugul prin cimitirele noastre în numele unei legi strâmbe? Da! chiar așa! Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu, Blandiana, Petreu și atâtea sute de „pițifelnici”, „mințile luminate” ale neamului, care „ați pus botul” atunci când dl. Cristoiu a vorbit despre „romantismul” Căpitanului? Aiurea’n tramvai! Cai verzi pe pereți! Ca de obicei, tocesc tastatura degeaba… (Va urma.)

Etichete: Alexandru Florian, INSHR, Petre Tutea