Un jurnal inedit al Căpitanului (14)

Luni 12 Martie 1934

Astă noapte la ora 2 a venit camaradul F. cu veste bună. A reușit cu mare succes la Președinția Facultății de Teologie. Astă noapte au fost alegerile. Erau două tabere: tabăra armatelor teologiei și tabăra armatelor antiteologice.

Cei dintâi pătrunși de duhul mișcării naționale, de comandamentele mari ale patriei, de dorința de a interveni în favoarea profesorului lor Nichifor Crainic, martirizat la Jilava, a colegilor și a tuturor celorlalți studenți, studente, profesori, militari, chinuiți de atâtea luni în închisoare. Ceilalți de al doilea sunt amicii chinuitorilor și călă(lă)ilor noștri. O parte înscriși în “tineretul liberal. Ei s’au rupt din marea armată tinerească a României cedând promisiunilor guvernului sau banilor acestuia. O altă parte sunt agenți de poliție, care își vînd frații (frații) de luptă pentru bani. Împreună fac operă de spioni, caută să înfrîngă săracul suflet al luptătorilor în orice ocazie; dar mai cu deosebire la o alegere studențească. De aceia umblă pe sălile facultății, aleargă pe la internat pentru a-și căpăta adepți, – şi realiza forța de luptă. Peste această adunătură istoria neamului pune de astăzi eticheta sa: armata trădătorilor.

Furdui avea o situație bună, dar acum cîteva zile întîlnește pe sălile facultății pe unul din acești cumpărători de suflete pentru armata trădării. Era un student din anul 2, cu numele ….. umblînd cu cererea de înscriere și ademenindu-și colegii de a se înrola în “tineretul partidului liberal”.

Celui ce se înscrie îi surîd avantagii : bani sau burse aici sau în străinătate, funcții la stat, plasare bună după terminarea studiilor și chiar intervenții la examene.

Furdui când l-a văzut nu și-a putut stăpîni indignarea și mînia, l-a apucat de guler și a început să-l tragă spre cancelarie. Acesta opunîndu-se, Furdui i-a tras două palme bune.

Vineri 16 Aprilie 1934

De cînd am încetat a mai scrie a trecut mai bine de o lună.

În acest timp ne-am predat Consiliului de Răsboiu.

A început procesul. A durat trei săptămâni și cu ajutorul lui Dumnezeu am scăpat cu bine din cel mai greu impas al vieții mele și a Gărzii.

Din adîncul acesta de nenorociri Garda a iesit împătrit mai puternică.

Toată Garda de fier cade în genunchi și mulțumește lui Dumnezeu și sfîntului Arhanghel Mihail cel ce stă la picioarele Tronului Său, pentru marea biruință repurtată.

Personal mi-a ajutat Sf. Anton de Padova.

Mă voi ţine de angajamentele luate.

***

Am găsit jurnalul Căpitanului în această nouă groaznică prigoană.

L-am cetit după asasinarea Căpitanului.

Cred în răsbunarea Căpitanului!

Cred în biruința legionară!

Trăiască Legiunea!

ss. Victor Dragomirescu

8 Decembrie 1938

Da, acesta este jurnalul Căpitanului, așa cum a fost el redat de către comandantul Victor Dragomirescu. În următoarele luni, în măsura timpului de care voi dispune, voi redacta acest jurnal într-un singur fisier pdf, conform cu paginația originală, eventual și cu facsimilele originale. Memoria Căpitanului și a tuturor martirilor legionari reclamă restituirea acestui jurnal, atât pentru cei interesați de azi cât și pentru cei ce vor veni după ce noi nu vom mai fi. Am citit pe undeva că ar fi fost tipărit cândva, imediat după război, în Italia. Nu am reușit încă să dau de această informație. Chiar și așa, este posibil să fi fost o ediție limitată, aproape 100% inaccesibilă pentru noi, cei de azi.

Câteva cuvinte acum despre Comandantul Victor Dragomirescu.

Victor Dragomirescu s-a născut în 1912 în comuna Bilciurești, județul Dâmbovița. De profesie a fost inginer chimist, absolvent al Școlii Politehnice din București. A aderat din studenție la Mișcarea Legionară devenind unul din șefii Frățiilor de Cruce, Corpul Studențesc Legionar și a fost decorat cu Crucea Albă de către Căpitan. Crucea Albă era decorația acordată legionarilor pentru vitejie și desăvârșire sufletească. După arestarea Căpitanului a făcut parte din grupul celor 15 căpetenii legionare care s-au reunit pe 30 aprilie 1938 într-o casă conspirativă situată pe strada Olari nr. 3 din București pentru a organiza comandamentul de prigoană, structură ce urma să conducă Mișcarea Legionară în absența şefului istoric. În condițiile în care se accentua presiunea exercitată de autorități asupra Gărzii de Fier, pe 11 februarie 1939 Victor Dragomirescu a încercat să părăsească tara la bordul unui avion pilotat de un alt legionar, având ca destinație Ungaria (sau Polonia după alte surse). Avionul s-a prăbușit însă la decolarea de pe aeroportul Băneasa și Dragomirescu a fost spitalizat la Spitalul Militar „Regina Elisabeta”. Ulterior a fost arestat de către Siguranță și închis la Văcărești. La 22 septembrie 1939, în ziua următoare asasinării primului ministru Armand Călinescu de către un comando legionar, Victor Dragomirescu a fost ridicat din închisoare de o echipă de polițisti condusă de comisarul Alexandru Davidescu, apoi a fost torturat și asasinat, corpul său fiind incinerat în cursul serii la Crematoriul Cenușa din București. După unele surse, Dragomirescu ar fi fost încă în viață în momentul incinerării. Victor Dragomirescu a fost logodnicul legionarei Lucia Trandafir, șefă, între anii 1936 – 1938, a Cetățuilor de fete, ramura feminină a mișcării legionare. Un an mai târziu, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, concomitent cu Masacrul de la Jilava, comisarul Alexandru Davidescu a fost împușcat de un grup de legionari în Pădurea Balota-Vlăsia, lîngă Ploiești, decedând ulterior de pe urma rănilor câteva zile mai târziu, la spitalul Schuller din Ploiești. În imagine, cimitirul legionar din Predeal, în 1940, cimitir profanat ulterior de autoritățile comuniste. În medalion, comandantul Victor Dragomirescu, a cărui cenușă este îngropată de asemenea în cimitirul din Predeal.