Archive for noiembrie 2021

Jurnal din vremea ciumei (LXVI)

noiembrie 28, 2021

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)


Azi, 2 noiembrie 2021, dimineața devreme. Aparent, după ce în week-end lumea s-a înghesuit la centrele de vaccinare, acțiunea pare să se îndrepte spre un palier de 50-60.000 de persoane vaccinate zilnic, (în medie) exact ce am prevăzut mai demult. Asta înseamnă că vom avea și al cincilea val – ipoteză care se conturează tot mai clar, val care va fi cel puțin la fel de devastator ca și cel actual, adică 10-20.000 de infectări zilnic și 300-400 de decese, mă rog suportabil, atât de către populație cât și de către autorități, care, dacă nu apare pe piață vreun medicament salvator, nu vor putea face nimic față de ce au făcut până acum. Pentru că este clar, toate au ajuns la limită, și locurile la ATI, și oxigenul – deja bolnavii sunt alimentați cu oxigen tehnic (mai pe înțeles – din acela pentru sudură) și medicamentele, și personalul medical – mai ales acesta din urmă – care este subiectul cel mai sensibil. Au venit ceva echipe medicale din Europa, iar vreo 60-70 de bolnavi în stare gravă au fost transferați la spitale din Ungaria, Austria și Germania. Să vedem câți vor scăpa – aș fi în stare să pun pariu că mortalitatea va fi aceeași cu cea de la ATI din România, cca. 40-60%. Mă rog, se poate scorni că medicii „asasini” de dincolo sunt vorbiți cu ai noștri, pentru că repertoriul conspiraționiștilor este inepuizabil. Mai nou se zvonește că și vaccinul de „dincolo” nu e același cu cel de la noi, analog cu aripioarele picante de la kaefsi – au alt gust la Paris. Aș mai adăuga că pandemia, la noi în România, în loc să restabilească un just echilibru între libertate și responsabilitate, a accentuat prăpastia dintre ele, pe lângă multe alte clivaje cu bătaie lungă din societatea românească, divide et impera e un principiu universal valabil, clivaje care nu au început de azi, de ieri, ci odată cu mineriadele, la care s-au adăugat resentimente sociale, ambiții politice oarbe, analfabetism funcțional, grobianismul și lipsa de educație a unei bune părți a populației, eliberată din iobăgie abia la 1812 și urbanizată mult prea forțat de Ceaușescu, și atâtea și atâtea altele – toate acestea nu au făcut decât să accentueze sentimentul că fiecare este pe barba lui, în bula lui. Mi-a fost clar acest lucru încă de când au început să apară primele imagini din Wuhan, prin ianuarie 2020, că principiul scapă cine poate va guverna România în următorii trei ani și că cei care vom scăpa din acest coșmar vom vorbi de epoca de dinainte și de după pandemie. Probabil că aveam același sentiment cu romanii care s-au trezit cu trupele lui Attila sau cele ale lui Hannibal la porțile cetății eterne. Momentan, chestie stranie, am aflat-o de pe platforma de vaccinare, majoritatea celor vaccinați în ultimele două săptămâni au preferat vaccinul Johnson & Johnson, nu mi-a venit să cred până nu am văzut cifrele oficiale, deși s-a constatat că este cel mai puțin eficient. Nu cunosc motivele, posibil faptul că se administrează într-o singură doză și că este „clasic”, aspecte care relevă cumva și adevăratul motiv al vaccinării – restricțiile, pentru cei mai tineri și teama că guvernul ar putea impune vaccinarea obligatorie a tuturor angajaților, ca în Italia. Plus faptul că este „clasic” și nu „terapie genică” cu „ser experimental”. Orișicât, din ce am văzut la tv, majoritatea bătrânilor chestionați după vaccinare, (cum de au ales tocmai acum momentul? când puteau să se vaccineze începând din ianuarie) – cam toți au dat răspunsuri ambigue și generalizatoare – gen să fie bine în țară! – unul nu a recunoscut că a fost tâmpit de-a binelea. Orișicât, elocvent este faptul că nici unul, tânăr sau bătrân, nu a spus că s-a vaccinat pentru că ar crede în eficiența vaccinului, că doar vaccinul poate stopa pandemia, sau pentru a-i proteja pe ceilalți – majoritatea au dat impresia că se vaccinează mai de voie, mai de nevoie, fără a fi convinși, încă o dovadă, dacă mai era necesar, a lipsei de educație elementară, inclusiv civică, și a analfabetismului funcțional, prezent la peste 60% din populație. Nu mai vorbesc de individualismul feroce al multora din semenii noștri – adevărați buni creștini – aș fi foarte curios ce are de spus BOR la astfel de faze – fiecare pentru el și scapă cine poate sunt dictoanele momentului – și cum se împacă asta cu preceptele evanghelice? Mă rog, este mai mult inconștiență cauzată de lipsa de educație, decât ignorare a preceptelor evanghelice, nu avem ce face, până la urmă tot la educație ajungem. Și mai este un aspect, pe care extrem de puțini l-au sesizat. Rata de vaccinare în rândul categoriei celei mai vulnerabile, anume cei în vârstă de peste 80 de ani, este de cca. 21%, adică cam jumătate din cei care s-au vaccinat deja. În aceste condiții, este ridicol să impui restricții celor tineri (acces restaurante, cinema, cluburi) – pe care orișicât, cei de +50 le frecventează puțin sau deloc, doar pentru a proteja pe cei care refuză să se vaccineze, care orișicât, au o rată a vaccinării de unul din cinci. Bine, bine – raționamentul acesta nu se aplică, pentru că nu putem vorbi de o medie uniformă sat-oraș, pentru că cei din mediul rural s-au vaccinat în proporție de 16,3%, urban 31,2%, iar orașe mari 33%. Cu alte cuvinte, cred că în orașele mari proporția se respectă, adică cei de +80 s-au vaccinat cam în aceeași proporție cu restul populației, în București de peste 50, spre 60%. Iar la sate, populația este oricum distanțată și izolată, cei de +80 probabil nici nu ies din casă, așa că raționamentul anterior nu este relevant. De altfel, repet – un mic sondaj printre cunoscuții care au făcut covid, cca. 100 de inși, a relevat că 2/3 s-au infectat la muncă, restul de 1/3 s-au infectat în mijloacele de transport în comun sau au luat boala de la copii, care s-au infectat la școală. Azi, 2 noiembrie 2021, ora 13. Un nou record – 591 de decese. Un tâmpit pe net, viitor preot, cerea împușcarea drului Arafat, ca și a celorlalți medici șefi de clinici covid, dr. Beatrice Mahler & Co. De altfel, chiar dacă e tâmpit, nu cred că omul e rău intenționat. Nu este decât analfabetism funcțional 100%, totul nu derivă decât din ideea tâmpită că omul a cotizat ani de zile la sistemul de sănătate și iată că acum, când are și el nevoie, sistemul – doctorii respectivi în speță, nu-l fac bine pe respectivul, deși a cotizat – pentru că, nu-i așa? e o banală viroză dom’le – nu-i cancer! sau lepră – cum afirma acea starletă obosită de tele-manele. Ce să mai vorbim de rudele decedatului, care iau cu asalt spitalele, acum doar cu scandal – va veni și vremea să vină cu furci și topoare, pe motiv că decedatul a venit de dimineață la spital, pe picioarele lui – mai cunosc un caz! repetă toți papagalicește, cu o durere în gât dom’le, vă jur – și până seara era mort! Cam așa devine treaba. Mulți s-au amăgit așa, că nu e ceva serios, s-au tratat eventual cu hapuri luate din piață, aduse – împreună cu zarzavaturile, de peste Prut – și acum sunt cu pătrunjelul pe piept. Numai că de la o banală răceală nu scade saturația de oxigen din sânge, cu consecințele de rigoare – insuficiență respratorie, cianoză, albăstrirea unghiilor, etc… Deci, cifrele nu sunt ajustate pentru a avea o scădere a numărului de cazuri, cum afirma dl dr. Jurma – ci în continuare se moare la greu și nu este exclus să avem și zile cu peste 1.000 de mortăciuni. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spunea că „este cât se poate de evident” că acest trend al numărului mare de decese COVID se va menține, pentru că evoluția cazurilor grave din ATI și a deceselor este parțial decuplată de numărul de noi îmbolnăviri, existând o întârziere de două săptămâni între evoluția celor două criterii. El a atras atenția că media deceselor din ultimele șapte zile la un milion de locuitori este de 50 de ori mai mare în România decât în Danemarca și de aproape 60 de ori mai mare decât în Portugalia, țări care au o rată de vaccinare de peste 80-90%.  În ultima zi au fost raportate 72.231 de teste efectuate – 22.560 teste RT-PCR și 49.671 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 15,32%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Marți a fost atins însă un nou record negativ privind decesele: 591 de morți, din care 5 din trecut. Cifrele menționate demonstrează că dl. Jurma s-a înșelat afirmând că se jonglează din numărul de teste pentru a da impresia că autoritățile controlează situația și că valul al patrulea este pe pantă descendentă. Din contra, cred că previziunile mele cele mai sumbre vor deveni cruntă realitate cât de curând. Mai mult, conform ultimelor statistici ce mi-au parvenit pe fluxurile de știri, Capitala este campioană la vaccinare – cu 62% din populația de peste 12 ani, iar cea mai mare rată a noilor vaccinări se înregistrează la categoria de vârstă 50-59 de ani, peste 50%, urmată de categorie 60-69 de ani – aproape 49%, contrazicând astfel teoriile conform cărora lumea se vaccinează de frica de a nu fi dată afară din serviciu, chiar dacă aproape 70% din cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane active, cu vârsta sub 60 de ani. La polul opus sunt cei cu vârsta de peste 80 de ani – mai puțin de 25%, și copiii între 12-15 ani – 12%. Per ansamblu, România are o rată de vaccinare de doar 36,5% din populația totală. În fine, să vedem care va fi trendul în următoarele săptămâni. Măcar Bucureștiul să atingă 85% la sfârșitul acestei luni, deși nu prea cred. Ar însemna ca zilnic să avem vreo 30.000 de inoculări – pentru două doze, sau 15.000 pentru una, posibil, dar improbabil. Mai vedem la 1 decembrie. O sărbătoare națională fără restricții ar fi un vis frumos, ultima la care am participat a fost în 2019, înainte de pandemie. Ce vremuri!!! Cine se gândea atunci ce avea să urmeze? Pffff!!! E ca un coșmar – și nu au trecut decât doi ani. Dar să vedem ce mai zic propagandiștii antivaxx. Un mai vechi client al meu, Iulian Capsali este numele respectivului, scria acum câteva zile pe situl active news, citez: „Deci în timp ce în România lui Johannis, Arafat, Cîțu, Gheorghiță, Vlad Voiculescu, Tătaru, Cseke șamd, la 7424 cazuri avem 394 decese, în Polonia, la 7155 cazuri sunt doar 9 decese, în Olanda la 8172 cazuri sunt 14 decese…” Păi da, numai că Polonia are 61,2% populație vaccinată, aproape dublu cât România, nu mai vorbesc de Olanda, cu 79,5% din populație vaccinată. Am cunoștințe care au venit din Olanda și Germania să se vaccineze la noi, pe vremea când centrele de vaccinare șomau, pentru că fuseseră programate prea târziu. QED. Conform respectivului, de vină pentru numărul mare de morți ar fi dnii Johannis, Arafat, Cîțu, Gheorghiță, pentru că „bolnavii au fost privați de tratamentele antivirale (Favipiravir, Arbidol, dar și Ivermectina) vreme de aproape doi ani, pentru ca să explodeze numărul de decese”. I-auzi frate! Să se îndoape stimabilul, când s-o mai infecta (dânsul declară că a făcut de două ori boala) – a treia oară deci, să bage în el Ivermectină pînă și-o linge coaiele – să facă ca tramvaiele – știți dvs! scârța-scârța – pe hârtie, nu pe șine. Ce scria despre acest medicament minune FDA de curând, citez: „Nu sunteți cal. Nu sunteți vacă. Serios, lume. Opriți-vă!”, ca pentru idioți, după cât se vede. (Și în America sunt imbecili, încă și mai mulți ca la noi.) Destul cu acest neisprăvit, tocesc bunătate de tastatură degeaba. Un Rică Venturiano în mizerie, măcar personajul lui Caragiale era simpatic, deși la fel de grecotei ca și stimabilul. Las deoparte restul de aberații – știți Dvs. – tocmai m-a sunat un cunoscut, tac-su e legumă după vaccin, nu l-au primit în spital datorită exploziei de cazuri de AVC printre tinerii vaccinați… etc… Cum pana mea? întreb și eu, am vreo două sute de rude, prieteni, apropiați în general, cu care vorbesc măcar o dată pe săptămână – toți vaccinați și niciunul nu a avut măcar o durere de cap – așa de nivelul unui paracetamol, darămite să fie legumă după un AVC? Alta, de la acel popă neterminat cu facies de Baphomet, Bogdan Alexandru Duca, citez – scoasă din puțul gândirii: „Sunt curios să văd câte cazuri de vaccinare cu prima/singura doză vor fi și astăzi. Dar ei au fost cei mai puțini din ultimele 4 zile. Cu 20 de mii mai puțini decât în zilele precedente. De ce??… Pentru că a picat legea fascistă a apartheidului sanitar în Senat, cea cu vaccinarea obligatorie. De altfel, toate cozile la vaccinare, fără „distanță socială”, cu oameni nervoși, arată că vaccinarea e doar un răspuns la șantajul ordinar al statului în relația cu cetățenii. Nu e vorba despre boală, ci despre niște șantajiști de drept comun care obligă pe cetățeni, cu ajutorul unor interlopi îmbrăcați în polițiști, jandarmi și paznici de magazine, să își facă niște injecții”. He! he! he! Cap de țap, gândire de bou! Am demontat mai sus această ipoteză. Oamenii se vaccinează de frică, nu din considerente civice, pentru a limita efectele pandemiei, nici pentru că vor fi dați afară din serviciu, pur și simplu de frică. Frica păzește bostănăria e un dicton universal valabil. Cine draq să pună în scenă o astfel de regie? Numai un tâmpit poate susține așa ceva. Am trecut mai zilele trecute de 2-3 ori prin fața Spit. Sf. Pantelimon. Hai că salvările mai pot fi puse să circule goale cu sirenele pornite – chipurile pentru a înfricoșa populația, dar sutele de rude cu fețele pământii agățate de gardul spitalului erau cât se poate de reale – i-am spus unei tâmpite pe fb – persoană importantă, nu dau nume, VIP carevasăzică, prin aceasta înțelegând cel puțin țiitoare de fotbalist din liga secundă – că-i pot face un live zilnic, să vedem dacă mai zice că spitalul e gol. Vorba mafioților – șase gabori, două dube – opt proști! Dacă ar fi numai opt, nu ar fi vreo problemă, dar sunt mulți – Capsali, Duca, Șoșoacă, Tănase, Ciutacu, Steer, Harra, Lazarus, ejusdem farinae, toți cu nume unu și unu, toți români de viță veche, daci cu pieptul de oțel – tare ca osul de meduză! Ce mai pot spune la așa faze? Decât ca nu aștept ceasul victoriei, cât aștept ceasul răzbunării, vorba Căpitanului. Stați numai să atingă Bucureștiul 85% vaccinați – deie Domnul! și să trecem de 1.000 de mortăciuni zilnic, să vedeți atunci sărbătoare națională după sărbătoare națională, ce bocanci în gură vor lua toți aceștia când vor apărea în public! Mă înscriu de acum pe lista executorilor. Adineauri la știri – altă năzbâtie, nu am găsit alt termen, deși chestiunea este cât se poate de dramatică. Pacient de 27 ani, internat în stare gravă la ATI, fără boli cunoscute. Ce spun eu, omul era legumă de-a binelea, l-au și arătat timp de câteva minute – conectat la aparate – sună sinistru, mai ales la 20 de ani. Din ce a spus doctorița de la ATI, pacientul a fost examinat de echipa de medici germani, care au decis că ar putea fi totuși salvat dacă va fi transferat la un spital din Germania, în Hamburg parcă, dar că familia s-a opus, obiectând că în Germania se vor face experiențe medicale asupra lui. Este clar că omul era legumă dacă s-a cerut acordul familiei, asta nu s-a mai spus, dar așa se procedează în astfel de cazuri în care, aparent nu mai e decât o șansă. Ce mai poți spune la așa faze? Bănuiesc că dacă se oferea Olivia Steer să-l trateze cu o infuzie de mătrăgună cu iarba mâței puneau botul imediat, așa că mai mult ca sigur, dacă nu mâine, atunci în următoarele zile, se vor pregăti de înmormântare. Sper ca măcar rezerva de sicrie să fie suficientă, nu ca în anii ’90, când a trebuit să cumpăr din vreme sicrie pentru ai mei, altfel îi îngropam în sicriu din PAL. (PAL – prescurtare aproape uitată azi, DEX – PAL (cu majuscule) – Material lemnos sub formă de placă obținut prin presarea de lemn (rumeguș de lemn, de fapt) în combinație cu diferiți lianți. – Din inițialele P[lacă] + A[glomerată din] + L[emn].) Asta e „România educată”. După Danemarca și Germania, și Israelul anunță că va trimite o echipă medicală în România. Și ăștia or fi vorbiți cu guvernul mondial, să mimeze o catastrofă creată „din pix”? Nimic de comentat. Sper ca măcar o parte din militanții antivaxx să încerce să judece cu capul lor. Azi, 3 nov. 2021, seara, la știri. Imagini în direct de la Spitalul Județean din Buzău cu pacienți cu covid în mașini cu butelia de oxigen alături, inclusiv comentarii ale rudelor celor infectați. Toți așteptând să mai crape unul la ATI, să se elibereze un pat. Asistentele declarau că nici nu se răcește patul în care a crăpat unul, pentru că este imediat ocupat. Hai, măi băieți, un mic efort, nu mai e mult până veți crăpa agățați de gardul spitalului, cerșind o gură de oxigen! Să poată face live-uri pe facebook inclusiv nenorociții care susțineau că sunt buzoieni și că spitalul e gol, de parcă atâtea sute de mii de bucureșteni nu ar trece zilnic prin fața Spit. Sf. Pantelimon să vadă cârdul de ambulanțe, corturile de triere, containerele morții, rudele cu fața pământie agățate de gardul spitalului și limuzinele break negre de la Anthony pompe funebre cărând câte o mortăciune la câteva minute. Români! crăpați de voie! Asta e lozinca momentului! Hai că se poate! Un mic efort și gata! Măcar va crește IQ-ul mediu, deși nici cu ăia care vor rămâne nu mi-e rușine. E trecut de ora 22.00 binișor, am ieșit să fumez pe balcon – în zece minute, nu a fost secundă să nu se audă sirenele salvărilor. Nici la cutremurul din ’77 nu a fost așa. În tot acest timp, pe facebook, un anume Marius Dan Grigore – Chairman at Asociația Nathalie Viața Perfectă, Viața Divină, administrator at Divine Light-house (sic!) prezintă pe pagina proprie „genocidul vaccinaților din Israel”. Stai nițel, măi băiete, să ajungem la 1.000 de mortăciuni zilnic, să vezi tu genocid, fire-ai tu al dracului de prost! Azi, 4 noiembrie 2021. La știri, unei femei de 39 de ani i s-a făcut rău într-un supermarket din Iași. Apelați de urgență, medicii de la Smurd nu au putut decît să constate că femeia avea o saturație de oxigen în sânge de 20%, respirație agonică deja și tensiune insesizabilă pentru aparate. A încetat din viață pe banca din fața supermarketului. Soțul a declarat că se trata acasă de o „gripă ușoară” de cca. o săptămână. „Era o femeie sănătoasă, o femeie tânără, harnică” – comentau tot soiul de neisprăviți pe net, și iată că nu i-a servit la nimic. De mâine, tratament cu gropamin și lopatin. Mă gândesc câți oare or fi procedat la fel, răspândind boala în comunitate, considerând că această boală teribilă e o „banală viroză”, incitați de nenorociți precum Bogdan Alexandru Duca, Dan Bittman, Carmen Tănase & Co.? Ei sunt adevărații vinovați pentru zecile de mii de morți. Sper ca într-o zi să dea socoteală, sau să se aleagă măcar un bocanc sănătos în gură. În fine și o veste bună. Compania Merck a pus la punct o pastilă anti-covid, care, conform testelor clinice, administrată în primele cinci zile de la apariția simptomelor, ar reduce la jumătate riscul de spitalizare și deces. Este incredibil cât de repede s-au mișcat, exact ca acum 52 de ani, pe când au elaborat vaccinul contra gripei Hong-Kong, care a ucis dublu cât covidul, în doar două săptămâni – cum îi spuneam unui cititor mai ieri, în timp ce durata medie de elaborare a unui nou antibiotic este de cca. 10 ani. Să vedem cât de repede va fi aprobat în UE, pentru că în UK are deja undă verde. Alta, de pe fluxurile de știri. Citez: „Sute de adepți QAnon s-au strâns în Dallas, așteptând ca JFK, mort din 1963, să-și facă apariția și să-l proclame pe Trump președinte”. Doamne! mare-i grădina ta! Nu e exclus ca la un scor de +1.000 de mortăciuni zilnic de covid, să apară unii, care să aștepte întoarcerea din Cuba a lui Ceașcă, în carne și oase, în acordurile Internaționalei, cântată de Nelu Ploieșteanu, în duet cu Gabi Luncă și Cornelia Catanga – să-l întroneze pe Liviu Dragnea drept președinte al PSD și salvator al patriei, cum visa acel popă pârât, Bogdan Alexandru Duca. Unde te duci, dai de aceiași nenorociți, Duca, Arhire, Piperea, Ciuvică, Capsali & Co. Tot la Timișoara e speranța. De pe fluxurile de știri, citez: „Anchetă a polițiștilor timișoreni de la Secția 1 după ce un bărbat a susținut într-un videoclip live, pe Facebook, că Spitalul Victor Babeș din Timișoara ar fi gol. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru răspândirea de informații false. Potrivit tion.ro, individul este unul dintre susținătorii teoriilor conspiraționiste care cred că spitalele sunt de fapt goale, și nu pline de pacienți cum spun autoritățile. Spitalul Victor Babeș din Timișoara nu este singurul în curtea căruia bărbatul a intrat pentru a transmite live ceea ce, susținea el, ar fi un spital gol. Bărbatul a mai făcut transmisiuni și din curtea Spitalului Județean Arad, respectiv a Spitalului Județean Timișoara”, și mai departe… „Având în vedere imaginile video apărute în spațiul public pe o platformă de socializare, în care un bărbat afirmă faptul că, s-ar afla la o unitate spitalicească din municipiul Timisoara, iar toate informațiile prezentate de autorități cu privire la aglomerarea spitalului respectiv cu pacienți confirmați pozitiv cu infecția virusului SARS COV-2 ar fi false, polițiștii din cadrul Sectiei 1 Poliție Urbană Timișoara s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “comunicare sau răspândire, prin orice mijloace, de știri, date sau informații false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională”, fiind întocmit un dosar penal în care se fac cercetări în vederea clarificării situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș”. Întrebarea pe care o pun este – de ce tocmai acum? De ce nu a fost arestată acea starletă obosită de tele-manele, în direct, în chiar emisiunea lui Gâdea, închis postul și o amendă babană să-i usture curul, încă din toamnă? Ah, nu! Femeia lansa doar niște ipoteze, ar fi spus că habar nu are de ce a spus, își dă și ea cu părerea despre conspirația mondială. Bine, atunci, Dan Bittman, atunci când a afirmat că numărul victimelor „este scos din burtă”, iar datele sunt viciate fiindcă nu se fac autopsii? Sau când Monica Pop a afirmat că vaccinul provoacă leucemie? Ce vreți motive mai clare? Sigur, arestarea unor astfel de nulități cu mare priză la public ar fi erodat capitalul electoral al puterii, deci nu se pune. Iar mass-media de tot căcatul afirmă că în urma acestor declarații, „controversate” chipurile – eufemism de la gogoși conspiraționiste, imaginea „artistului” ar fi terfelită zilnic. Vai de capul lui de nulitate patentată, „cântăreț” de lălăieli ieftine și lacrimogene, numai bune de înlăcrimat mămici trecute de la menopauza pizdei la menopauza creierului. Da, chiar – ce s-ar fi întâmplat? Dacă nenorociții vor scandal, să le dăm scandal, pentru că ar fi fost de așteptat crize de isterie în direct, declarații publice pro și contra, nenorocitul să fie dus legat într-o sală de autopsie să vadă și el cum e, nu să-și dea cu presupusul ca idiotul. Plus, condamnat în regim de urgență maximă – nici măcar atât nu merită, băgat într-o celulă cu tâlhari condamnați la peste douăzecișicinci de ani de ocnă, cărora gardianul să le sugereze că de-aia nu dă guvernul amnistie, pentru că e hărțuit tot timpul de militanții antvaxx. Să vezi cum ieșea a doua zi omul cu curul rupt de șuturi și machiaj natural la ochi, să vadă și el cum e să-ți dai cu părerea în mod iresponsabil. În sfârșit un raport oficial. De la începutul campaniei de vaccinare în România pe 27 decembrie 2020 și până la 31 octombrie acest an, 140.470 persoane (2,2% din totalul persoanelor cu schemă completă de vaccinare) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, potrivit ultimei analize a INSP. Dintre acestea, 97.272 au făcut COVID-19 în luna octombrie. Din cei 140.470 români, 69.8% au fost vaccinați cu Pfizer Biontech, 4.8% au fost vaccinați cu Moderna, 11.9% cu Astra Zeneca și 13.4% cu Johnson&Johnson, respectând cumva proporțiile celor vaccinați cu respectivele vaccinuri, cu observația că vaccinul Pfizer s-a dovedit ceva mai eficient decât restul. Cât privește mortalitatea, în perioada 27 decembrie 2020 – 31 octombrie 2021, pentru 1.264 de persoane (0.02% din totalul persoanelor vaccinate cu schemă completă) a survenit decesul. Dintre acestea, 881 (69.8%) erau vaccinate cu Pfizer, 70 (4.8%) cu Moderna, 56 (12.0%) cu Astra Zeneca, iar 257 (13.4%) cu Johnson&Johnson. QED. Chiar azi, situl știripesurse, o mizerabilă oficină antivaxx, anunța triumfalist că, citez: „Danemarca spune că este aproape de colaps sanitar, după creșterea uriașă a numărului de noi infectări”, autor, o anume Anca-Adriana Huza. He, he, he !!! Fătuca știe ea foarte bine că 99,99% din imbecili citesc doar titlul. Problema este că în Danemarca – media ultimei săptămâni – DOUĂ DECESE ZILNIC, România – PESTE CINCI SUTE, chiar dacă, într-adevăr, media infectărilor a fost de 1.602 cazuri zilnic, orișicât, jumătate cât în România. Dacii cu piepturi de oțel crapă pe capete, agățați de gardul spitalului, cerșind o gură de oxigen. Cam asta e diferența. Azi, 6 noiembrie 2021. 8.057 cazuri noi, din care 1.111 în București, în scădere aparentă. Cum era de așteptat, numărul de decese rămâne în continuare ridicat, la fel cum presa relatează aproape zilnic cazuri de bolnavi de covid morți acasă. În momentul de față, în ciuda previziunilor optimiste, nimeni nu poate spune ce va fi. După valul de vaccinări din ultimele săptămâni, „operațiunea” pare să se fi împotmolit din nou. Motivul aparent pare a fi refuzul clasei politice și guvernului de a-și asuma obligativitatea vaccinării, mai ales a celor din sectorul public. Pe de altă parte, și opoziția antivaxx și-a strâns rândurile, profitând de recrudescența pandemiei în unele țări din vestul Europei, în speță, Germania, cifrele din această țară fiind prezentate catastrofic, vezi și cazul Danemarcei, prezentat mai sus. Sloganul zilei – uite, dom’le că și ăia se îmbolnăvesc, deși s-au vaccinat, am avut dreptate deci, vaccinul e frecție la picior de lemn. De altfel, mi se confirmă faptul că lumea nu s-a vaccinat atât din convingere privind virtuțile benefice ale vaccinului, cât de frica restricțiilor și de a nu fi vaccinată cu forța sau prin măsuri coercitive, și iară revenim la analfabetismul funcțional al majorității românilor. Citesc pe facebook și mă crucesc – unul din Burdujeni a refuzat să meargă la spital și a murit acasă – imediat comentarii – a murit cu demnitate, nu gâtuit de medicii asasini – pare că majoritatea și-au pierdut rațiunea, dacă eventual au avut-o vreodată, nu mai vorbesc de instinctul de conservare. A fost abandonat inclusiv instinctul gregar de turmă, omul devenind o fiară izolată, exact ca o hienă exclusă din haită, care caută câte un hoit prin savană pentru a supraviețui. Un psihiatru consemna pe net, citez: „Dezordinea creează violenţă, şi iresponsabilitate. Că e preotul infectat care merge la slujbă, sau mătuşa febrilă care împarte pomeni la parastas. Că e doctorul bolnav care insistă să opereze, sau că e funcţionarul care îşi ascunde testul pozitiv lumii, toate se înscriu pe o matrice a haosului”. Mai mult ca sigur că are dreptate, dacă e să mă iau după comentariile de pe net, pentru că sunt convins că doar o mică parte din cazurile noi sunt consecința directă a unor evenimente aleatoare și incontrolabile – precum unul care este asimptomatic și infectează pe alții fără să-și dea seama – pentru că mult prea des am auzit de birouri întregi infectate de indivizi care s-au prezentat la serviciu cu simptome clare de covid. În fond, este normal ca inconștiența clasei politice să se propage de sus în jos până la nivel de individ, atâta vreme cât principiul este că fiecare este pe barba lui. (Va urma.)