Archive for septembrie 2021

Jurnal din vremea ciumei (LXII)

septembrie 29, 2021

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le sterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)

Luni, 13 sept. 2021. Aflu cu tristețe că a murit Răzvan Codrescu. Era internat de ceva timp cu Covid, ultimul mesaj pe contul său de facebook datând din 28 august. Citez din comunicatul Patriarhiei, publicat pe basilica : „Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă, după o intensă suferinţă, a domnului Răzvan Codrescu, poet şi eseist creştin, traducător, editor, apologet şi elegant mărturisitor al spiritualităţii ortodoxe”. Tristă situație! Imediat, anti-vaxxerii au sărit ca arși – „era dublu vaccinat !!!” Rămâne să vedem în zilele următoare ce și cum, nu stau acum să despic firul în patru. PS. Nu era vaccinat, dar cadavrul acestuia trebuia exploatat, așa că nenorociții au lansat imediat bomba în spațiul virtual. Incontestabil, o mare pierdere pentru cultura română. Ani de zile am urmărit revista „Puncte cardinale” – 20 (ani) la număr – 1990 – 2010, revistă „legionară” spun unii, motiv pentru care Răzvan Codrescu a și fost oarecum marginalizat de către noii politruci ai culturii române. Nici vorbă! – cu alte cuvinte, dacă ești conservator, tradiționalist, patriot,… atunci cu certitudine ești legionar. Iată ce scria unul din prietenii mei de pe facebook, dl. Alexandru Racu, citez: „Se simțea tot mai singur și mai înstrăinat de lumea românească contemporană. A fost un reacționar asumat, susținător al cauzelor pierdute în mare măsură pe bună dreptate, iar acesta e aspectul cel mai tragic de care cred că își dădea seama în adâncul sufletului.(…) În fine, o ultimă ironie constă în faptul că nu doar ideile sale radicale de dreapta l-au izolat în peisajul intelectual românesc, deși de capacitate intelectuală nu ducea lipsă, făcându-l nepublicabil în reviste mainstream precum Dilema, 22 și Idei în Dialog”. Elocvent, nu? Ca și cum etalonul, climax-ul cultural dacă vreți, ar fi să publici în Dilema, 22, Observator cultural și alte asemenea mizerabile fițuici antinaționale. Dumnezeu să-l odihnească! Punct! Pauză două săptămâni – un scurt concediu în Grecia, cu intensificarea valului al patrulea s-ar putea ca peste o lună să nu se mai poată. Voi relua subiectul, așa cum am promis, la 1 octombrie 2021. Doamne ajută !!! Azi, 14 sept. 2021. Ziua de azi vine cu noi recorduri, depășind previziunile mele cele mai sumbre. Pe scurt – 3.929 cazuri noi din care 459 în București. În ultimele 24h – 96 de decese raportate – 55 bărbați și 41 de femei. La ATI – 675 persoane, din care 155 minori. Nu mai comentez nimic, dar fac observația că exact acum un an, în 14 sept. 2020, aveam 692 de cazuri, cu o medie săptămânală de 1.184 cazuri noi și 22 de decese, cu o medie săptămânală de 37. Deci nu ne apropiem de valul al patrulea, chiar suntem „pe val”, val ce se poate dovedi mult mai devastator decât cel de anul trecut – 6 nov. 2020 cred, oricum pe acolo – 10.260 cazuri noi, cu o medie săptămânală de 7.354 cazuri noi și 213 decese (în 8 dec.) – cu o medie săptămânală de 161 decese, cifre pe care le vom lua în calcul în continuare ca referință, respectiv 7.360 cazuri noi și 160 de decese, „scoruri” care estimez că vor fi atinse într-o săptămână – două maxim. Mai discutăm atunci. Exact ce spuneam în postul precedent – să vă văd atunci, măi băieți !!! Evident că imediat a apărut dr. Monica Pop cu explicațiile, citez: „Ştim foarte bine că vaccinarea folosește celui care este vaccinat pentru că dacă se infectează să facă o formă mai ușoară. Dar din păcate, vaccinații au devenit un pericol pentru că ei dacă fac boala, fac o formă ușoară de multe ori nu știu, nu au nicio simptomatologie și răspândesc peste tot în jur. Eu cred că cel mai mare număr de infectări este de la vaccinați pentru că un nevaccinat dacă se îmbolnăvește stă acasă, că nu este nebun să iasă pe stradă, se duce la spital și face ceva împotriva bolii”. Logic, vezi situația din Israel, deși nu suferă comparație cu România. Ce nu spune respectiva este că acesta este un motiv în plus pentru nehotărâți să se vaccineze – pentru ca în caz de îmbolnăvire să facă o formă ușoară a bolii. Categoric nu, deși asta e concluzia logică, nu și pentru mizeria de fițuică de care am mai vorbit, bzi, care și titrează cu aldine – „Monica Pop – vaccinații au devenit un pericol” – cu alte cuvinte nu antivaxxerii sunt de vină că nu se vaccinează, ci exact restul, vaccinații adică – pentru că nu de covid le arde lor, nenorocițiior de la bzi, ci de reiting – cu cât mai multe mortăciuni, cu atât crește reitingul, asta au fost învățați ei la școală, nemernicii. Azi, 15 sept. 2021. Exact ce spuneam acum vreo lună. Prima zi cu peste 4.000 de cazuri noi, 4.004, din care 570 în Capitală. Tot înainte! deviza pionierilor din epoca comunistă. Orișicât, până la 10 mii nu e mult, cifră care prevăd că va fi atinsă la 1 octombrie, atunci când mă voi întoarce din concediu. Voi încerca la întoarcere pe aeroport să întrevăd vreo urmă de îngrijorare pe fața românilor ce-mi vor ieși primii în cale – la atingerea maximului de anul trecut, cam 10 mii de cazuri noi zilnic și 200 de decese. Mai vorbim atunci. Gata, m-am întors! Azi – 27 sept. 2021. Văd că au fost depășite previziunile mele cele mai sumbre. 5.655 cazuri noi, după week-end – când se fac testări mai puține, din care 2.559 numai în Capitală. Rămân convins că de vreo săptămână, cel puțin, în București se raportează mai puține cazuri decât cifra reală, diferența fiind trecută în comunele subordonate, pentru ca să se întârzie cât mai mult intrarea în scenariul roșu, motivul – cel puțin aparent – fiind congresul PNL, care trebuia musai să se desfășoare fără restricții. Or mai fi fost și alte motive, dar acesta pare cel mai plauzibil. Elocvent – Grupul de Comunicare Strategică spune că s-a înregistrat acest record într-o zi de luni, în București, deoarece este vorba despre cazuri înregistrate anterior, dar care nu au fost alocate niciunui oraș până acum. De pe net aflu că media ultimelor 7 zile a fost de 6.485 cazuri noi zilnic, iar a deceselor – de 118. De altfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 109 decese, din care unul la categoria de vârstă de 20-29 de ani și două la categoria 30-39. Din ce am mai citit pe net, se apreciază că pe la mijlocul lui octombrie vom avea 20.000 de cazuri noi zilnic și min. 300 de decese. Este mult mai grav decât acum un an, când se înregistrau 1.438 de cazuri și 31 de decese. Fac observația că totuși acum mortalitatea este de 1,6% față de 2,1% acum un an, destul de puțin, dovadă – cum am mai spus – că la cca. 30% procent vaccinare nu se poate vedea cine știe ce diferență. Să vedem, prin comparație cu Israel, azi 3.261 cazuri noi și 26 decese, față de anul trecut, 5.882 și 27 decese, o scădere la jumătate a numărului de decese, care era oricum extrem de redus, datorită condițiilor din sistemul de sănătate, incomparabil mai bune ca în România, la care adaug condițiile specifice din Israel, aglomerarea urbană și un mare număr de persoane vârstnice cu boli cronice asociate. Adineauri la știri anunțau că în București nu mai e nici un pat liber la ATI, iar în țară ar fi rămas libere doar 26. Mă rog, echipamente se mai pot aduce, dar de unde personal medical? Am mai discutat acest aspect. Pe net, toți dobitocii urlă că guvernul a avut la dispoziție un an, ca și cum medici ATI se pot face doar printr-o simplă dispoziție de guvern. Conform sitului Asociației Române de ATI, în martie a.c., România dispunea de un număr de 1.159 de medici ATI, numărul acestora rămânând neschimbat până în momentul scrierii acestor rânduri. Dacă sunt mulți sau puțini nu pot să mă pronunț, dar pot spune cu certitudine, am mai spus-o, la o populație puțin peste jumătate cât România, Suedia avea la începutul lui 2020 5,1 paturi ATI la 100k locuitori, respectiv 519 paturi, ajungând azi la cca. 1.100 de paturi ATI echipate complet. Sigur că și noi, cum spuneam, putem ajunge la 2.200 de paturi – și vom ajunge cu certitudine, estimez pe la începutul lui noiembrie. De altfel, cred că paturi avem mult mai multe, Raed Arafat afirmă că dispunem de 4.000 – întrebarea care se pune este aceeași, de unde personal medical? Apoi mai este și o problemă de etică – dacă este posibil să alocăm tot disponibilul de personal medical bolnavilor de covid, în ultimă instanță, majoritatea fiind iresponsabili care au refuzat să se vaccineze și/sau nu au respectat măsurile minime de protecție? în detrimentul unui număr deloc neglijabil de bolnavi cronic, victimelor zilnice ale accidentelor de circulație, accidentelor vasculare, etc… care în mod implicit, vor fi condamnați la moarte cu certitudine. Și ajungem iară la „pierderile colaterale” – un eufemism cinic, practic așa-zisa „mortalitate excedentară” – cel puțin 1-2 morți nevinovați, trași după ei în groapă de bolnavii de covid. Sigur, sunt convins că nu se va ajunge aici, pentru simplul motiv că secțiile și medicii ATI sunt deja supra-solicitate, excedentul de bolnavi de covid în stare gravă urmând să-și dea obștescul sfârșit la intrarea în spital. De altfel, chiar adineauri la știri se vorbea despre doi bolnavi decedați în ambulanță la Craiova, bolnavi în stare gravă cărora nu li s-a mai putut găsi nici un pat liber la ATI. În consecință, dezastrul este cât se poate de aproape și este de așteptat ca în următoarele zile astfel de cazuri să devină o constantă banală zilnică. Concomitent, numărul celor care se decid să se vaccinezea a crescut din nou, în unele zile atingând un număr de cca. 20.000. Cu toate acestea, nu cred că se va depăși un maxim – să zicem – de cca. 25.000 vaccinări zilnice, ceea ce înseamnă 750k/lună, (dacă înțelegem prin aceasta 25k de inși până acum nehotărâți în privința vaccinării, care decid să se vaccineze de teama valului al 4-lea) adică abia peste 6-8 luni să atingem un nivel de la care să putem discuta de efectul pozitiv al vaccinului și atingerea așa-zisei imunități de turmă. Cât despre restul țărilor europene, nici nu mai are rost să discutăm. De exemplu, Spania – azi, 2.436 cazuri noi, media ultimelor 7 zile, față de 10.920 acum un an (am luat media, pentru că raportările se fac la 3 zile) iar decese – 64 zilnic, media ultimelor 7 zile, față de 105 acum un an – deci vaccinul funcționează. Cifrele sunt clare și sunt – cu mici variații, identice peste tot în vestul Europei) – de 4-5x mai puține cazuri noi și decese după vaccinarea masivă a populației, deci repet – vaccinul funcționează. Am fost în vacanță în Zakynthos – nu pentru că m-aș da în vânt după Grecia, prea paysană și prea patriarhală în raport cu cerințele mele, și am întrebat pe proprietarul resortului care e situația pe insulă cu pandemia, pentru că am văzut că toată lumea trata lejer subiectul, chiar dacă în interior toată lumea purta mască, nu mai vorbesc de pesonalul de servire din restaurante – chelneri, picoli, plasatori, etc… Omul mi-a spus că tot personalul implicat în turism, de altfel singura activitate comercială pe insulă, inclusiv personal auxiliar (distribuitori, cameriste, etc…) – practic, absolut toți angajații – au fost vaccinați obligatoriu. QED. Deci la alții se poate și nimeni nu mai urlă că este o măsură anticonstituțională de esență fascistă, cum afirma mai ieri o tâmpită pe fb. Spre deosebire de noi, atât grecii, cât mai ales, spaniolii, au înțeles că datorită turismului nu pot opri răspândirea virusului, dar mai ales, cât au de pierdut dacă nu se vaccinează. S-a văzut asta foarte clar după ce m-am întors din Valencia, când în Spania, a explodat iar numărul de cazuri noi, în ciuda măsurilor stricte de protecție, 43.960 cazuri noi în 13 iul., astfel că prin vaccinare masivă au ajuns la situația de azi, mai mult decât stabilă și cu tendința pronunțată de stopare a pandemiei, numeroase orașe anunțând că nu au mai avut nici un caz nou de câteva săptămâni. Cam așa devine chestia – atâta doar că Spania este vaccinată în proporție de 77,4%, față de noi – 27,4% – autoritățile vorbesc de +30%, dar situația este cu totul alta. Cum am promis, nu mai comentez nimic, acum tragem concluziile, pentru că evoluția pandemiei [la noi, vorbesc] este cât se poate de clară. Dincolo de teoriile conspiraționiste vehiculate pe net, cum că majoritatea zdrobitoare a celor de la ATI erau „dublu vaccinați”, potrivit secretarului de stat Raed Arafat, săptămână trecută 91,5 % dintre cei care s-au prăpădit nu erau vaccinați. De altfel, acestea sunt și cifrele raportate de autorități forurilor europene și internaționale de profil. Restul de 8,5% erau persoane vaccinate doar cu prima doză sau persoane de vîrstă înaintată cu numeroase co-morbidități asociate, al căror organism slăbit nu a mai putut face față nici măcar unei forme ușoare de boală. A mai fost și cazul unei asistente medicale care a murit, la fel și bebelușul pe care îl adusese pe lume. Asistenta medicală, în vârstă de 34 de ani, era însărcinată în opt luni și nu era vaccinată când a ajuns la spital. Medicii au decis să îi facă cezariană după ce testul care detectează Covid-19 a ieșit pozitiv. La trei zile de la naștere, bebelușul a fost răpus de infecția cu Sars-Cov-2, iar 11 zile mai târziu și mama lui. Este, din păcate, a doua gravidă ucis de Covid-19, din ultimele zile. Prima avea doar 20 de ani și la câteva zile după ce a adus pe lume un băiețel s-a stins. Îi era teamă să se vaccineze, deși medicii spun că serul este sigur și pentru gravide. Tristă situație! Din păcate, în următoarele săptămâni astfel de cazuri vor fi tot mai frecvente, intrând în banalul cotidian. Și totuși, militantele antivaxx, atât cele cunoscute – nu le mai dau numele, nomina odiosa, precum și scârbele de trolli, moldovence nespălate de prin Ucraina, Transnistria și Moldova, finanțate de sputnik, susțin că sunt minciuni, că spitalele sunt goale, că puținii care ajung – de obicei pentru altceva, sunt reținuți sub pretextul că ar fi infectați cu covid, după care sunt uciși în chinuri groaznice de către medicii asasini, simbriași ai guvernului mondial, care socotește că românii sunt prea numeroși, etc… Uluitor este că sunt destui cei care cred astfel de aberații, temerile lor alimentând masa corona-scepticilor și cea a anti-vaxxerilor, având acum toate șansele să-i trimită pe lumea cealaltă. Iată că previziunile mele cele mai sumbre se adeveresc. Azi, 28 sept. 2021. Peste 11 mii de cazuri, din care numai în Capitală 1.912, fără a mai vorbi de cele 209 decese înregistrate în ultimele 24 de ore. De pe balcon văd din nou ambulanțele cu sirenele urlând, îndreptându-se spre Spit. Sf. Pantelimon. Cum spuneam mai sus – tot înainte! Iată ce scria azi epidemiologul Octavian Jurma, citez: „Pentru mine este evident că am devenit o majoritate negaționistă care se reflectă atât în guvernare cât și în parlament. Seduși de propaganda negaționistă și antivaccinistă, românii au ajuns la un consens: cei vulnerabili vor plăti cu viața pentru confortul celor care se cred invulnerabili. Pentru negaționiști la fel ca pentru guvernanți, este imposibil de înțeles că într-o pandemie, la fel ca într-un război, cine nu este parte din soluție e parte din problemă. Negaționiștii sunt parte din problemă însă treptat, pe măsură ce își impun punctul de vedere în spatiul public și politica, agresivitatea lor crește și se vor îndrepta împotriva celor care sunt parte din soluție, a oamenilor responsabili, care vor fi supuși unor restricții inutile și discriminatorii. Pentru negaționiști este discriminare ca cineva care face ceva mai mult decât ei să primească mai mult decât ei. Dacă ei nu pot să circule, nimeni nu poate să circule. Este ca și cum minoritatea orbilor ar decide că nimeni nu mai are voie să conducă pentru ca ei nu pot să vadă”. Nu mă interesează că niște jurnaliști ar fi descoperit – în declarațiile acestuia de pe fb – că nu ar avea facultatea terminată, deși are studii post-universitare, că nu ar avea drept de liberă practică, că nu ar fi clinician, și câte și mai câte, … ideea e că tot ce spune este adevărat și că cifrele avansate de dânsul coincid cu previziunile mele. În fond, nici eu nu sunt medic, sunt inginer de formație și datorită faptului că am lucrat mulți ani în calitate de cercetător științific la IFIN Măgurele, sunt familiarizat cu metodele statistice de cercetare, la fel ca și cu psihologia maselor în general, a românilor în special. Chestia asta nu are treabă cu medicina, ci cu statistica matematică și cu o solidă cultură generală. Sunt de fapt o serie de probleme de MatLab, dar cui să-i explici asta, atâta vreme cât îi vorbești idiotului despre metode numerice și el te trage de urechi că nu ești medic, la fel cum tu îi vorbești de responsabilitate și spirit civic iar el ți-o trântește pe aia cu libertatea. Este inutil. Nu pot decât să sper ca valul al patrulea să secere cât mai mulți dintre aceștia. Bunică-mea îmi povestea, acum vreo 50 de ani, că cea mai frumoasă epocă a vieții ei a fost perioada 1880-1900, pe când România, pe atunci un minuscul regat, nu avea nici 6 milioane de locuitori, aspect care mă face să mă gândesc în mod serios că țara asta ar fi mult mai frumoasă și mai prosperă fără 10 milioane de imbecili. Și iată că încet, încet, de-a lungul a aproape doi ani de pandemie, România a devenit raiul imbecililor, o țară în care declarația nu știu cărei pițipoance care și-a ratat debutul pe centură este mai credibilă decât opiniile unor specialiști în domeniu. Mai rămâne să revină în forță Ivermectina ca să fie tacâmul complet. Suntem deja în top 5 mondial la număr de infectări și mortăciuni, la mică distanță de Iran și puțin înaintea Tailandei, țări cu o populație de 83, respectiv 70 de milioane de locuitori. Cam asta este situația. Aș dori să ascult explicațiile coronascepticilor și antivaxxerilor. Asta în timp ce în majoritatea țărilor europene numărul cazurilor noi și al deceselor este în scădere abruptă, la noi asistăm la o adevărată explozie a pandemiei. Exact ce spuneam de acum o lună – să vă văd atunci măi băieți, daci liberi și tari – ca osul de meduză – să vă văd deci, atunci când pandemia ne va exploda în plină figură, ce mai inventați. Momentan suntem pe primul loc în Europa la decese. Bunăoară, azi, 28 sept. 2021, în UK, la o populație de 67 milioane de locuitori, s-au înregistrat 37.485 cazuri, proporțional la mia de locuitori cam ca și noi, dar numai 137 de decese, diferența fiind zdrobitoare, ceea ce demonstrează că într-adevăr vaccinul funcționează. (Va urma.)