Jurnal din vremea ciumei (LXXXII)

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)

Azi, 9 aprilie 2022. Week-end deja. Nu și pentru propagandiștii anti-ruși, ca și pentru întreaga mass-media, toți cuprinși de isterie. Iată ce scria acum două zile, în 7 apr., ora 11.06, dl. Adrian Papahagi, citez: „Să ne înțelegem: rușii nu au eliberat Europa de nazism. Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au ocupat Europa de Est în locul naziștilor. Americanii și englezii au eliberat Europa de nazism, și apoi de comunism. Americanii nu au ocupat Franța, Belgia sau Olanda după ce le-au eliberat; rușii au ocupat Polonia sau Cehoslovacia după ce le-au “eliberat”. (…) Rușii nu au eliberat niciodată nimic, nici măcar pe ei înșiși de dictatura sub care trăiesc de când se știu. Ca hoardele asiatice (care constituie de altfel o bună parte din militarii ei), armata sovietică/rusă e o bandă abrutizată de hoți, violatori și criminali. (…)” Nu cred că dl Papahagi chiar nu știe istorie, numai că sub presiunea emoțională a ultimelor evenimente cade singur în capcana judecăților de valoare. Dacă nu era Stalingradul și contra-ofensiva rusească, soldată e drept, cu pierderi uriașe de ambele părți, pe care Rusia le-a acoperit fără probleme, spre deosebire de Germania și România, care nu au putut, cred că debarcarea anglo-americanilor pe continent avea loc 10 ani mai târziu sau nu mai avea loc deloc. În teribila încleștare militară care a fost cel de-al doilea război mondial, Germania a pierdut cel puțin 4,4 milioane de militari, URSS cel puțin dublu, în timp ce Marea Britanie și SUA, de zece ori mai puțin, grosso modo, și nici măcar jumătate în Europa, pentru că grosul au căzut în luptă cu japonezii. Omul nostru, deci, este mai mult decât părtinitor, nu îndrăznesc să vorbesc de rea-voință. Cât despre așa-zisul jaf sovietic, idee adânc înșurubată în mintea generațiilor trecute, prezente și viitoare de români, amintesc de cei 200.000 de cetățeni sovietici, majoritatea evrei, dar și ruși și ucraineni, toți uciși de „partea” română (militarii români adică, să fie clar) în lagărele de concentrare sau uciși pur și simplu, vezi masacrul de la Odesa, dar și altele, extrem de bine documentate de sovietici, nu mai vorbesc de militari și de jaful din teritoriile ocupate, inclusiv scena Operei din Odesa, demontată și adusă la București, în fapt, crime de război recunoscute și parafate manu propria de către Ion Antonescu, pentru care rușii au solicitat despăgubiri de război în cuantum de 300 milioane $, azi 4,2 miliarde de $, în timp ce aliații anglo-americani, pentru cele câteva zeci de aviatori, doborâți de apărarea anti-aeriană românească, plus pierderile aferente în avioane de vânătoare și bombardament, au confiscat datoria României către Germania, de 1,25 miliarde RM, precum și datoria Germaniei către România de 1,3 miliarde RM, (cele 18 miliarde de €, pe care azi, o serie de jurnaliști avizi de senzațional, afirmă că ar trebui “recuperate” de la germani) azi, cca. 6,8 miliarde $, de +1,6x mai mult. Trebuie spus asta clar și răspicat, pentru că mult prea mult s-a spălat creierul atâtor generații cu așa-zisul jaf sovietic, ca și cum englezii și americanii ne-ar fi copleșit cu generozitatea și omenia lor. Totul se plătește la un moment dat și asta știu rușii cât se poate de bine, ca și faptul, care reiese din cifrele enumerate mai sus, că cine împarte, parte își face. Și atunci ne punem întrebarea, de unde atâta orbire la un individ de la care am totuși oarece pretenții față de un politician oarecare bunăoară? Câteva zile mai înainte, dânsul ținea să ne lămurească, în 4 apr., tot pe facebook, citez: „Pentru conspiraționiști: E bine dacă reușești să vezi ce nu vede oricine, dacă în același timp vezi și ce vede oricine. Dacă cel mai adesea nu vezi ce vede oricine, dar vezi constant ce nu vede oricine, e bine să consulți un psihiatru”, cu alte cuvinte, dânsul se scuză, pretinzând că a văzut adevărul – acela pe care-l văd toți. Eu spun, acela pe care vrea mass-media să-l vadă toți. Iar acuma mai zic și eu ceva – am văzut atâtea războaie în peste 65 de ani de viață și atâtea dezinformări grosolane că nu sunt sigur pe nimic. Sigur, acum în era 5G, a internetului însoțit de facebook, telegraf, whatsapp, etc., aparent guvernele au pierdut monopolul informației, dar trebuie ținut cont că și informatica a evoluat, astfel că dezinformarea, contrar a ceea ce se crede îndeobște, a ajuns la cote la care Stalin și Hitler nici nu au visat. De aceea repet, nu cred nimic, asta până când, evident, nu se vor face anchete exhaustive și imparțiale. Dar până atunci mai este. Iar răul este deja făcut. Exact ca în cazul grănicerilor din Insula Șerpilor, „masacrați în mod bestial” de marina rusă, care au apărut ulterior vii și nevătămați – răul e deja făcut, iar binecunoscuta bestialitate a armatei de hoți, violatori și criminali – de la Papahagi citire – s-a înșurubat viguros în mintea multora, astfel că nu poți da acest exemplu de mistificare a adevărului, au mai fost multe altele – că instant interlocutorul ți-o taie cu lasă dom’le că mai știm și noi câte ceva, mi-a spus mie bunica cum a fost cu rușii în ’44. Da, chiar dacă în cazul crimelor de război nu funcționează „legea compensației”, bunica respectivă nu știa și nu avea de unde să știe de crimele de război ale armatei române, peste care adesea, chiar și sovieticii au făcut tabula rasa – amintesc de cei trei mari responsabili pentru crimele din Odesa și cele din Basarabia și Bucovina, în afară de Ion Antonescu și de șeful Marelui Stat Major, gen. Ilie Șteflea, la acea dată decedat în patul său, respectiv generalii Nicolae Macici, Const. Trestioreanu și Corneliu Calotescu, toți condamnați la moarte, sentința fiind comutată ulterior prin decret regal în muncă silnică pe viață. Primul va muri în detenție, ceilalți doi vor fi amnistiați prin decretul nr. 45/1955, după nici 10 ani de pârnaie. În fine, nu pot decât să repet că a reacționa emoțional în astfel de momente dramatice se poate dovedi cât se poate de neproductiv și adesea, fatal. Dacă pot înțelege reacția emoțională a multora față de atrocitățile unui război cât se poate de real la granițele noastre, respectiv așa-zisul masacru de la Bucha – practic, de trei zile încoace pare că mass-media nu are alt subiect, acum se vorbește și de atacul cu două rachete Tochka asupra gării din Kramatorsk, nu pot înțelege în ruptul capului faptul că marea majoritate acceptă versiunea ucraineană ca fiind singura adevărată, în baza faptului că rușii sunt agresorul, refuzând să-și pună orice fel de întrebare, acceptând totul ca pe o adevărată axiomă. Bunăoară, zic și eu – am văzut zilele astea la tv cel puțin două cazuri de bărbați tineri ucraineni, cu soție și copii mici se precizează – nu se uită niciodată să se menționeze acest aspect, chiar și în cazuri de sinucidere sau accident, altfel istoria nu are „sare și piper” și nu ascultă nimeni, tineri ucraineni deci, împușcați chipurile de soldații ruși, fără vreun motiv aparent. Întreb și eu, sper că măcar aici, pe blogul propriu, să nu fiu înjurat și trimis la Moscova, așa cum a făcut un neisprăvit mai zilele trecute, deci – nu s-a decretat în Ucraina mobilizarea generală? Acei tineri nu erau cumva dezertori? Nu cumva au fost executați pentru dezertare de către poliția militară ucraineană? Nu cumva a fost aranjat totul pentru a părea o crimă de război a rușilor? Și ca de obicei, întrebarea clasică – cui prodest? – că rușilor nu le folosește în nici un fel să comită crime de război în mod gratuit, în timp ce prin astfel de manevre, ucrainenii speră să blocheze convorbirile de pace și să întoarcă soarta războiului cu sau fără intervenția militară a NATO. De altfel, de unde până acum câteva zile dl. Zelenski solicita urgent convorbiri de pace, ba chiar și o întâlnire cu dl. Putin, văd că de câteva zile a schimbat tonul, simțind probabil o basculare a opiniei publice internaționale în favoarea sa. Iară, nu știu ce speră. O victorie categorică în Donbas, cu mii de ruși uciși iar restul implorând în genunchi îndurare – EXCLUS! Chiar și dacă NATO intră în război contra Rusiei, ipoteză care nu cred că a fost neglijată de analiștii militari de la Kremlin, îl va pierde cu certitudine, iar China va ocupa instant Taiwanul, cu consecințele de rigoare pentru SUA. Iar arme-minune nu există. Acele drone Switchblade pot ucide cel mult un militar izolat sau pot imobiliza un automobil fără blindaj, fiind eficiente în lupta contra talibanilor în Afganistan, ca și celebrele deja rachete anti-tanc Javelin, denumirea tehnică codificată este FGM-148, care pot cel mult zgâria vopseaua unui tanc cu blindaj ceramic exploziv. Ca și celebrele Stinger, cu care s-au mai confruntat elicopterele sovietice în Afganistan acum câteva decenii, cred că cele de acum sunt invulnerabile la astfel de rachete. Nu cred nimic, mai ales că oficial se recunoaște că Ucraina ar fi pierdut 94 de tancuri, în timp ce rușii, tot ei afirmă, ar fi pierdut 698, adică un tanc ucrainean a distrus în medie 7,5 tancuri rusești. Citesc chiar acum pe net că Polonia, – mare producător de tancuri, a decis să cedeze ucrainenilor 100 de tancuri T-72. De ce? prima întrebare care îmi vine în minte, dacă rușii au pierdut 698 de tancuri, adică cu 98 în plus față de câte am estimat eu că au intrat în Ucraina. Plus câte au mai distrus dronele turcești și rachetele Javelin, ar însemna că rușii au pierdut de două ori mai multe tancuri decât au dispus, mă rog, Pentagonul vorbește de un număr dublu față de estimările mele, ca să aibă de unde umfla din pix pierderile rușilor, care deja ar fi trebuit să se retragă, nemaiavând tancuri. Cât despre celebrele deja rachete Javelin, până și odioasa wikipedia afirmă că, citez: „On 18 March, the Pentagon claimed out of 112 Javelins fired by the Ukrainians since the start of the war, 100 missiles had hit their target”. Au lovit ținta, nu mă îndoiesc de asta, sistemul de ghidare este excelent, dar nu și că au distrus vreun tanc, vorbesc de tancuri, nu de camioane și alte vehicule blindate. Și chiar așa, cu cele 100 de rachete Javelin și vreo 20 de drone turcești au distrus aproape 700 de tancuri. Ah, da! uitasem – conform jurnaliștilor lui peshte prăjit, mirobolanta dronă trece ca prin brânză printr-un convoi de tancuri, după care se întoarce la bază. Alții, precum indienii, dau cifre ceva mai modeste – doar +280 tancuri și alte vehicule blindate distruse. Ce mai – un adevărat război al cifrelor. În fine, revin la Bucha, căci ăsta este subiectul zilei, un oraș cu 36.971 locuitori, așa se afirmă pe net. (Sic! de unde știu atât de exact, din moment ce la ultimul recensământ, din 2001, avea doar 28.533 locuitori?) În fine, fără alte speculații, pe scurt, faptele, din articolul dedicat de pe wikipedia, redactat și publicat azi dimineață, 9 apr. 2022, ora 5.44 UTC. Succesiunea evenimentelor deci. 27 feb. 2022 – trupele rusești, în speță Brigada a 64-a motorizată de pușcași, (Unitatea nr. 51460, cu baza în Extremul Orient, la Khabarovsk) aparținând Armatei a 35-a, condusă de Lt. col. Aztabek Omurbekov, a ocupat orașul Bucha din apropierea capitalei Kiev, din care s-au retras – nu știu exact data, cel mai sigur în 30 mart., cert este că trupele ucrainene au intrat în oraș pe 1 apr. 2022, susținând că trupele rusești s-ar fi retras în urma atacurilor susținute ale armatei ucrainene. Concomitent, în aceeași zi de 1 apr., primarul localității, un anume Anatoli Fedoruk, vorbea de sute de cadavre de militari ruși care putrezeau pe câmpurile din jurul orașului. Tot atunci, într-o filmare cu telefonul mobil, postat pe rețelele de socializare, s-au putut vedea „cel puțin 9 persoane, dintre care un copil, zăcând nemișcate pe una din străzile principale ale orașului, aparent fără viață” – după cum avea să relateze a doua zi, 2 apr., Washington Post, dar și reporterii de la cel puțin trei mari agenții de presă, care au raportat și filmat cca. 12 civili morți (cu haine civile) pe strada principală a orașului. Se afirmă că încă înainte de retragerea rușilor din Bucha, procurorul general al Ucrainei, o anume Irina Venediktova ar fi afirmat că s-au colectat dovezi privind 2.500 de crime de război comise de armata rusă pe întreg teritoriul Ucrainei. După care a urmat exact ce se știe – din oră în oră, mass-media ne comunica cum armata ucraineană a descoperit alte și alte cadavre, unele mutilate și cu urme de tortură, altele parțial incendiate, femei violate și ucise, iar cei rămași în oraș sau care l-au părăsit în timpul ocupației rusești, vorbesc de crime inimaginabile, până la momentul scrierii acestor rânduri, numărul victimelor examinate de procurorii criminaliști ridicându-se la 200. (În 5 sau 6 apr., șeful poliției, un anume Andrei Nebitov, a afirmat că, citez: „Nu există încă un număr total [de cadavre]. Lucrăm în fiecare zi. Trebuie să spun că sunt foarte mulți oameni. Mai ales în zona împădurită. Pe străzi. Și nu ne-am uitat încă la case și apartamente”. Mai departe se știe, dar am ținut să precizez exact cronologia. Și să nu uit, repet: nu cred nimic! – de la cei 60.000 de morți de la Timișoara mi se trage – îmi amintesc cum în acele zile un vecin, nu am reușit să aflu care – „pavoazase” liftul cu imagini contrafăcute cu morți autopsiați la morgă, aducându-și și el „prinosul de recunoștință” pentru gloanțele care l-au străpuns pe marele ciuruit din sfânta zi de Crăciun. Da, și multe, multe altele, cu care am fost intoxicat de mass-media în 66 de ani de viață. Mă aștept deci ca numărul de presupuse victime ale rușilor să crească în zilele următoare. Să revenim atunci. Jurnalistul Toni Capuozzo, invitat la emisiunea A patra republică, a avut oarece îndoieli cu privire la presupusul masacru: „De ce primarul din Bucha nu a pomenit despre masacru în timpul interviului pe care l-a acordat a doua zi după plecarea rușilor?” S-ar putea spune, stai dom’le! italianul e plătit de ruși! numai că eu sunt Toma Necredinciosul și am revăzut interviul, datat 31 mart., rețineți data, a doua zi după retragerea rușilor. Omul nostru afirmă că în data interviului nu se poate să nu-i fi spus nimeni primarului dintr-un orășel cu nici 30.000 de locuitori despre sute de execuții sumare, așa cum afirmă azi. Sigur, în interviu, primarul, ca și acea procuroare citată, vorbește la modul general de crimele rușilor, înscriindu-se în retorica generală a guvernului ucrainean, numai că eu vorbesc de crime clare – torturi, mutilări, execuții sumare, incendieri, etc. despre care primarul ar fi trebuit să știe și să le enumere clar și răspicat – din moment ce locuitorii orașului știau sau cel puțin așa au pretins în zilele din urmă, nu se poate să nu-i fi spus nimeni. Mai mult, în 2 apr. un reportaj al poliției ucrainene menționează „un singur cadavru, al unui soldat rus, care este lăsat pe marginea drumului”, pentru ca ulterior, jurnaliștii occidentali să găsească 12 cadavre pe strada principală și după încă o zi să apară alte și alte sute de cadavre, majoritatea cu mâinile legate la spate, împușcate în ceafă, majoritatea bărbați. Ministerul de externe rus a reacționat prompt, afirmând că este vorba despre o înscenare grosolană. Imaginile din satelit, analizate pe toate meridianele, arată (aproape sigur) că acele 12 cadavre se găseau pe caldarâmul străzii principale din 19 mart., ba chiar unele din ele (nu este absolut sigur) se găseau acolo din 11 mart. Subliniez, este vorba de cele 12 cadavre, oameni care mai mult ca sigur au fost prinși într-un schimb de focuri și au căzut victime imprudenței de a ieși din adăpost. La fel cum pot exista și alte posibilități – respectivii să fi atacat în vreun fel oarecare trupele ruse, să fi spionat, etc. sunt multe ipoteze, deși în astfel de cazuri, respectivul era dat pe mâna anchetatorilor FSB. Problema este cu restul de +200 de cadavre, bănuiesc eu că până la urmă vor fi 400, cifră deja vehiculată prin mass-media. În fine, toată această poveste este însoțită de acuzații de GHH (genocid, holocaust, holodomor) și altele similare, și mai mult, se afirmă că rușii ar fi adus și crematorii mobile, (mă aștept ca din clipă în clipă să apară și camerele de gazare mobile, ca să fie tacâmul complet, ca să vadă tot omul cine pretindea că dorește doar denazificarea Ucrainei – iată, oameni buni, cine sunt adevărații naziști!) se vorbește de tribunale internaționale, posibil ca în următoarele zile să vedem alți diplomați ruși expulzați și vom vedea, sunt sigur, și proteste de masă în mai toate capitalele occidentale. Nu mai vorbesc de congrese, conferințe, simpozioane și alte „șezători” dedicate. Mai rămâne Je suis Bucha! și „proteste” stil BLM, or avea ei prin capitalele europene niscai statui ale „criminalilor” Dostoievski, Cehov, Ceaikovski sau Modest-Mussorgski. Dacă nu, găsesc ei ceva pe care să-și reverse furia anti-sistem și neputința de onaniști tardiv. Îmi amintesc de busturile lui Cehov din Herăstrău și al lui Dobrogeanu-Gherea din str. C.A. Rosetti, vandalizate după așa-zisa loviluție din decembrie, alte gesturi de onanist tardiv. Concomitent, țările din vest care mai de care se întrec în a promite arme ucrainenilor, Slovacia – propriile rachete S-300, UK – vehicule blindate și sisteme de rachete anti-navă, etc., Germania și Franța promit mărirea cheltuielilor cu înarmarea – o povară în plus pe contribuabil, și așa sugrumat de recesiunea care e abia la început, vor fi urmate și de restul, inclusiv de noi, în timp ce SUA anunță testarea cu succes de rachete intercontinentale, rachete hipersonice, sisteme de arme care, chipurile, provoacă „coșmaruri” la Kremlin, etc. Pare că întreaga lume dorește să se sinucidă, vorba lui Argetoianu, chiar și dacă ar fi doar simple declarații propagandistice. Vom vedea în următoarele zile care pe care. Politic vorbind, chiar dacă și-a atins în mare obiectivele, dacă dl. Zelenski nu cedează și nu se așază la masa negocierilor, dl. Putin are nevoie de o lovitură decisivă. Vom vedea în următoarele zile ce și cum. Momentan, cu sprijinul Occidentului, Ucraina a câștigat războiul informațional. Ieri, 8 apr. 2022, procurorul general al Ucrainei vorbea de 164 de cadavre găsite la Bucha, după ce cu câteva zile mai înainte se vorbea, cum am menționat, de +200, ba chiar +400. Cine ce să mai creadă? În 5 apr. 2022, imediat ce numărul de cadavre „găsite” a început să crească exponențial, pe twitter, un anume Scott Ritter, expert ONU în domeniul inspectării armamentelor, a acuzat poliția ucraineană de uciderea acelor civili în Bucha, explicând că respectivii ar fi fost executați în calitate de colaboraționiști, motiv pentru care twitter i-a suspendat contul sub un pretext fictiv, motiv pentru care omul s-a mutat pe youtube. Sigur, este posibil ca mulți dintre cei găsiți împușcați să fi fost „colaboraționiști” – considerați oficial trădători de guvernul ucrainean, care a cerut locuitorilor să refuze orice contact cu invadatorii ruși, la fel cum unii să fi fost dezertori sau să se fi sustras de la mobilizare, sau indivizi bănuiți că au divulgat diverse informații rușilor, etc. – sunt o grămadă de motive pentru care poți fi împușcat în vreme de război de ambele părți, la fel cum unii se poate să fi căzut victime ale unor răzbunări personale. În iunie ’90 era de ajuns ca vreo vajnică gospodină să arate spre unul – „uite țărănistul!” – că instant respectivul, care a avut neșansa să se întâlnească cu astfel de specimene, să fie omorât în bătaie cu câteva lovituri de bâtă, topor sau de furtun de frână de la CFR, bine plasate, țintind de obicei moalele capului. Pentru câteva cadre trase cu aparatul de fotografiat, cu Miliția de față, care nu a putut face nimic, subsemnatul am încasat o lovitură de cască de miner peste obraz, care mi-a spart unul din timpane. La fel cum cred că unii au fost uciși în altă parte și au fost anume plasați pentru a acuza rușii și mai ales, pentru a bascula opinia publică internațională definitiv în favoarea Ucrainei. Și au reușit, să vedem însă cu ce preț, căci războiul pare a fi abia la început. Dar eu nu cred că riscă dl. Putin să se împotmolească într-un război de uzură gen Afganistan, așa că aștept să văd ce va urma în următoarele zile, o lovitură decisivă și necruțătoare. Cât despre Bucha, aștept o anchetă internațională imparțială. Până atunci, fără a fi de acord cu nici una dintre părți, afirm că orice ipoteză este posibilă. Dacă ar fi după părerea mea personală, sunt aproape convins că cea mai plauzibilă ipoteză rămâne ultima, anume că respectivii sau cea mai mare parte a lor au fost executați sumar de poliția ucraineană, pentru că rușii nu trăgeau nici un avantaj din terorizarea și asasinarea gratuită a civililor neimplicați în confruntări, în timp ce ucrainenii, așa cum s-a văzut, au tras beneficii maxime de imagine, și asta indiferent de rezultatul anchetei. Dacă se va face vreuna, eu cred că nu – pentru că nimeni, cu excepția rușilor, nu are nici un motiv să afle adevăratul vinovat. Ca și în cazul rachetelor care au lovit gara, inscripția „за детей” (pentru copii!) pe racheta – ca din întâmplare – lansată fără încărcătură explozivă și rămasă aproape intactă la impact, mie îmi spune că e o înscenare clară, dar în fine, iar spun, vom vedea ancheta, care iar nu cred că se va face. Afară doar de cazul că o vor face rușii, ipoteză care îmi pare aproape imposibilă, dar s-ar putea să nu se știe. Cert că acțiunea și-a făcut efectul. Cui să-i explic că este absolut imposibil să lansezi ne-armată o rachetă balistică care costă cel puțin câteva sute de mii de dolari și cu inscripție în rusă pe ea și să și scape aproape intactă la impactul cu solul. Să judece fiecare cu capul lui ce scriu aici, dincolo de oroarea că s-ar putea ca fiecare dintre noi să fim printre cei uciși în acea gară. Momentan se pare că rușii doresc să încercuiască forțele ucrainene din Donețk și Lugansk, să le dea o lovitură decisivă și eventual, să ocupe ce a mai rămas neocupat din cele două oblast-uri. După care va urma „treaba” FSB, care are liste deja, să-i caute pe membrii așa-zisului „batalion Azov” și în gaură de șarpe – și atunci, poate că măcar parțial, vom afla și adevărul. Abia atunci, după anexarea celor două provincii separatiste și conexarea acestora cu Crimeea, rușii se vor așeza în mod serios la masa negocierilor și nu este exclus să le facă și oarece propuneri tentante ucrainenilor, cu excepția evident, a statutului de neutralitate absolută a acestora,pe care rușii nici nu vor să-l discute. De asta, repet, am recomandat prudență și reținere în tratarea conflictului, pentru că s-ar putea să nu se știe. Ce se va face unul ca dl. Papahagi dacă peste câteva zile dl. Zelenski se va întoarce total contra occidentului și NATO, făcându-le responsabile de dezastrul țării sale? Este doar actor, poate schimba placa oricând, trecând la Actul al II-lea al piesei, depinde de ce ofertă va primi din partea rușilor. Își va da dl Papahagi două perechi de palme în fața oglinzii, recunoscând că a greșit amarnic? Mă îndoiesc, la fel ca și întreaga pletoră de „intelectuali” corecți politic, care au îmbrățișat teza oficială a iresponsabililor de la cârma țării – un obscur profesor de liceu de provincie și un general plagiator avansat în grad la apelul bocancilor – precum și o mass-media cu chiloții în poșetă, pentru care reitingul contează în primul rând, așa că nu m-aș mira să fie condamnat defetismul din anumite cercuri, ca și toți cei care precum subsemnatul, îndeamnă la prudență și cred că am expus aici destule motive. Până una-alta, cu optimism (privind căderea dlui Putin și înfrângerea categorică a rușilor) și cu propagandă belicoasă și rasistă contra rușilor, ofensiva acestora nu a putut fi oprită și mai ales, creșterea prețurilor – azi dimineață am văzut – berea – cea din import vorbesc – mai scumpă în medie cu 20% și e doar începutul, mai vorbim la iarnă, atunci când va trebui să dăm drumul la gaze, pentru mulți s-ar putea să dea drumul doar la alea intestinale, ca să fiu mai concret. Mă rog, toate astea pornesc de la ideea superiorității democrației de tip occidental asupra oricăror alte sisteme politice. Perfect adevărat, numai că asta se referă doar la Europa, nu și la restul lumii. De unde știe dl. Papahagi bunăoară că democrația americană ar fi mai potrivită pentru chinezul din Beijing, decât sistemul actual, cu partid unic, fie el și comunist? Eu cred că totuși, din ce am discutat cu destui chinezi, majoritatea sunt mulțumiți cu sistemul actual, care, să nu uităm, în mai puțin de patru decenii a propulsat China ca mare putere mondială, pe primul loc cred la producție industrială, dar nici militar și nici politic nu stă rău. Personal, nu cred că chinezul de rând, care preferă să-și vadă de viața și de afacerile lui, ar privi cu ochi buni dezmățul iconoclast al BLM, cel hedonist al LGBTQ sau propaganda anti-vaxx. Cum el vrea să-și vadă de ale lui și să treacă de pandemie, ar socoti că este treaba statului să extermine astfel de specimene odioase, cu sânge la colțurile gurii, precum Olivia Steer, Carmen Tănase, Dan Bittman & Co. Simplu – vorba mafioților – „poc! poc! găurica-n cap! (…) toți se uită acum la el, cum zace găurit de fier!” De asta, am susținut-o din totdeauna, diferențele culturale și tradițiile strămoșești, pe moment cel puțin, sunt deasupra celor politice și nu poți impune unui iranian sau unui afgan să gândească la fel ca un american, la fel cum nu poți impune unui musulman să gândească la fel ca un creștin. Până la urmă, constat cu tristețe că nu a fost suficientă pandemia, a trebuit să vină și acest război nenorocit, de care mă tot temeam de când cu avansarea NATO spre coasta Rusiei, pentru a scoate la iveală dezbinarea românilor, dar și incapacitatea politicienilor de a găsi soluții inteligente în momente de criză majoră, nu mai vorbesc de valul de prostie revărsat pe toate canalele mass-media. Iar una din dovezile cele mai frapante a fost repunerea în discuție a obligativității serviciului militar și propunerea privind instituirea așa-zisei stări „de criză”, pe care eu o văd exact ca pe o găselniță tâmpită a clasei politice în pană de idei. Asta în condițiile în care războiul s-a apropiat de granițele noastre iar lumea a resimțit ca un duș rece invazia Ucrainei, după ce zile și săptămâni la rând am fost asigurați că Rusia nu va ataca, cu excepția, evident a „senilului” Biden care, iată! a avut dreptate – tulburând neliniștea existențialistă a poporului turmentat de penibilități gen Românii au talent. Să lămurim puțin lucrurile, pentru că iar românii, ca de atâtea ori în istorie, au luat totul la miștocăreală, doar suntem la porțile Orientului, unde orice este posibil. Precizez că în prezent armata nu mai e obligatorie, atâta a reținut românul, dar că în continuare serviciul militar, pentru cei care doresc, se va putea face pe bază de voluntariat, aspect precizat în Legea nr. 395/2005. Conform acestei legi, începând de la 1 ian. 2007, serviciul militar obligatoriu se suspendă, atât pentru militari în termen, ca și pentru cei în termen redus. Practic a fost o măsură de-a dreptul revoluționară, astfel că au trebuit lichidate baze de instrucție, antrenament, unități militare întregi, depozite de materiale și muniție, personalul redistribuit sau trecut în rezervă, s-a dat la fier vechi armamentul considerat învechit, nu mai vorbesc de „efecte” – de la uniforme și bocanci la lenjerie de corp, altul a fost pus în conservare, a trebuit reorganizată complet armata, pornind aproape de la zero, cu costurile de rigoare, care presupun că au fost uriașe. Mă rog, asta e altă discuție, ceea ce vreau eu să relev aici este că toate aceste aspecte se referă la „timpuri de pace”, iar restul aspectelor precizate de lege au fost ocultate de euforia renunțării la serviciul militar obligatoriu, socotit ca o corvoadă inutilă și o pierdere de vreme. Îmi amintesc chiar că pe undeva prin centru era un ceas uriaș care marca secundele rămase până la momentul renunțării la acest serviciu militar obligatoriu, coșmarul majorității tinerilor. Sigur, din multe puncte de vedere, pentru mine, serviciul militar a fost un adevărat calvar, dar nu datorită serviciului în sine și a restricțiilor din perioada acestuia, cât mai ales datorită tâmpeniei, delăsării și corupției din sistem, dat fiindcă eram a doua promoție de cadre care satisfăceam serviciul militar în termen redus înainte de facultate, (1974-75) dar și datorită interminabilelor ședințe zilnice de educație și propagandă politică. Cu toate acestea, 9 luni au fost mai mult decât suficiente pentru a scoate din noi ofițeri de tancuri de calitate mediocră să zicem, așa cum era mai toată armata pe atunci, am putut observa asta pentru că unitatea din care făceam parte era operativă, din sistemul de apărare al Capitalei – prima care ieșea la luptă în caz de război. Adică, ziua ceva instrucție, seara băutură, poker și curve, pentru ofițeri vorbesc. Revenind la lege, aceeași Lege 395/2005, în articolul 3, dispune că pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum și pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condițiile legii. Aceasta înseamnă că în cazul declarării stării de război sau stării de mobilizare, ori în ipoteza instituirii stării de asediu, „armata redevine obligatorie”. Cum se va face asta? – nu este prea clar, dar legiuitorul, în speță, nenorociții de politicieni, au ținut să se asigure că nici un românaș nu va scăpa. O dispoziție cât se poate de tâmpită, care este contrară chiar spiritului legii și care ne aruncă, politic și militar vorbind, cu o sută de ani în urmă. Adică dacă mâine la cârma țării ajunge un tâmpit și un iresponsabil, au fost destui în ultima sută de ani – Carol al II-lea și Antonescu sunt exemplele cele mai elocvente, votați și aclamați de alți idioți și iresponsabili, să mă duc eu să mor ca prostul, ne-instruit, ne-antrenat și ne-echipat (nu eu, vorbesc la modul general, pentru cei care nu au făcut armata) – datorită corupției sistemului, carne de tun pentru un sistem putred până în măduva oaselor, doar pentru că li s-a năzărit unora să declare nu știu cui război. Sunt curios care este legislația în Spania sau Italia bunăoară. Sigur, se poate vorbi de cazul unei agresiuni împotriva României, ăsta a fost mai mult ca sigur cazul vizat de legiuitor, dar zic și eu, asta ar fi valabil dacă am fi o țară 100% nealiniată militar, caz în care astfel de aspecte ar trebui reglementate prin referendum, așa cum este cazul Elveției. Numai că noi suntem acum membri NATO, iar o agresiune externă asupra oricărui membru ne va implica în război, indiferent dacă nu noi am fost cei agresați. Chiar și așa, răspunsul este nu, categoric nu. Repet, chiar și în acest caz sau mai ales în acest caz. Nu datorez nimic acestei țări, din orice perspectivă am privi, atâta vreme cât îmi văd de treabă și respect legile. Adică muncesc cinstit și plătesc impozite – n-au decât ca din aceste dări, printre cele mai ridicate din UE, politicienii să gestioneze banii corect și să înzestreze o armată modernă și profesionistă – repet, nu este treaba mea, atâta vreme cât îmi văd de treabă și plătesc impozite. S-a vorbit – culmea culmilor, în contextul războiului din Ucraina și în eventualitatea intervenției NATO să fie chemați cei 3,5 milioane de români din diaspora – o aberație! dar din păcate asta spune legea. Iar zic! hai să vedem, doamne ferește! câți se întorc – am un vechi prieten care are un hotel în Curaçao, altul, cu care m-am văzut la Paris prin 2002, care exploatează niște mine de aur în Guyana Franceză – hai să-i văd că se întorc în România să curețe Ucraina de muscali. Stupid game și stupid people! M-am documentat puțin și nu-mi vine să cred ce am găsit. Franța! Incredibil! Parlamentul francez a adoptat un plan guvernamental, restabilind serviciul militar obligatoriu pentru ambele sexe începând cu 2024. Da, visează probabil la gloria lui Napoleon, ca armatele franceze să ajungă la Moscova, rămâne să vedem câți se vor întoarce. În Italia însă – obligativitatea poate fi introdusă în caz de război, nu și în Spania, care are o formidabilă armată din profesioniști, inclusiv o Legiune Străină de temut. În UK, care are o bogată tradiție a milităriei pe bază de voluntariat, ultima lege privind un oarece grad de obligativitate a fost abolită în 1963. În SUA, din 1986 nimeni nu a mai fost condamnat pentru nerespectarea legilor privind anumite îndatoriri militare pe grupe de vârstă, dar care se referă exclusiv la evenimente de pe teritoriul țării, nu și la războaiele duse de SUA, la care recrutarea se face exclusiv pe bază de voluntariat. Nu mă voi referi la țările aflate la cealaltă extremă – țări nealiniate precum Elveția sau Finlanda sau țări aflate în conflict real sau potențial cu vecinii – Coreea de Nord și de Sud, Taiwan, Israel, Iran, etc. Deci, comparând cu SUA și UK, putem din nou spune la noi ca la nimeni! Azi, 11 apr. 2022, după miezul nopții. Un individ cu care m-am mai intersectat pe aici, un anume Theodor Paleologu. Din postarea de pe facebook de alaltăieri, la ora 9.35, citez: „UPDATE: În schimb, secția consulară a ambasadei ruse se află pe strada Tuberozelor. Este un nume de care ne putem lipsi fără nici o pagubă. Așa că propun să-i dăm un nume care să simbolizeze solidaritatea noastră cu Ucraina și cu victimele putinismului”. Această strada, a Tuberozelor, înainte de 1951 s-a numit Str. Toma Stelian. Cine mai știe azi cine a fost Toma Stelian, deși în urma lui a rămas un muzeu? Citez din odioasa wikipedia: „Toma Stelian (ortografiat uneori Thoma Stelian, n. 3 apr. 1860, Craiova – d. 25 oct. 1925, București) a fost un avocat, politician român, ministru al justiției, ministru al apărării și un mare colecționar de artă”. Să nu știe acest lucru un intelectual fin ca dl. Paleologu? Uite că nu a știut. Ca și dl. Papahagi, furat de emoțiile momentului, și acest domn, care peste tot se prezintă ca fost ministru al culturii, uite că nu a știut. Nu-i fac din asta nici o vină, nimeni nu le știe pe toate, doar că nu a catadixit să se uite pe google cu privire la str. Tuberozelor și s-a grăbit instant să-și dea cu părerea, citez: „Este un nume de care ne putem lipsi fără nici o pagubă”, dovedind că nu este mai puțin ignorant decât cei care au schimbat denumirea străzii din Toma Stelian în Tuberozelor. Conform propunerii dânsului, este drept că nu enunță nici un nume gen Slavă Ucrainei – cred că mai există comuna Slava Rusă – da, există încă, am verificat, în jud. Tulcea, ar trebui să găsim un nume mai potrivit momentului și eroismului armatei ucrainene. Întrebarea care se pune și chiar o voi pune respectivului, în cazul în care se va afla adevărul în legătură cu morții de la Bucha și cu cei din gara din Kramatorsk. Adineauri am aflat, sistemele de rachete S-300 furnizate generos de Slovacia ucrainenilor au fost distruse imediat ce au trecut granița. Eu sunt convins că aceste rachete, la vremea respectivă cele mai performante sisteme anti-aircraft (nefiind balistice, nu pot fi contracarate, inclusiv în prezent, la data scrierii acestor rânduri, de nici un sistem de apărare anti-aerian existent, contrar afirmațiilor iresponsabile din mass-media) nu au fost furnizate slovacilor fără o asigurare că nu vor fi folosite contra rușilor, un chip sau circuit de identificare, care să furnizeze coordonatele exacte, așa cum au fost imprimantele și xerox-urile furnizate irakienilor. Un avertisment serios pentru clasa politică de la noi, atâta că noi nu avem ce furniza ucrainenilor, nici măcar petarde, bășini doar, pentru că până și pulberăriile au fost desființate. (Va urma.)