Archive for aprilie 2021

Jurnal din vremea ciumei (L)

aprilie 30, 2021

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le sterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)

România profundă. Spicuiesc de pe net, de prin mass-media, dar mai ales, de pe facebook, să văd ce mai spun vechi clienți ai acestui blog, în legătură cu recentele proteste care au avut loc în mai toate marile orașe. În București sunt și azi, 31 mart. 2021 seara, vom vedea câți se vor strânge, pentru că este a patra zi de proteste. Deci, „Țara protestelor: ”TOATĂ România a fost în stradă! A explodat mămăliga!”” (sputnik.md) NB. Concomitent cu știrea Flash: Moldova intră în STARE DE URGENȚĂ pentru 60 de zile; noi restricții! Cu alte cuvinte, pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Și cu ăștia ar vrea unii, inclusiv partidul AUR, să ne unim, mă rog, vorbește sputnik.md, care este de fapt „Vocea Moscovei”, cam așa devine chestia. Alte scârbe le țin isonul. „Arahat vine cu propunerea de bonusuri la injectare să atragă tinerii!” (Arboreea Arbore.) Tot ea: „Băiatul de 12 ani, bătut bestial de milițienii din Brăila a decedat azi-dimineață! Fie-i țărâna ușoară!” N-a pățit nimic, a arătat la tv, a fost doar culcat la pământ pentru a fi încătușat și în fine, s-a deschis o anchetă pentru purtare abuzivă a jandarmilor, dar așa „dă bine” pe fb. Altele: „Raluca Turcan, după ce a fost fotografiată fără mască, într-o mașină alături de alte persoane: Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării”. Can-can uri. „Primarul Timișoarei, Dominic Fritz: „La supermarket, m-a abordat o femeie și m-a întrebat dacă cred în Dumnezeu sau în virus””. Altul, Bogdan Alexandru Duca, client vechi: „vreau să cunosc un ipohondru din ăsta covid, care ține cu dictatura sanitară, care să nu aibă salariu baban, job sigur, casă cu curte sau apartament mare, mașină și dureri în bască că crește euro…” Fiecare postare însoțită, evident, de aclamații și exemple proprii care vin să întărească panseurile preotului pârât transformat în comentator politic falit. O femeie i-a atras atenția în șoaptă că părinții ei sunt speriați de pandemie, sunt bătrâni, bolnavi și extrem de săraci, dar a fost ignorată de corul lătrăilor. Alte comentarii ale analistului ce visează la revoluții sunt preluate imediat de gândește. org: „E prima dată de la 1907 când ia foc țara”. Încă una. „Acum jumătate de an, după alegeri, am făcut un pronostic: dacă nu refacem un Nou Contract Social care să reprezinte interesele unor pături cât mai largi societatea va exploda”. (Vasile Ernu.) Și încă una: „…un discurs de-a dreptul fascist, de criminalizare a sindicalismului și echivalare a grevelor cu terorismul”. (Alexandru Racu, despre poziția autorităților vis-à-vis de „greva” de la metrou de vineri.) La observația mea că salariul dânsului de doctor în filosofie este probabil jumătate din cel al unui lăcătuș la Metrorex – tăcere totală. Evident, „produsul” gândirii respectivului, de altfel, moderat în critici la adresa autorităților, a apărut pe gândește.org. În micul articol publicat pe fb, omul compara o grevă a conducătorilor de autobuze din Ottawa, care a ținut 51 de zile, cu greva de la metrou. Mi-am permis să fac observația că între șoferii de autobuz din Ottawa, care au stat acasă 51 de zile și care de altfel, prestau o muncă pe care altminteri nimeni nu vrea s-o presteze, și grupul de 2-300 de inși, nucleul dur al locotenenților dlui Rădoi, care a blocat șinele de metrou – am comparat acțiunea cu deraierea a 2-3 garnituri în nodurile principale, e o oarece diferență și nu tocmai neglijabilă, precum cea dintre oprirea unei activități din cauza lipsei de personal și cea cauzată de un act terorist. Ba mai mult, la observațiile mele privind modul în care Ronald Reagan a rezolvat greva generală a controlorilor de zbor în 5 aug. 1981, concediindu-i pe toți 11.359, fără drept de a se mai angaja vreodată în domeniu, măsură pe care dorea s-o aplice și Traian Băsescu cu ocazia grevei de la metrou din 17 nov. 2009 și care a pus capăt acțiunii, un anume Gheorghiță Zbaganu l-a numit pe Reagan „fascist” și „criminal”. I-am răspuns omului că în politică rezultatele contează, nu intențiile, cât or fi ele de nobile și că din această perspectivă, Ronald Reagan este președintele american care a influențat cel mai mult lumea în care trăim, determinând, prin inițiativa scutului spațial anti-rachetă, dezintegrarea URSS și a blocului comunist, nu degeaba este considerat de unul din cinci americani ca fiind cel mai bun președinte pe care l-a avut vreodată SUA. Din nou – ciocul mic și joc de glezne! Alta, tare de tot – din categoria „Tineret – Mândria Țării!” sau „Românii au talent!” – „Ispita de la „Insula Iubirii’, care a declarat că prețul unei nopți de amor cu ea este 100.000 de euro, arăta complet diferit înainte de operațiile estetice”. Nu-i mai dau numele, nici nu contează că oricum e degeaba, femeia vorbesc, știre apărută în Viva. Cu alte cuvinte, nu mai e de ajuns că televiziunile sunt adevărate pepiniere de curve, se dă și tariful, nu care cumva să ne facem oarece iluzii și să venim cu banii numărați. Și în fine, Tudor Chirilă: „Sunt extrem de frustrat că președintele Iohannis și premierul Cîțu se uită fără niciun fel de empatie ca și când sectorul cultural nu există, dar nu m-aș duce niciodată în stradă ca să strig jos masca sau măsurile. (…) Virusul nu pleacă dacă spargem vitrine sau stăm în stradă!” Mda, o părere de bun simț. De departe însă, o anchetă a PressOne mi-a atras atenția, anchetă intitulată „Atacul clonelor lui Șoșoacă”. Jurnaliștii de la PressOne au identificat cel puțin 15 pagini de facebook, administrate de conturi din India, Indonezia, Mexic, Vietnam, Filipine, etc. – din afara României deci, care preiau live-uri instigatoare ale dnei Șoșoacă, unele cu identitate clonată, care amplifică în mod artificial prezența acesteia pe rețeaua socială. Este greu de spus dacă ăsta a fost scopul, eu personal cred mai degrabă că este un furt de identitate aplicat doamnei senator cu scopul de a multiplica un profil „de succes” din perspectivă feisbuchistă, adică având un număr extrem de mare de accesări. Concluzia, ca și în cazul troll-ilor, ignorarea totală, cu cât mai puține accesări, cu atât mai repede va dispărea popularitatea respectivei. Cu atât mai mult cu cât paginile respective postează constant și alte materiale conspiraționiste și anti-vaxx, preluate de pe situri autohtone despre care am mai vorbit pe aici, naționaliști.ro și ortodoxinfo.ro și extrem de interesant, foarte multe preiau aceste materiale de pe un site obscur, newsfloe.com, care în afară de conținutul în română, are comenzile în vietnameză, materialele fiind preluate via sputnik.md. Deci până la urmă tot la sputnik ajungem, o oficină de propagandă și dezinformare a Rusiei. QED. Până în momentul de față nu am deslușit exact mecanismul care pare să o deservească totuși pe respectiva, amplificându-i exponențial prezența online, asigurându-i astfel o falsă popularitate. Mai vorbim după ce mă voi consulta cu câțiva experți. În fine, ultima pe ziua de azi, știre preluată din Adevărul, citez: „Muzica clasică, considerată „prea legată de perioada colonială”. Oxford va înlocui cursurile despre Schubert cu muzică pop şi africană”. Aparent, fără legătură cu pandemia, dar totuși legată de ea, vom vedea mai târziu și de ce. Comunicat asociația NEAMUNIT, citez: „Ne declarăm profund dezgustați de încercările mizerabile ale unor politicieni, ale unei mari părți din mass-media si ale unor așa-ziși “formatori de opinie” de a demoniza protestatarii pentru drepturi și libertăți și de a-i eticheta drept “analfabeți funcționali (sic!)”, “extremiști”, “xenofobi” și “fasciști””. Acum, zic și eu, menționez câteva sloganuri scandate la recentele proteste: „Jos pandemia!” – analfabeți funcțional, „Asasinii! Huoooo!”, către personalul ATI – extremiști (cineva zicea că pe nicăieri în lume, nici în cele mai nenorocite țări din Africa, nu a fost incitată populația contra personalului medical), „Arafat, nu uita, asta nu e țara ta!”, la Brăila – xenofobie, ”Ieși afară javră ordinară”, ”Fără carantină”, ”Dominic nu uita, Timișoara nu-i a ta”, ”Afară, afară cu Fritz din țară”, la Timișoara – fascism și xenofobie. QED. Asociația NEAMUNIT, adresa: str. Poterași nr. 15, o casă oarecare, situl este în reconstrucție. De pe fb am aflat cine conduce asociația, un anume Aureliu Surulescu, actor chipurile, o să-l întreb probabil cum devine chestia cu lozincile inepte scandate, pentru că nu este vorba despre o încercare a unor „așa-ziși „formatori de opinie” de a demoniza protestatarii”, cum afirmă comunicatul respectivei asociații, ci exact ceea ce am văzut pe live-urile transmise exact de la locul faptei, ca să zic așa, ba mai mult, o scârbă din Constanța m-a și dat dracului pentru că am exclus-o în calitate de moderator de pe un grup de colecționari de obiecte de artă unde-și prezenta în direct mizeriile. De pe cinemagia aflu că omul ăsta, Surulescu, care se prezintă pe fb în calitate de „artist”, citez: „A realizat peste 20 de reclame TV, prezentări de modă, ședințe foto și video pentru brand-uri internaționale de modă. De asemenea, a fost protagonistul unor videoclipuri muzicale pentru artiști consacrați. Cariera lui în film a început în anul 2003, cu un rol secundar în filmul Second Hand (r: Dan Pița)”. Elocvent, nu? Eu m-am cam lămurit. Încă una, pe pagina dlui Alexandru Racu, citez: „15.000 de lei amendă pentru că protestezi împotriva guvernului după un an de încălcare sistematică a Constituției, dar nu e dictatură, asta e doar părerea conspiraționiștilor”. Este vorba despre „corifeii” AUR: George Simion, Claudiu Târziu și Diana Șoșoacă [fostă], care au fost amendați cu câte 15.000 de lei pentru că au participat la organizarea protestului violent de luni seara. Omul nu-și pune problema cât sunt amenzile pentru „activități” similare în alte țări. De exemplu, în Spania, amenzile urcă la 3.000 de euro pentru amenințarea polițiștilor și pot ajunge la 10.000 de euro pentru agresarea verbală sau fizică a acestora, ca să vorbim și de ce s-a petrecut la miting. Pe urmă nu-și pune problema cât au cei trei salariile (cca. 11-14.000 RON lunar, plus alte bonusuri) și cât vor avea pensie specială în urma activității lor politice mirobolante în camerele parlamentului, nu mai vorbesc să-și pună întrebarea dacă asta este menirea unui parlamentar, să agite derbedeii și ultrașii în stradă. De pe pagina dlui Bogdan Alexandru Duca, un anume Ovidiu Hurduzeu, senator AUR, citez: „Din păcate, este un experiment dictat de afară. [vaccinarea, NA.] Cred că țara va exploda când vor lua măsuri disperate să-i vaccineze pe cei care nu vor. Cunosc oameni din sistemul sanitar care au fost dați afară fiindcă au refuzat să se vaccineze”. Cineva i-a atras atenția că nu pot fi dați oamenii afară așa, discreționar, trebuie să existe o lege, de fapt mai multe, care să legifereze acest lucru. Inutil să-i explici asta unuia care nu a fost angajat probabil niciodată, cu carte de muncă vorbesc. Ce să te mai întrebi cum este posibil ca un senator al României să facă trolling pe facebook? Conform unui site anti-establishment, omul ăsta, Ovidiu Hurduzeu, este scriitor și eseist și s-a întors în România după 25 de ani petrecuți în „exil”, în SUA. Nu mai vorbesc de teoriile conspiraționiste și aberațiile vehiculate de proprietarul paginii. Destul! Mi-este imposibil să mai citesc, cu atât mai mult cu cât faptul că oamenii se exprimă corect în scris denotă că cel puțin majoritatea au studii superioare. Inutil să acord calificative și să propun soluții, eu doar consemnez aberațiile acestei lumi care pare că a luat-o razna rău de tot. Prima chestiune este cine sunt protestatarii și ce vor ei? Ce am văzut pe live-urile de luni, ziua cea mai violentă? Inițial, nu știu exact ora, dar orișicât, pe lumină, s-a strâns un grup de câteva zeci de protestatari, grupați în jurul agitatorilor-șefi, dintre care se detașau trei personaje, respectiv Iulian Capsali, Dan Chitic și Pompiliu Diplan. Despre primul am mai discutat aici, nu mai revin. Dan Chitic, am găsit ceva referințe despre dânsul pe sputnik.md, conform acestora este  ”cunoscutul avocat care s-a luptat cu disperare pentru resursele naționale”, ”o speranță”, ”un adevărat luptător pentru România”, ”omul care a avut curaj să devoaleze combinaţiile statului paralel”, etc. și extrem de interesant, omul este adeptul Roexit, despre care eu am scris la mișto, cum se zice, dar iată că ideea există și are și susținători. Celălalt, Pompiliu Diplan, este inginer de profesie, declarat anti-5G, conspiraționist notoriu și „activist pentru libertatea poporului”. Cică ar fi participat la dezbaterile privind legea carantinei din comisia juridică a parlamentului în calitate de reprezentant al ONG-ului „În Libertate”. Sunt complet în ceață. Ce treabă au ONG-urile cu Comisia Juridică a Camerei Deputaților? Ce este acest ONG și de unde a mai apărut? Ce treabă are omul ăsta cu respectivul ONG, că nu am găsit absolut nici o referință pe net? În fine, sunt chestiuni care mai puțin contează, de reținut că ultimii doi apar, agitând cele câteva sute de „protestatari”, în mai toate live-urile pe care le-am urmărit. Bunăoară, discursul „teribil” al dlui Dan Chitic din Pța Universității, în care face recurs fără pic de rușine la morții din dec. 1989, strigă invective la adresa „gauleiterului KW Johannis”, la care „protestatarii” strigă „La pușcărie!”, totul împănat cu invective și amenințări: „Opriți mascarada!”, „Trădători de țară și neam!”, „Jos labele de pe copiii noștri!”, etc… Se scandează în mod repetat „Libertate!”. Conform afirmațiilor respectivului, singurii medici adevărați ar fi cei care s-au ridicat contra „dictaturii sanitare”, respectiv Monica Pop, Adina Alberts, Flavia Groșan și Răzvan Constantinescu, iar restul corpului medical, cei care au acceptat să colaboreze cu „guvernul criminal vândut străinătății”, sunt amenințați cu „teribila judecată a poporului”. Nici nu vreau să mă gândesc ce simțeau medicii de la Spit. Colțea de alături, auzind pe respectivul strigând: „Trădătorilor! …Să ascultăm sângele care ne strigă de sub tălpi! …Este prea mult! Masca este instrumentul supunerii totale a cetățeanului! Jos masca, jos botnița! Opriți mascarada!” M-am uitat mai atent la figurile celor din mulțime,- mulți oameni amărâți, destui în vârstă, dar și mai „tineri” – în jur de 40-50 de ani, cu fețe mai degrabă dezamăgite de cele trei decenii de democrație originală decât de chestia cu uneltirile lui bilgheits, mască, 5G, etc. dar totuși precis direcționați și mobilizați, din moment ce unul din doi venise cu steag tricolor, care cu certitudine nu fusese cumpărat de la dugheana specializată a primăriei din pasajul subteran. Deci treaba a fost extrem de bine organizată, iar participanții, calitativ vorbind, păreau exact genul de susținători fanatici ai fostului PRM, din categoria „muncitoarelor de la apaca”, cele care la mineriada din ’90 îi albeau de scuipat pe toți cei care păreau studenți sau intelectuali. Din ce am mai citit discuții pe facebook, ar fi participat și unii din mai vechii clienți ai acestui blog, mă mir că nu le-a fost rușine să mărturisească, sperând probabil, ca orice „intelectual de stânga”, să înceapă „revoluția”. Numai că nu a început nici o revoluție, iar adunarea s-a stins imediat ce s-au terminat discursurile agitatorice. Concomitent și-au făcut apariția liderii AUR, care au făcut, împreună cu susținătorii lor, un grup separat, ceva mai redus numeric, apoi dna senatoare Șoșoacă, însoțită de locotenenta ei, o fostă pseudo-vedetă, acum mămică fără vreo ocupație precisă, Adriana Bahmuțeanu, dar și alte susținătoare înfocate. După lăsarea serii, mulți participanți s-au împrăștiat, inclusiv agitatorii, rămânând doar un nucleu dur de câteva zeci de inși, cărora li s-au adăugat boschetari și alți derbedei în căutare de „distracții tari” și în fine, un grup de ultrași, cărora se pare, odată cu oprirea accesului publicului la meciurile de fotbal le lipsea o încăierare cu jandarmii. Ceea ce a urmat se știe,- ciocniri cu forțele de ordine și distrugeri de bunuri materiale, spargerea tonomatelor, distrugeri de mobilier stradal, etc. Cineva pusese pe fb imagini cu automobilul propriu, acesta având capota îndoită, parbrizul spart, golanii au urinat prin geamurile laterale negăsind nimic de furat, chestii de chestii… Scenariul a fost aproximativ identic în mai toate marile orașe, la nemulțumirile generale legate de restricții adăugându-se false probleme locale, precum primarul Dominic Fritz la Timișoara. În Târgoviște, un anume Dragoș Aurelian Ioan, zis “Turcu”, membru la „lumii interlope”, atâta câtă e ea în micul oraș de nici 80.000 de locuitori, individ care are deja la activ 13 ani de pușcărie pentru omor, s-a filmat live pe fb aruncând cu petarde în forțele de ordine. QED. Toate acestea l-au determinat pe dl. Alexandru Racu să scrie pe facebook, citez: „Ceea ce mi se pare și mie de-a dreptul fascinant e apariția pe scena politică a acestor oameni care până acum nu aveau chip și voce, ci doar urmăreau protestele hipsterilor la televizor. Această mobilizare a provinciei și a muncitorilor care trudesc pe salariul minim este extrem, extrem de interesantă”. Ca de obicei, dânsul, furat de „adierea” revoluției, neglijează detaliile, care în cazul de față sunt esențiale. („The devil is in the details” spune o vorbă veche, atribuită când lui Nietzche, când lui Flaubert.) Nici nenea ăla – Turcu, nici cei care au spart mașini și nici cei care au participat la mitingul din Pța Universității nu erau muncitori, adică oameni care își câștigă existența din muncă, ci mai degrabă marea majoritate păreau asistați social sau indivizi ce trăiesc din expediente, cavaleri de industrie cum zic extrem de plastic francezii. Chiar și nenea ăla – popă pârât, convertit în analist politic, afirma odată că îl întreține mama sa, iar după figură și chelie pare de cca. 40 de ani. Un anume Mihai Șomănescu, răspândak profesionist de fake-news, scria pe pagina dlui Racu, vorbind despre „protestele” de la Tg. Jiu, citez: „Cred că au fost peste 5.000, adică aproape 10% din populația rezidentă a orașului”. Am văzut pe youtube trei reportaje, unul chiar de la televiziunea locală, nu erau mai mult de 2-300 de inși, în general puștime amatoare de proteste și distracție, plus câțiva petrecăreți care țopăiau cu cutiile de bere în mână. Hilar este că agitatorii AUR scandau „Jos masca!” în timp ce, de teamă să nu fie amendați purtau ei înșiși masca regulamentar. Țara lui Papură- Vodă sau Absurdistan mai degrabă. Dezumflarea protestelor. Iulian Capsali, pe facebook, citez: „Sunteți la coteț deja. [E deja uichend, 2 apr., seara. Normal că unii sunt deja la coteț, că doar omul se adresează porcilor.] „Dacă nici mâine românii nu ies să-și apere drepturile, atunci va trebui să vedem fiecare cum ne salvăm individual”. Sunt curios câți se vor strânge mâine, la ora 13 în Pța Universității, unde omul a convocat meetingul. Și mai ales, dacă el va apărea. Mai vedem noi. Ofensiva dezinformării. „Țării cât mai mulți morți!” Azi, sâmbătă, 3 apr. 2021. Citesc pe fluxurile de știri: „A murit Gabi Luncă – răpusă de Covid”. La o zi după decesul altui lăutar cunoscut, Nelu Ploieșteanu. Evident că imediat lătrăii s-au și pus în funcțiune, cum că restricțiile impuse de guvern ar împiedica organizarea de „funeralii naționale” respectivei. Adică știți Dvs., alai din mii de gură-cască, salve de tun, morminte istorice distruse de cei cocoțați pe ele să o vadă pentru ultima dată, (au încălecat inclusiv mormântul lui Eminescu la înmormântarea lui Adrian Păunescu, un poet minor și pe deasupra, un scârbos adulator al marelui ciuruit) bani aruncați săracilor, etc. Ce mai poți zice la astfel de faze? Încă doi lăutari „celebri” ratați de tratamentul-minune al doctoriței, și mai celebră și mai minune, Flavia Groșan, după ce o ratase deja pe Cornelia Catanga. Alta este însă chestiunea pe care doresc s-o abordez. Ieri, pe când parcurgeam știrile zilei, un titlu, senzațional aș zice, mi-a atras atenția, citez: „INDIA IESE DIN PANDEMIE ȘI INTRĂ ÎN ENDEMIE”, după care urmează: „Furnicarul lumii a reușit în 6 luni să devină din țara cu cele mai multe infectări, una în care Covid-19 devine sporadic. În Delhi rata de infectare a scăzut la 0,31%, iar 90% din paturile de spital stau goale. Centrele de testare sunt la orice colț de stradă. India a distribuit populației medicamente pentru cazuri ușoare. Cîțu, Arafat și Voiculescu ar face bine să urmeze modelul indian”. I’auzi frate! Nu Taiwan, Vienam sau, de ce nu, China – tocmai India. Autorul articolului, datat 16 mart. 2021,- rețineți data, voi reveni asupra ei, este un anume Răzvan Savaliuc, voi reveni și asupra dânsului, iar articolul este apărut pe un site intitulat „Lumea Justiției”, (LuJu) o publicație online la care respectivul este senior editor. Pentru început, datele de intrare. Ce spune respectivul, citez: 7 martie 2021 – la un record de 91.614 teste s-au depistat doar 286 de cazuri pozitive, adică o rată de infectare de doar 0,31%; 15 martie 2021 – la 62.272 teste s-au depistat doar 368 de cazuri pozitive, adică o rată de infectare de 0,59%„. Așa să fie oare? Am luat la verificat datele oficiale. Deci: 7 mart. 2021: 17.599 cazuri noi, 15 mart.: 24.492, decese, 7 mart.: 97, 15 mart.: 131. Mă rog, omul vorbește de rata de infectare, mai puțin elocventă pentru cititor, deci din start totul are aspectul unei manipulări abile. Totuși, India, raportat la populație, are un număr extrem de scăzut de cazuri de infectare, la fel și de decese, și mai puține în raport cu cei infectați. Explicația este aceeași ca și în cazul de acum al României: majoritatea infectărilor se produc în birouri, la muncă, în locuri în care mai multe persoane stau cel puțin câteva ore împreună, după care cei infectați duc boala acasă. La fel și în India, specialiștii pun acest paradox în seama faptului că majoritatea populației sărace nu lucrează în birouri, ci produce și vinde diverse produse direct pe străzi, în aer liber adică, unde probabilitatea de infectare este mult mai mică. Rezistența la forme grave ale bolii, respectiv numărul de decese redus, este pus pe seama geneticii asiaticilor în general, a indienilor în special, aspect însă insuficient studiat până în prezent. Orișicât, omul pune la greu dezinformare, dat fiindcă India se confruntă în prezent cu ravagiile produse de cel de-al treilea val, numărul cazurilor noi fiind în creștere explozivă, bunăoară, alaltăieri, 1 apr. 2021: 81.466 cazuri noi, în creștere abruptă. Deci, de unde până unde endemie? Situația în Delhi, citez un oficial al guvernului indian, comunicat de ieri, 2 apr.: „Delhi saw the highest daily surge in COVID-19 cases of the year today after recording 3,594 new infections in the last 24 hours, even as the government today ruled out imposing any lockdown”​. Clar de tot, nu mai traduc. Deci, ceea ce afirmă omul nu se confirmă cu datele oficiale. Sigur, de undeva o fi luat cifrele alea, ca și textul probabil, dar ele nu au absolut nici o relevanță dacă nu sunt confirmate de date oficiale. Toate graficele indică ceea ce am spus deja, nici vorbă de endemie, din contra, India se confruntă cu explozia cazurilor noi, situație datorată noii tulpini britanice și este foarte posibil ca în două săptămâni, în ciuda măsurilor luate de guvern, să se ajungă la 200.000-300.000 de cazuri noi zilnic. Mai departe, cum explică omul că s-ar fi ajuns la astfel de rezultate mirobolante? citez: „În toate localitățile testarea Covid 19 este gratuită și poate fi făcut[ă] pretutindeni la centre ambulante, de oricine are o suspiciune”. Perfect adevărat, numai că India nu este România, iar un număr de 937.279 de teste (maximul atins în nov. anul trecut) raportate la o populație de 1,37 miliarde de locuitori înseamnă 0,07%, în timp ce în România, ieri 29.258 teste, care raportate la populație dă 0,15% – DUBLU ADICĂ. QED. Mai departe, citez integral: „Guvernul indian a mai avut o inițiativa în sprijinul populației, care în mare parte este extrem de săracă și nu își permite medicamente scumpe. A autorizat punerea pe piață și chiar a distribuit gratuit home care kituri pentru Covid 19 extrem de ieftine, care costă 150 – 200 rupii, adica 2 – 3 dolari americani. Vezi alăturat un asemenea produs: Ziverdo Kit – (vezi foto). Evident, „kitul” conține, cum altfel, Ivermectină. Eu, cum sunt curios din fire, am căutat în primul rând sursa imaginii și am aflat imediat, tineye, săracul, rămâne cel mai bun! imaginea apare pentru prima dată pe un forum de discuții conspiraționiste privind pandemia. Mai departe, am căutat să văd ce spune guvernul indian despre respectivul „kit” și iar am aflat imediat, poza și legenda de dedesupt, citez: „Like every online space, Parler [situl de fake-news] also has its share of Covid-19 misinformation. An “Indian Covid homecare kit” promises to take care of “mild and and moderate” symptoms for just “Rs 150 (2 US Dollars)”. Acum, acest Ziverdo kit se găsește și pe net, tot așa cum și la noi, inclusiv la tv, se face o reclamă mincinoasă deșănțată la tot felul de extracte din ierburi pentru orice, de la „pierderi urinare involuntare” – reclamele sunt oribile, pentru hemoroizi, adenom de prostată – la fel de oribile, dacă nu îngrozitoare de-a dreptul, articulații, reumatism, etc. – asta nu înseamnă că și vindecă covidul, așa cum susține respectivul, citez: „India a aprobat folosirea Ivermectinei pentru tratamentele de Covid, spre deosebire de Uniunea Europeană care nu recomandă folosirea ei, România fiind una dintre țările care refuză prostește să o aprobe, deși alte state europene o folosesc”. Așa să fie oare? Din nou fac apel la poziția oficială a autorităților, citez: „…so is that although the Indian Council of Medical Research (ICMR) does not recommend anti-parasitic drug Ivermectin in its Covid treatment protocol, it is the new favorite for many doctors”. Clar de tot. Acum zic și eu, într-o țară aproape la fel ca România unde o bună parte din populație în bună parte analfabetă funcțional, sau chiar analfabetă de-a dreptul, care apelează la vraci și clarvăzători să se vindece, cine draq stă să controleze dacă directiva ICMR este respectată? de altfel instituția a și dat-o ca o recomandare, adică cine vrea să se trateze cu Ivermectină, nu are decât, dar o face cu riscurile de rigoare. Credeți că la noi, Cornelia Catanga, o biată femeie semi-analfabetă și pe jumătate oarbă, a stat ea pe tineye să caute unde a apărut prima dată imaginea cu Ziverdo kit? Da de unde? a crezut ce i-a spus soțul, și el analfabet, inteligența i se citește și lui pe față, care a citit și el una-alta pe facebook și a tras oarece concluzii atât cât l-a dus capul său de om prost și lipsit de educație. De ce să nu se trateze acasă cu Ivermectină? doar a tratat și Jiji, care e om bun, dă bani și la biserici! ca și cum una ar avea legătură cu alta. Iar rezultatul se vede: în mai puțin de o săptămână, trei lăutari cu „notorietate maximă” printre români au dat ortul popii de covid. Cum spuneam, nu-mi închipui ca vreunul să fi citit elucubrațiile dlui Răzvan Savaliuc, acesta doar a „băgat șopârla” sub o aparență doctă și bine intenționată, mai departe e treaba răspândacilor de pe facebook. Știți dvs., texte de genul, „am luat-o pe maică-mea din spital pe răspunderea mea, salvând-o din ghearele medicilor asasini, am tratat-o acasă cu Ivermectină și acum e bine-mersi…”,- de câte ori nu ați auzit textul ăsta? Iar rezultatul imediat se vede, repet, trei persoane cu mare notorietate printre români, sunt acum exact la doi metri sub pământ. Avea răposata Gabi Luncă un cântec: Dă, mamă, cu biciu-n mine! Cam așa devine chestia. Mi-este greu să apreciez dacă acest domn este doar prost informat,- de pe net aflu că de decenii este jurnalist de investigații, cum am găsit eu informația exactă putea și el, deci părerea mea este că respectivul nu este câtuși de puțin miel nevinovat, din contra. Acum cine îl plătește și de ce, iară nu pot spune, pot însă să presupun, din moment ce rezultatul se vede, trei Doamne! și toți trei! vorba poetului. Dacă e după mine, cel puțin o treime din morții de covid de la noi se datorează „activității” incitatorilor de tipul domnului de mai sus – împreună evident, cu ceilalți mai proeminenți menționați pe aici, Capsali, Diplan, Chitic, Șoșoacă & Co, ei sunt asasinii! față de care micii asasini precum Dan Bittman, Carmen Tănase, Olivia Steer, nici că mai contează, sunt doar idioți utili furați de val. Întrebarea care se pune este ca de obicei, ce-i de făcut? Răspunsul este simplu – justiție, art. 404 CP,- așa este democratic. Dacă ar fi după mine, i-aș da pe mâna rudelor celor morți de covid, să le rupă căpățâna, vorba lui Uzzi, sau capul lui Moțoc vrem!, ca în vremea lui Lăpușneanu. Asta mi-a amintit de ce a pățit un alt mâncător de căcat, un exemplu literar, citez: „Se petrecu un lucru nemaivăzut. Motanul îşi zbârli blana neagră şi scoase un mieunat sfâşietor. Apoi, se făcu ghem şi, ca o panteră, sări drept în pieptul lui Bengalski, de unde se mută pe capul acestuia. Mârâind, îşi înfipse labele grase în părul rar al comperului şi, cu un urlet sălbatic, după ce îl răsuci de două ori, smulse capul de pe gâtul lui durduliu”. (Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta.) Din păcate, văd că autoritățile nu fac nimic cu astfel de specimene, care în numele unei libertăți de expresie prost înțelese, își varsă otrava pe toate canalele mass-media. Acuma, sigur, se poate spune, stai dom’le, fiecare să facă ce vrea, că de-aia s-a murit la loviluție! de acord, dar statul este dator să-și protejeze cetățenii, mai ales în condiții de mare vulnerabilitate a acestora precum războaie sau mari calamități naturale. Pentru că război este dacă mor oameni zilnic și nu puțini, numai în ultimele 24 de ore statisticile consemnează 7.683 de decese, mai multe decât media primului război mondial, de max. 6.908 morți zilnic în luptă. Iar diverse scârbe de propagandiști susțin în continuare că e o banală viroză. PS. Un live panoramic de pe pagina dlui Pompiliu Diplan arată fără nici un dubiu că „la fântână”, la Universitate, nu s-au strâns nici o sută de inși, în ciuda îndemnurilor furibunde ale agitatorilor. Nici vorbă să se ridice țara „cu milioanele”. Sigur, până la 8 seara se vor mai strânge câteva sute, în timp ce destui se vor duce acasă pentru a nu lua amenzi după ce și-au primit „porția de libertate”. Misterul momentului – când au dispărut agitatorii? Că nu or avea zilnic bani de amenzi. Deh, e mai greu de răsturnat sistemul. Mult mai simplu este să prostești pe facebook trei lăutari analfabeți. Sper ca până la urmă totuși, deși sunt cantitate neglijabilă, statul să le dea exact ceea ce merită, adică să-i pună să plătească pentru crimele comise printre cei mai slabi de înger ca să zic așa, gen cele trei celebrități, fie-le țărâma ușoară! PPS. Revenind la pretinsul comunicat al Universității Oxford, știrea este parțial fake, este adevărat că s-a afirmat că muzica clasică este „prea albă”, că vor fi introduse cursuri de muzică pop și africană, dar nici vorbă [pe moment] de eliminarea muzicii clasice. Mă întreb și eu ce vor zice austriecii, care și ei nu sunt tocmai ok din perspectivă corectă politic, din moment ce nu au acceptat ca Beethoven să fie de origine africană, așa cum au încercat oarece idioți plini de titluri academice să demonstreze, nu credeți? tastați „Beethoven african” și vedeți ce vă dă google. Nu mai vorbesc de Mozart care este „mult prea alb” pentru acest mult prea ticălos început de secol. Cât despre Wagner – ctrl+alt+delete – cancel! doar îi plăcea și lui Hitler! Acum, zic și eu: ce dacă până la urmă vor scoate complet muzica clasică din curriculă? Și așa cei ca mine, indivizi retrograzi și cât se poate de recalcitranți, care încă ascultă zilnic Mozart – unul din cele mai mari genii ale umanității, după cum la fel de bine, ascult zilnic Metallica și Led Zeppelin, vor dispărea în cel mult două decenii. Deci dacă nu va avea cine să o asculte, despre astfel de muzică vorbesc, la gunoi cu ea! Profesorii care nu vor fi de acord cu aberantele principii de corectitudine politică se vor muta acolo unde muzica clasică este apreciată, la Beijing sau Pyongyang, ce e așa complicat? un bilet de avion Londra-Beijing este 200 de lire. QED. Am mai spus că China va fi marea câștigătoare din această nenorocită pandemie care pentru unii s-a transformat în război contra culturii occidentale. Aseară s-au anunțat în sfârșit specificațiile exacte ale noului telefon Xiaomi Mi 11 Ultra. Fabulos!!! Abia aștept să apară. Exact ce spuneam, China tace și face. QED. PPPS. Încă una, pe fluxul de fake-news: „Statistica lucrează în defavoarea vaccinării: Analiza de date privind Israelul, cea mai vaccinistă țară din lume, arată că rata mortalității a rămas constantă deși ar fi trebuit să scadă, iar numărul de morți a crescut în ciuda creșterii „imunizării””. La 15 mart. Israelul anunța că jumătate din populație este complet vaccinată, și 60% au primit deja o doză. Ieri, 2 apr.: 251 cazuri, în cădere abruptă față de vârful din 27 ian. – 11.934 infectări. Decese, ieri zero, alaltăieri, 11. Am mai spus, numărul de decese depinde de numărul de cazuri grave, care la rândul lor depinde de numărul de persoane vulnerabile atinse de infecție, persoane cu organismul slăbit de anumite boli sau cu anumite anomalii genetice, iar la noi în plus și de carențele sistemului de sănătate. Este clar deci că este posibil chiar ca numărul de decese să crească pe măsura scăderii ratei de infectare, concomitent cu apariția unor tulpini mai agresive. La fel de clar este că până la apariția unui tratament eficace și sigur nu vom reuși să eradicăm boala, care este posibil să facă în continuare victime, ca și în cazul HIV, dar vaccinurile au făcut un prim pas în lupta cu virusul, este la fel de adevărat, așa că orice speculație de genul ăsta nu își are locul. (Va urma.)