Jurnal din vremea ciumei (XX)

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le sterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)

Azi, 12 noiembrie 2020. Situație mai mult decât înspăimântătoare. Nici un loc în spitalele covid și suport covid, nicăieri în țară. Tot mai mulți medici declară că au ajuns la capătul puterilor. Rând pe rând sunt doborâte recorduri, care mai de care mai sinistre. Vineri, 6 nov. – prima zi cu peste zece mii de cazuri noi (10.260) și peste o mie de pacienți în stare gravă la ATI, (1.001) iar ieri 11 nov., prima zi cu peste două sute de decese. (201.) Exact ce am prevăzut cu două luni în urmă. Azi, în ciuda previziunilor optimiste ale președintelui, 10.142 cazuri noi și 121 de decese, eliberând un număr de locuri la ATI. În mod normal, conform cifrelor furnizate de autorități, pe care le presupun aproximativ exacte, numărul bolnavilor internați la ATI de la o zi la alta a fost permanent mai mic decât numărul deceselor, de exemplu de ieri până azi, numărul a crescut cu 60 de cazuri, în consecință, numărul celor internați la ATI ar trebui să scadă. În realitate, sunt extrem de multe cazuri care ajung la spital în stare gravă, fie sistemul este copleșit de numărul de cazuri noi (în unele locuri în țară au fost rechiziționate microbuze pentru a fi folosite pe post de ambulanțe) fie mulți bolnavi se amăgesc că este vorba despre „o banală răceală”, chemând salvarea abia când starea lor a devenit deja gravă. Mass-media a relatat de cazul celor șase pacienți din Timișoara care au murit pe targă, așteptând să se elibereze un loc la ATI. Președintele a criticat în câteva fraze starea de lucruri din orașul de pe Bega – acuzând „comunicarea suboptimală” [a factorilor de decizie] iar ministrul în funcție a zis și el ceva acolo – vai de cei apropiați ai celor șase! chestie care confirmă încă o dată că sistemul medical se apropie de colaps și că singura scăpare este în noi, aspect care nu cadrează câtuși de puțin cu individualismul feroce al marii majorități a românilor. Acesta, combinat cu disprețul față de autoritate specific latinilor în general, românilor în special, cărora se pare că le lipsește gena disciplinei, au condus la situația de azi. Sigur, o bună parte din vină o au și autoritățile care, disperate să nu piardă din capitalul electoral, au luat aceleași măsuri pe care le-au luat și țările UE, [cu întârziere mai totdeauna, și mult mai puțin severe] fără a ține cont de condițiile specifice țării noastre. Ce vorbesc eu când de afară, când mai avem peste o lună până la Crăciun, se aud petarde de tip militar care pornesc alarma la 10-20 de autoturisme odată? Deși astfel de dispozitive explozive sunt interzise prin lege, ca și faptul că dacă te nimerești prin apropiere îți pot sparge timpanele, mai ales la copii. Se putea și altfel? Evident că da, iar Israelul este unul din exemple. De curând mai mulți oficiali au afirmat extrem de voalat, că principalele locuri de răspândire a virusului ar fi transportul în comun, marile aglomerații precum piețele agro-alimentare, bazarurile, etc. precum și locul de muncă. Perfect de acord, numai că aceste chestiuni se cunoșteau încă din primăvară, le-am repetat și eu de multe ori aici, numai că nu s-a făcut mai nimic, mai ales de când răspândirea comunitară a devenit preponderentă, din 15 mai a.c., odată cu ridicarea stării de urgență, astfel că azi se vorbește de reintroducerea ei, pentru a reveni astfel de unde am plecat. Numai că în 15 mai am avut 190 de cazuri noi și 10 decese, iar în București, +17 cazuri noi, spre deosebire de azi, la aproape șase luni (peste trei zile) respectiv, 10.142 cazuri noi, din care +927 în București, și 121 de decese. Chiar și „ochiometric” se vede că cifrele de azi sunt de 50x mai mari la numărul de infectări și de 12x la numărul de decese. Mai trebuie să amintesc oare că la valorile din 15 mai pandemia putea fi lichidată extrem de ușor și că „punerea în libertate” a „asimptomaticilor” [reclamată în mod criminal de către „avocatul poporului” și aprobată de CCR și un parlament cu majoritate pesedistă] a condus la situația dramatică de azi? Singura măsură luată de guvern, și aceea doar atunci când numărul de cazuri a crescut alarmant, a fost să închidă piețele, măsură care și ea a generat destule discuții, vociferări și proteste, cum că ar fi favorizate astfel marile lanțuri de supermarket-uri, Carrefour, Lidl și Kaufland, în detrimentul „micilor producători”, care ar fi fost astfel „omorâți” sau „puși pe butuci”. Atunci, hai să spunem lucrurilor pe nume. În primul rând, ce nu știu sau se fac în mod intenționat că nu știu toți acești moftangii sau chibiți este că majoritatea marilor piețe agro-alimentare, aflate în proprietatea municipalității, sunt administrate tocmai de marii retaileri enumerați mai sus, „afacere” preluată [cu bani grei] de la mafia țigănească, cea care le „administra” în beneficiul obștei prea-cinstitei etnii – și nu de azi, de ieri, ci încă din epoca de tristă amintire. Apoi, dacă e să vorbim de micii producători – numai „mici producători” nu sunt, ci mici comercianți care „și-au scos certificat de producător”. Îi știu de ani de zile, sunt unii de la care iau cartofi sau ceapă de mai bine de douăzeci de ani, nici unul nu a văzut ogorul sau grădina vreodată. Problema nu este a acestora, deși pe mulți i-am văzut adesea vânzând fără mască, ci a clienților. Am mai discutat acest aspect. Bătrâni căutând cine știe ce „chilipir”, pensionari amărâți înghesuindu-se umăr la umăr să „apuce” și ei o bucățică de salam din mostrele „de gust” puse de mezelar pe o farfurioară, în general oameni care nu mai așteaptă mare lucru de la viață, mai toți cu masca sub bărbie. Dacă s-ar fi creat culoare obligatorii, dacă bodiguarzii i-ar fi obligat să poarte mască sau i-ar fi dat afară cu forța pe recalcitranți, dacă vânzătorii ar fi refuzat să-i servească, dacă…, dacă… nu s-ar fi ajuns aici. Am văzut la tv cum unul le spunea polițiștilor că nu poartă mască „nici de-al dracu'” și nici dacă primește amendă. Așa să fie oare? Oare de ce? Am văzut tot la tv cazul unei românce stabilite în Italia care, pentru un delict fiscal minor [soțul angajat fără carte de muncă] a primit o amendă de 42.000€, și cum neavând bani a fost executată silit prin ipotecarea locuinței de către bancă. QED. Deci la alții se poate. Apoi și despre așa-zișii bodiguarzi aș avea câteva cuvinte de spus. Acum vreo zece ani am fost invitat oficial în calitate de fotograf să „imortalizez” inaugurarea noii hale Obor. Ei bine, nici nu am apucat să scot aparatul, că imediat vreo cinci bodiguarzi au tăbărât pe mine, urlând că fotografiatul halei este interzis, ea fiind „proprietatea privată a d-lui primar Onțanu”. Să mai amintesc cum bodiguarzii de la metrou, acum vreo 15 ani „confiscau” și spărgeau telefoanele dotate cu cameră de luat vederi, sub cuvânt că metroul ar fi „domeniu strategic”. Ce repede s-a uitat de acești nenorociți, toată scursura României, care dacă nu s-ar fi dus dracului comunismul ar fi ajuns milițieni de frunte. Noii primari aleși au luat imediat măsuri de ridicare a panourilor laterale, de distanțare și scoatere în aer liber a tarabelor [așa cum a fost Oborul timp de aproape un secol] chiar dacă și așa au fost proteste. Sigur, nu e prea plăcut să stai zi de zi câte 12 ore în frig, dar asta e, toată lumea e afectată de pandemie. Am stat și eu, în iarna lui ’92/’93 – pe când nici eu, nici soția nu aveam serviciu, soția dată afară în chiar concediul de maternitate, iar subsemnatul, prin „grija părintească” a dlui Oliviu Gherman, [sper să-l mănânce iadul] pe atunci, senator FSN și responsabil din partea „frontului” cu cercetarea științifică, dar și în urma denunțului unor desenatoare cărora le dădeam de lucru, că aș fi membru PNL, luni de zile nu am primit salariul de la IFIN Măgurele. Saracul taică-meu, cred că [și] asta i-a grăbit sfârșitul, să-și vadă fiul inginer, cercetător științific principal la IFIN Măgurele, [îmi pregăteam pe atunci doctoratul în fizică] – vânzând în piață la Obor ciocolate cu rom. Nu am primit câteva luni salariul, în timp ce colegii mei, fără de partid, îl primeau lunar, chiar dacă Petre Roman, alt cameleon politic, își întorsese buzunarele pe dos în direct la Televiziunea Română Liberă – guvernul nu mai avea bani chipurile – ce repede s-a uitat? cei zece ani de comunism pur și dur la care am fost condamnați de alegerile din duminica orbului? Nu puteam căra nici măcar valize în gară, pentru că erai dat imediat afară pentru absență nemotivată și nu te mai angaja nimeni, nu exista nici un fel de ajutor social – ce mai? într-un cuvânt – prizonier condamnat la moarte lentă de sistemul neo-comunist instalat la cârma țării. În concluzie, dacă activitatea în piețe ar fi fost reglementată strict în concordanță cu condițiile impuse de pandemie – culoare obligatorii, paravane de protecție între vânzători și clienți, accesul restricționat la un anumit număr de clienți simultan, sancționarea drastică a celor recalcitranți, etc. nu se ajungea aici. Ce să facă fostul primar, fost la PNL trecut la PSD? [nu de asta a pierdut alegerile, he! he! he! – am spus în repetate rânduri că nenea ăsta e un cal troian pesedist.] Vecin cu noi, la câteva case, la care soția nu a putut ajunge măcar o dată în audiență, în cei cinci ani de mandat ai respectivului. Să nu mai vorbim de bazarul din spatele primăriei, [altă afacere sordidă a fostului primar și general fără armată, Neculai Constantin Onțanu, care a fost votat la recentele alegeri de destui netoți, după ce le-a promis în mod public că-l va împăca pe Al Bano cu Romina Power,] bazar oriental [ca în Kabul] unde tarabele sunt atât de înghesuite, cu marfa extinsă pe coridorul de trecere, încât trebuie să te iei în brațe [suflând reciproc în plină figură] cu toți cei cu care te intersectezi. Nici în ceea ce privește distanțarea la locurile de muncă nu s-au impus măsuri stricte și controale drastice, lăsând totul la latitudinea patronatului. De exemplu cei cca. 1.000 de angajați ai RBC (Renault Bucharest Connected) unde și eu am lucrat cu intermitențe mare parte a perioadei 2007-2020, toți cu studii superioare, lucrează de acasă, la fel majoritatea celor din marile corporații, care au ținut să-și protejeze astfel oamenii. La fel am văzut în supermarket-uri, dar și în micile magazine de cartier, unde angajații înșiși au impus măsuri de siguranță pentru a se proteja. În alte părți – categoric nu! Merg la câteva zile la poșta de sector pentru a ridica diverse obiecte cumpărate la licitațiile de pe catawiki, abia de curând s-au pus paravane la ghișee, iar la mesagerie, acum două săptămâni, una din angajate, obeză, o știu de când era fată tânără, de acum vreo 20-25 de ani, tot obeză era și atunci – nu purta mască, la fel și cei aflați înăuntru, toți cu masca sub bărbie. Sigur, multe companii își testează angajații cel puțin la două săptămâni, sunt convins că în multe locuri se ia și temperatura – este clar că nu are nici o eficiență în cazul celor asimptomatici, deci până la urmă, tot auto-protecția e sfântă, distanțare fizică și purtatul măștii permanent, inclusiv la serviciu, și în fine, putem spune că e o măsură de siguranță suplimentară, câtuși de puțin inutilă. În fine, să discutăm și de mijloacele de transport în comun, STB și metrou, pentru că ele par a fi, și chiar sunt, principala sursă de infectare comunitară în marile orașe. Mă uit dimineața la tramvaiele și autobuzele care merg spre centru – nu sunt pline, dar nici goale, toată lumea sau aproape toată poartă masca corect, deci nu ar trebui să fie probleme, nici măcar cu întârzierea la serviciu. Se pare că și la metrou s-au luat măsuri pentru evitarea aglomerației. Nu știu însă dacă se și respectă. Pe sens invers vagoanele de metrou sunt goale, deci nu ar fi probleme. Problemele sunt însă după-amiază, când toată lumea se înghesuie să ajungă acasă. Este clar că asta este una dintre principalele surse, pericolul fiind pentru cei care merg mai mult de un sfert de oră – cca. 6-7 stații, în vehicule aproape pline, unde distanțarea devine imposibilă, iar pasageri din două în două rânduri de scaune, un vis frumos, dar irealizabil. Din câte am văzut și văd, nici fosta primăreasă, nici actualul primar nu au pus problema aceasta, a rezolvării transportului personalului către locurile de muncă, s-a vorbit de orar decalat, dar de suplimentarea de urgență într-un fel oarecare a parcului auto, de oprirea circulației metroului pe anumite linii – noua linie către Drumul Taberei la anumite ore nu are nici un călător, la fel cea către Parcul Bazilescu. În ultimele zile cel puțin, toate televiziunile vorbesc de „medicină de război” la secțiile ATI – cum am spus, se moare mai abitir ca în cel de-al doilea război mondial, este mai rău ca în război, atunci toate ministerele să se adapteze condițiilor de război. S-a mai vorbit despre închiderea școlilor. La capitolul ăsta chiar nu știu ce să spun. În Europa doar în două alte țări s-au închis total școlile. Pe urmă nu se știe exact dacă copiii pot transmite virusul și de la ce vîrstă. Cert este că extrem de mulți copii s-au îmbolnăvit, cca. 2.000, nu sunt așa mulți în raport cu sutele de mii de infectări, dar nici chiar puțini. Unii au făcut chiar forme severe ale bolii. În fine, cu atâția și atâția profesori care nu reușesc să ia nici măcar nota 3 la definitivat, cu sau fără cursuri online cam totuna e. Ministreasa învățământului în funcție a făcut și ea cât a putut, fiind și extrem de criticată – dar nimeni nu se uită să vadă halul în care se găsește sistemul de învățământ, nu trebuie decât să arunce o privire pe facebook, cei care scriu corect românește îi poți număra pe degetele de la o mână, iar toți acești analfabeți sunt produsul sistemului de învățământ de după 1990. Nu sunt câtuși de puțin nostalgic după acea perioadă, dar am făcut liceul în perioada 1970-74 și pot spune că ai dracului de profesori „comuniști” te lăsau corigent instant pentru o „banală” greșeală de ortografie sau exprimare, indiferent de materie, de la limba și literatura română până la sport sau muzică, considerând că opt clase primare sunt mai mult decât suficiente pentru a vorbi și scrie corect românește. Nu mai vorbesc de analfabetismul funcțional, de faptul că mulți – cu studii superioare chiar – nu pot exprima o idee simplă, de faptul că nu sunt înțelese exact noțiuni și concepte simple – văd zilnic la tv indivizi care nu pot urmări o frază din mai mult de cinci-șase cuvinte. Ba chiar în seara zilei de 27 nov., la emisiunea „Ce spun românii”, mai bine de jumătate din cei zece participanți nu au putut răspunde la întrebarea ce obiect din bucătărie este emailat? pentru simplul motiv că nu știau ce înseamnă obiect emailat, chiar dacă moderatorul a trecut rapid peste acest aspect. Așa că nu este de mirare opoziția multor profesori de a fi înregistrați în timpul orelor online, probabil că în mod obișnuit respectivii puneau un elev să citească lecția, iar ei făceau probabil comentarii analfabete pe facebook. Când am început clasa a V-a, datorită unor nenorocite de asistente medicale care au refuzat să-mi ia sânge cu seringa cu care mă echipase maică-mea, farmacistă de profesie, am făcut o formă urâtă de hepatită epidemică (nu mai știu, A sau B, sau A+B, pe atunci nu se cunoștea că erau mai multe tipuri de hepatită, cert este că am stat în carantină iar Sanepid-ul a dezinfectat întreaga clădire, mi s-a spus că aș fi căpătat imunitate dar nu sunt sigur, așa că mă testez periodic, mai ales că sunt consumator constant de alcool, la fel cum este foarte posibil ca nu acele analize să fi fost cauza și faptul că simptomele au apărut la exact două săptămâni să fie doar o coincidență) astfel că am pierdut două trimestre prin spitale – fiind nevoit, pentru a nu pierde anul, să mă pregătesc singur acasă. Părinții mei nu aveau nici timp, nici dispoziție să se ocupe de mine, am învățat singur doar de pe manuale, conform unor scheme minimale pe care mi le-au dat profesorii, am venit la școală direct în trimestrul trei, am dat tezele în chiar orele de curs, stând în ultima bancă, în timp ce profesorul preda pentru ceilalți colegi, trei întrebări de baraj la sfârșit – și gata! Fără meditatori, ore online și alte alea. Sigur, nici măcar manualele nu mai sunt ce au fost, ce pretenție să mai avem de la profesori? În consecință, măsura de a închide școlile, cu atât mai mult cu cât părintele care stă acasă cu copilul a primit oarece sprijin din partea guvernului, cred că era totuși necesară. E mai bine așa, atâtă vreme nu știm ce sechele lasă boala, fără a mai vorbi de faptul că nu au fost puține școlile care s-au închis datorită focarelor de infecție apărute. Ultima bombă – sindicatele din învățământ au cerut acordarea unui spor de radiații pentru orele online. Ce radiații stimabililor? Care radiații? Numai și pentru această solicitare cretină și i-aș fi dat pe toți afară. Monitoarele vechi, cele cu tub catodic, emiteau într-adevăr o mică doză de radiații X moi, datorită tensiunii de accelerare de peste 10 kV, dar numai cele cu tubul perpendicular pe ecran, cele plate – cu tubul rabătut la 90 de grade, paralel cu ecranul, le trimiteau direct în tavan. Monitoarele LCD actuale au un ecran cu cristale lichide retro-iluminat cu leduri, iar cele noi, transparente, sunt vizibile datorită luminii ambiante. Deci, de unde radiații? Eu cred că s-ar impune mai degrabă o reținere din salariu pentru cretinism, cred că ar fi mai potrivită, mai ales în vremurile astea. Asta îmi amintește de anii de după așa-zisa revoluție, cum mă angajasem prin concurs, prin ’93, direct șef al departamentului de proiectare scule din cadrul uneia din ultimele mari întreprinderi bucureștene – Turbomecanica – a fost și ultima „de stat” la care am lucrat – toate desenatoarele aveau spor de limbi străine, deși nimeni nu le verificase dacă le și posedă, și oricum, nu aveau nevoie în munca pe care o prestau – spor obținut în urma faptului că normal, toți copiii din România comunistă învățau o limbă străină în școala generală, plus un soi de spor de fidelitate [față de întreprindere] – 5% pentru fiecare an lucrat în cadrul societății, și cum toți erau angajați cu 20 de ani în urmă, acest spor le dubla practic salariul – și ne mai întrebăm de unde inflația uriașă din acei ani – iar, ce repede s-a uitat! Cca. 1%/zi adică 300%/an – nu mai vorbesc de mizeriile din import la prețuri exorbitante – o imitație de păpușă Barbie costa cât salariul meu și al soției la un loc. Ca să se vadă unde a dus imbecilitatea românului în vremuri de criză. Ultima găselniță pe rețelele de socializare – DUMNEZEU ESTE CU NOI – cu alte cuvinte, stați liniștiți, dragi români, deși în jurul vostru se moare la greu! Nu respectați regulile impuse de autorități, care vă restrâng libertatea, că le rezolvă toate Cel de Sus! Dacă numai această nădejde ne-a rămas, este clar că nu mai e nimic de făcut. Și hai să ne uităm și la alții, care nu s-au lăsat chiar cu totul la mila cerului. Deci, China, ieri – 18 cazuri raportate, Taiwan – 8 cazuri, Vietnam – 3 cazuri, Hong-Kong – 6 cazuri, Singapore – 16 cazuri, Coreea de Sud – 205 cazuri, Cambodgia – 1 caz. Elocvent, nu? Se pare că respectivele state nu au mai așteptat la mila celui de sus și au luat măsuri concrete de lichidare a pandemiei, iar rezultatele se văd. Mai mult ca sigur că tigrii asiatici vor fi și marii câștigători de pe urma pandemiei. Între timp, situația în nord-vestul civilizat al țării mai ales, se agravează pe zi ce trece. În Sibiu nici morga nu mai poate face față – morții, adesea familii întregi, sunt depozitați în conteinere donate de un om de afaceri local. În mass-media se înmulțesc apelurile disperate pentru plasmă, remdesivir și mai ales, pentru un loc în anticamera morții, la ATI adică. Cum este vorba despre orașe mici, Sibiul are 400 de mii de locuitori, Cisnădie are cam 20 de mii, etc. toată lumea se cunoaște cu toată lumea – nu mai țin aiureli gen spitalele sunt goale, astfel că ultima teorie este că respectivii au murit otrăviți de mască – cea care le-a afectat sistemul imunitar – concluzia, să se amâne alegerile! Oricât ar vrea opoziția pesedistă, alegerile nu se vor amâna, după cum nu s-au amânat nici în SUA. Vedem noi atunci care pe care. Tare mi-e însă teamă că românul, ca de obicei imparțial, ca de atâtea ori în istoria sec. 20, va vota astfel încât PNL va avea o mică majoritate sau va fi nevoit să intre în alianță cu UDMR și alte formațiuni politice mai mici. De altfel, repetând modelul SUA cu Trump, cel mai albit de scuipat în aceste zile este președintele Johannis. PS. În SUA, Joe Biden se conturează tot mai mult ca fiind învingător în cursa prezidențială, câștigând cu o mică majoritate în Georgia, Trump adjudecându-și Carolina de Nord. Cu toate astea, jocurile nu sunt încă făcute, atâtă vreme cât victoriile sunt la limită, este posibil ca unul sau doi electori să basculeze în favoarea lui Trump. Vom vedea în zilele următoare. Ca și în cazul României, alegerile din SUA au demonstrat fragilitatea sistemului democratic în vreme de criză, imposibilitatea acestuia de a rezolva problemele acute ale țării, nu mai vorbim de faptul că România se află într-o continuă criză de la 1 decembrie 1918 încoace, consemnând o lungă serie de ocazii ratate. (Va urma.)