Archive for octombrie 2021

Jurnal din vremea ciumei (LXIII)

octombrie 30, 2021

Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le sterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)

Azi, 4 octombrie 2021. Ora 14.00. Până la această dată au fost înregistrate 1.274.119 cazuri de infectare cu „noul coronavirus”, respectiv 6,6% din populația oficială a României, din care, 1.130.791 de pacienți au fost declarați vindecați, respectiv 88,7%. Diferența de 143.328 o reprezintă decesele, 37.677 cazuri, cei aflați încă în spital sau în carantină la domiciliu, cei reinfectați – 2.332 cazuri (vorbesc de declarați, pentru că sunt și destule cazuri nedeclarate) respectiv 0,18% din totalul cazurilor, un procent cât se poate de nesemnificativ. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.292 cazuri noi, din care 2.269 în București, după ce anterior, câteva zile la rând se depășiseră toate recordurile anterioare, cu peste 12.000 de cazuri noi zilnic. Este drept, am mai remarcat acest aspect, valabil și pentru alte țări, în week-end se fac testări mai puține, astfel că în multe țări raportările se fac la trei zile sau săptămânal. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 133 de decese (67 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu covid, din care două la categoria de vârstă 30-39 de ani. Din totalul de 133 de pacienți decedați, 127 erau nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 45 și 94 de ani și prezentau comorbidități, respectiv 4,51%. Deci, grosso modo, 1 din 20 de decese a fost înregistrat la pacienți vaccinați, bănuiesc eu că toți cei vaccinați au primit ambele doze, renunțându-se să se mai precizeze numărul celor decedați cu schema incompletă, datorită faptului că prima doză are un efect nesemnificativ asupra infectării cu tulpina Delta. Nu este nici o conspirație aici, consider că această precizare, absolut necesară zic eu, care se face de câteva zile doar, și nu de la debutul campaniei de vaccinare cum ar fi trebuit, nu este decât rezultatul incompetenței și iresponsabilității factorilor de răspundere din domeniu. Chiar dacă până acum o săptămână nu s-ar fi înregistrat nici un deces printre cei vaccinați cu ambele doze, cu atât mai mult acest aspect trebuia precizat cu claritate zilnic, deși eu nu prea cred în această posibilitate. Am chiar un fost coleg de serviciu, în vârstă de 65 de ani, care s-a infectat pe la începutul anului în tren, făcând o formă medie a bolii, s-a vaccinat ulterior la trei luni, iar după alte trei luni s-a infectat din nou la recentul maraton la care a participat, făcând o formă ceva mai ușoară a bolii. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.153. Dintre acestea, 1.468 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 406 sunt minori, 385 fiind internați în secții și 21 la ATI. Situația la ATI este realmente dramatică, după cât se vede, fiind depășită capacitatea preconizată de mine, de 700 paturi, ajungându-se la peste dublu. Aseară la știri, am văzut la Craiova, pacienți la ATI, internați pe targă, între paturi, împărțind oxigenul cu cei din paturi, iar la UPU, pacienți pe scaune sau întinși pe jos, „conectați” la un concentrator de oxigen sau la o butelie cu reductor, așteptând să se libereze vreun pat prin deces, exact ca în India în primăvară. Cu toate acestea, o grămadă de trolli urlă pe net că sunt minciuni, chestiune care îmi scapă, pentru că este practic imposibil să locuiești la oraș și să nu fi avut măcar un caz grav printre cunoscuți, chestie care mă face să cred că respectivii sunt remunerați pentru mizerabila contra-propagandă pe care o fac, încă o „scăpare” – ca să zic așa – a factorilor de răspundere din domeniu, SRI, DIICOT, parchet. Nu știu ce va face guvernul dacă această situație va continua să se agraveze, perspectivă sumbră cât se poate de probabilă. Aseară la știri s-a vehiculat ideea de a face apel la diverse țări europene, în speță Germania, dar și altele, precum Franța, Italia, Spania și Austria, de a transfera pacienți în stare gravă, care nu mai au loc la spitalele din țară. Să vedem atunci ce mai scornesc militanții antivaxx. Mai ales, eu vreau să văd câți dintre aceștia își vor da obștescul sfârșit în spitale model din occident, la adăpost de infecții nosocomiale, incendii, și îngrijiți de personal medical competent și dedicat, dotat cu aparatură medicală și medicamente de ultimă oră, în comparație cu spitalele din România, unde medicii „șpăgari și asasini” gâtuie în serie pacienții „cu covid” pentru ca să iasă „la număr”, număr impus de „guvernul mondial” pentru „marea resetare”, refuzând totodată să-i trateze cu Ivermectină. Aș fi în stare să bag mâna în foc că vor fi cam tot atâția cît sunt și în România – adică – grosso modo – cam 10% zilnic din cei internați la ATI. Mai vedem atunci. Curios lucru, cum de nu a apărut din nou doctorița minune din Oradea, această mama Omida a Ivermectinei, să-i salveze pe toți aceștia, cei cca. 150 de decedați zilnic? Nu mai comentez nimic, vom vedea în următoarele zile ce și cum. Ora 19, cca. – înainte de știri. A căzut Facebook-ul, apoi nu a mai putut fi actualizat conținutul pe Instagram și WhatsApp, după care au căzut și ele. Imediat – teoriile conspiraționiste. Cea mai vehiculată teorie – căderea ca reacție la faptul că fb a permis discuții libere antivaxx, pentru a avea trafic, și implicit – încasări. Acum zic și eu – tot ce e posibil să fi fost un test, mai mult sau mai puțin deliberat, pentru a arăta „mușchii” și ce ne așteaptă dacă dl. Zuckerberg este constipat sau prost dispus. În fine, un accident care a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de mult depindem de aceste rețele, așa-zise „de socializare” – care în ultimul timp au devenit cel mai agresiv vector al propagandei de orișice fel – antisistem, antivaxx, LGBTQ, BLM, etc… Cam același lucru cu ce s-a întâmplat cu pandemia, atât covidul cât și întreruperea de aseară ne-a prins „cu chiloții pe vine” cum se zice, așa că pe viitor este extrem de probabil că se vor căuta soluții alternative la aceste adevărate calamități, respectiv tehnologii informatice capabile să transfere disputele automat pe platforme alternative, la fel ca și tehnologii informatice care să modeleze rapid un vaccin eficient contra noilor virusuri – informatice inclusiv, dar mai ales de la lilieci via Wuhan. Vă dați seama câte milioane de imbecili s-au culcat cu regretul că nu au putut și ei să-și spună punctul de vedere în speța respectivă, ceva acolo – că virusul sau vaxxinul ar putea fi de vină, sau reptilienii, sau guvernul – că nu dă drumul la centrala de la Cernavodă, sau 5-geul, sau cipuirea în masă a vaxxinaților, și câte și mai câte – să-și dea și ei cu părerea, să se vadă că există și că sunt vigilenți, că existența lor umilă nu e atât de inutilă pe cât pare. Dramatic! Nu mai vorbesc de așa-zișii influenceri, în fapt, șmecheri cu o treaptă mai sus decât idioții care-i urmăresc, indivizi care într-un rar moment de luciditate au înțeles că prostia proștilor poate fi foarte bine exploatată în beneficiul propriu. Adineauri am aflat (5 oct. 2021, ora 12) – aspect ce mi-a fost semnalat de un prieten de pe fb. Citez: „șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat luni seară, după ședința de Guvern, că unitățile publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din pricina creșterii accelerate a numărului cazurilor de Covid-19”. De data aceasta, nu mai pot fi de acord. De acord că și cei infectați cu Covid au cotizat la sistemul de asigurări sociale, dar nu pot să nu remarc aspectul esențial în această ecuație, acela că au avut posibilitatea de a se vaccina gratis și au refuzat, în timp ce bolnavii cronic, mulți dintre ei – vaccinați, nu au absolut nici o vină să li se amâne intervențiile medicale, – dl. Arafat vorbește de cele care nu reprezintă urgențe – gândind probabil la victimele unor accidente de circulație sau de alt fel, dar știu ce înseamnă aceasta în cazul unor bolnavi cronic, unde – de multe ori – fiecare oră contează. Îmi amintesc de pildă, acum mai bine de zece ani, când am făcut un infarct destul de sever, erau destui în spital care trăiau de azi pe mâine așteptând un stent moka de la stat, în timp ce mie mi s-a implatat imediat unul, plătit de soție la super-preț la o firmă asociată cu spitalul. Cam așa devine chestia și vom vedea rezultatul peste câteva luni, atunci când vom contoriza victimele valului al patrulea, vom constata că de fapt, cum spuneam și altă dată, fiecare mort de covid va trage după el în groapă alți doi bolnavi cronic. Revenind la raportul menționat, de 1:20 – vaccinați/nevaccinați de la ATI, guvernul – care va fi, căci guvernul Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură – nu are decât o singură soluție, și aceea cât se poate de disperată – de a solicita de urgență ajutor internațional pentru transferul bolnavilor în stare gravă. Cum costurile unei astfel de operații sunt enorme și cum nu știu cât de încântate vor fi țările europene să ne ajute (amintesc că și noi le-am ajutat, dar la apogeul pandemiei, pe când nu apăruse vaccinul, acum situația este radical diferită, vaccinul este disponibil, vaccinarea este liberă și gratuită, în consecință, 18-19 din 20 de bolnavi au refuzat să se vaccineze, pe riscul lor carevasăzică) – nu cred că vor fi prea mulți transferați, cu excepția unui mic număr demonstrativ de privilegiați, dacă se pot numi așa niște indivizi care nu mai pot respira. Pentru restul, singura alternativă va fi obștescul sfârșit, agățați de gardul spitalului, cerșind o gură de oxigen. Și pentru ca să nu se iște din nou acele discuții interminabile că au cotizat ani de zile la sistemul de sănătate, ținând cont (din afirmațiile unui oficial) că spitalizarea unui bolnav Covid cu formă medie de boală, cu trecere pe la ATI, timp de două săptămâni, costă cam 20.000 RON, max. 300€ zilnic (cifră care corespunde cu valorile europene – nicăieri o zi de spitalizare la ATI nu costă mai mult de 500€) – pentru ca treaba să fie cușer, aparținătorilor să li se dea 4.000€ – poftim banii cotizați, ia luați-vă voi frumușel bolnavul (sau de la caz la caz, mortul) și duceți-l unde știți voi mai bine că nu va fi omorât, la dr. Flavia Groșan sau la dr. Adina Alberts eventual, să-l îndoape până la loc comanda cu Ivermectină, eventual până și-o linge coaiele precum câinii. Cam așa devine treaba. Azi, 5 oct., ora 14.00 – noi recorduri doborâte, 15.037 cazuri noi, din care, peste 2.500 în Capitală. 252 decese, din care 227 nevaccinați. QED. O victorie amară. Aflu, de pe net, că guvernul Cîțu a căzut, în urma moțiunii de cenzură depuse de PSD. Întrebarea este – cât folosește asta românului de rând? Va scădea de mâine cumva numărul de infectări? Vor scădea cumva prețurile la energie? – nu mai vorbesc de creșterile de prețuri asociate acestora? De bine, de rău, guvernul Cîțu a adoptat ieri două decizii importante – creșterea salariului minim pe economie și compensarea cu 25% a facturilor la energie pentru câteva milioane de români, care oricum trăiau la limita sărăciei. Și atunci – cui prodest? eterna întrebare. Nu mai contează – esențial este că guvernul a fost dat jos – tocmai în această perioadă critică – toți cei care au dovedit cu prisosință de ce sunt în stare – Dragnea, Ponta, Grindeanu, Barna, Cioloș, Șoșoacă, Simion – ejusdem farinae, jubilează. Mai vedem noi, măi băieți! La 20.000 de cazuri noi și 500 de mortăciuni zilnic, să vedem ce soluții găsiți, că pe cea a demiterii guvernului ați găsit-o. Probabil chiar în momentul scrierii acestor rânduri agitați șampania. Mai vedem noi mâine la 13.00, sau 14.00, de la caz la caz. Nimeni nu vorbește de soluții la criza sanitară și la cea energetică, pentru că nu au nici una. Cu alte cuvinte, criza politică pe care tot ei au creat-o, este mai importantă decât cea sanitară, în baza unor interese de partid și politicianiste. Rezultatul cu siguranță îl vom afla la alegeri, chiar dacă până atunci vom mai adăuga pe răboj alte câteva zeci de mii de români morți de covid. Sunt tare curios cum va vota atunci diaspora, pentru că nu-mi închipui să pună botul la elucubrațiile dnei Șoșoacă cu privire la faptul că „serul experimental” va provoca sterilitate la trei generații. Alta, aflată de pe net. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, marţi, solicitarea de asistenţă internaţională pentru achiziţionarea a 12.700 flacoane de 400 mg de Tocilizumab. Medicamentul, de care nu am mai auzit până acum, este folosit pentru tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de boală. El este administrat cu oarece succes în spitalele din vestul Europei. Tocilizumab este un medicament antiinflamator produs de grupul farmaceutic Roche, folosit pentru tratarea artritei, reducând riscul de deces în rândul pacienților cu forme severe de COVID-19. De asemenea, medicamentul scurtează perioada de recuperare, arată concluziile celui mai amplu studiu desfășurat în această privință. Rezultatele sunt și mai bune atunci când tocilizumabul este combinat cu dexametazona, un corticosteroid ieftin, relatează BBC. Nu cred că este chiar un „medicament-minune”, termen din vocabularul presei tabloide, adică nu „ia covidul cu mâna”, dar este clar că poate face bine în anumite cazuri. Încet-încet, iată că ne îndreptăm spre un tratament eficace contra bolii. Problema e că noi [și bulgarii] am refuzat să facem ceeea ce restul țărilor europene au făcut, adică au respectat restricțiile și s-au vaccinat. Am ajuns într-un punct critic. Îmi amintesc cum anul trecut lâncezeam scriind și bântuind netul, făcându-mi socoteli câte luni mai am de răbdat până să apară vaccinul. În ruptul capului nu aș fi putut să-mi închipui, nici în scenariile cele mai sumbre, atâta încrâncenare antivaxx, deși semnele apăruseră mai demult. Cine își mai aduce aminte acum de încăierarea cu bodiguarzii de la Hala Obor, provocată de acel nenorocit, care venise și cu televiziunea, pe tema așa-zisei „termoscanări”. Și nu a trecut decât un an și jumătate. Ia vedeți aici ce mai scria presa acum un an și ceva, despre subiect. Citez: „Avocatul Poporului Renate Weber spune că a primit nenumărate petiții privind măsurarea temperaturii la intrarea în supermarketuri și instituții, dar că nu are bază legală pentru a le da curs sub forma contestării la Curtea Constituțională a măsurii dispuse de guvern”. Asta e, popor ieșit prea devreme din iobăgie și urbanizat forțat prea repede de Ceaușescu. Clar de tot! Nu-i poți cere unuia care cel puțin trei generații s-a căcat în fundul curții, să aibă grijă să tragă apa după el de fiecare dată, că încalci Constituția și pac! Renate Weber, Curtea Constituțională și tot tacâmul…. Sâmbătă 2 oct. 2021, în Pța Victoriei a avut loc un așa-zis protest contra restricțiilor și vaccinării obligatorii. Precizez că restricțiile nu cadrează nici pe departe cu situația epidemiologică actuală, care ar implica din nou un lockdown total, pe care destui îl cer, dar pe care România nu și-l mai poate permite, iar vaccinarea nu va fi niciodată obligatorie. În fine, din ce am văzut pe youtube, au participat câteva sute de inși. Mobilizarea a fost făcută pe fb, din ce s-a spus mai apoi, ar fi participat și o serie de „nemulțumiți” cu oarece notorietate în spațiul public, precum dl. Simion, [nu i-am văzut niciodată la astfel de manifestări, nici pe dl. Lavric, nici pe dl. Târziu, care să fie explicația, boieri Dvs.?] Dan Bittman și alții. Mă abțin să-i caracterizez pe participanți, marea masă fiind tot soiul de mămici antivaxx, gospodine nemulțumite de condiția lor și de veniturile insuficiente, ultrași, tot soiul de nemulțumiți antisistem, și evident, tot soiul de pescuitori în ape tulburi și probabil, și câțiva curioși, ba chiar și câțiva preoți. Mai toți, fără mască. S-a intonat Imnul Golanilor, compus de bietul Cristian Pațurcă, în versiune antivaxx, – Mai bine mort, / Decât vaccinist. Ce mai pot spune la așa faze? S-ar putea ca visul să li se împlinească mai repede decât speră, în câteva zile, pe când se va crăpa „de voie” de covid. Punct aici! Mai vedem în zilele următoare ce și cum. Și mai trecu o zi. Azi, 6 octombrie 2021. Miercurea neagră. 14.744 cazuri noi, nu e o noutate, că doar nu s-o speria virusul de căderea guvernului și elucubrațiile dnei Șoșoacă. 331 de decese în ultimele 24 de ore, (trei raportate anterior) din care nevaccinați 303. Dintre cele 331 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  0-9 ani, 2 la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 11 la categoria de vârstă 40-49 ani, 32 la categoria de vârstă 50-59 ani, 76 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 91 la categoria de vârstă peste 80 ani. Elocvent, nu?! Medicii raportează că mulți pacienți în stare critică solicită să fie vaccinați „pe ultima sută de metri”, sperând astfel să scape. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 90 de ani și prezentau comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.569. Dintre acestea, 1.513 sunt internate la ATI. Dl. Arafat a făcut câteva precizări în legătură cu solicitarea mai multor jurnaliști privind transferul către spitale din străinătate a surplusului de pacienți, cărora nu li se mai găsește un loc la ATI – subliniind că pe lângă faptul că o astfel de operațiune este extrem de costisitoare – exact ce am spus și eu, este practic imposibilă datorită oxigenului, care ar pune în pericol de incendiu aeronava. Deci, dumnezeu cu mila. Evident că mulți urlă că vinovat este guvernul, care nu a mărit numărul de paturi la ATI, ca și cel de medici, ca și cum putem prevedea pocnind din degete, doar printr-o hotărâre de guvern, câte un pat ATI pentru fiecare din milioanele de conspiraționiști din țara asta, în eventualitatea că s-ar molipsi, să transformăm eventual toată țara în ATI. Nu mai vorbesc de numărul limitat de medici ATI, una din cele mai grele specialități, care nu poate fi mărit peste noapte, ci doar o dată pe an, la absolvirea noii promoții, care nu cred că trece de 150 de inși, număr care abia compensează pe cei care se pensionează sau decedează – mai ales din cauza covid-ului, să ne amintim că în primele luni au murit destul de mulți. Și încă o chestie despre care am discutat și acum vreun an – alte chestiuni pe care dl Arafat nu le-a precizat, că producția de oxigen este limitată, chiar dacă butelii și reductoare se mai pot cumpăra, nici rezervele de medicamente specifice nu sunt infinite, sau de cadre medicale specializate fără studii superioare, și câte și mai câte… Și mai e speranța să apară vreun medicament „minune”, care să smulgă din ghearele morții măcar jumătate din numărul celor decedați. Că respectivii vor fi un soi de legumă după trecerea prin boală – niște infirmi cu plămânii în pioneze, asta nu se mai spune, pentru că situația imediată este extrem de gravă, dar peste câțiva ani nu e exclus să vedem curent prin filmele de pe Netflix indivizi cu concentratorul de oxigen în rucsac și cu tuburi transparente în nas. Deci altă povară pentru contribuabil, și așa cocoșat de impozite, taxe și scumpiri, să contribuie și pentru cei cu sechele de la covid. Nici nu vreau să mă gândesc. Pentru că este clar că tot așa cum nu s-a inventat vreun leac-minune, care înghițit să determine să-i facă ciungului să-i crească membrul amputat la loc, nici în cazul covidului nu cred că va existe vreun hap care să refacă capacitatea plămânilor zdreanță în pioneze după o formă severă a bolii. Ce va urma? Nu trebuie să fii Mafalda ca să deduci ce va urma, chestie pe care nu va putea s-o stopeze sau măcar s-o încetinească nici un guvern, oricare va fi el. De ce susțin asta? Pentru că în chiar cazul în care 10 milioane de români s-ar decide în noaptea asta să se vaccineze, nu avem nici capacitatea necesară și nici vaccin, care s-a vândut pentru a nu ajunge la canal. Cred că mai mult de 50.000-100.000 de inși nu putem vaccina zilnic, ceea ce înseamnă 200-100 de zile pentru a vaccina 10 milioane. Chiar și să-i vaccinăm mâine pe toți, situația va mai dura cel puțin două săptămâni. Ce anume va urma? Atunci voi fi cât se poate de clar. Vom avea zile cu 500 de decese și poate chiar o mie sau mai mult. Vom vedea părinți plângându-și copiii morți, dar mai ales, copii plângându-și părinții și bunicii. Vom vedea decese de covid în direct, oameni scuipându-și plămânii, dintr-o banală „viroză”, vom vedea pacienți în stadiul terminal crăpând cu o butelie lângă ei pe trotuarul din fața spitalului – am mai văzut, dar acum aspectul ăsta va intra în cotidian. Ce vedeam în Italia acum un an și ceva va fi nimic pe lângă ce va fi la noi. Mulți își vor blestema zilele că nu s-au vaccinat – este clar, un popor eliberat din iobăgie de abia două secole nu poate fi decent nici în fața doamnei cu coasa, așa că am împrumutat teatralismul și isteria țigănească. Se va urla că guvernanții nu au făcut tot ce trebuie, iar toți cei care i-au albit de scuipat timp de aproape doi ani pe „medicii asasini”, care au urlat contra „termoscanării”, contra măștii, conspirației mondiale, big pharma, etc. se vor da la fund și, deși arhiva fb este intactă, iar mulți au numele în clar, nu cred că vor da vreodată socoteală în fața justiției. Kaputt. 1 octombrie a fost termenul, măi băieți, daci cu pieptul de oțel. Să vedem cum vă va feri asta de covid. În chiar seara asta am văzut la știri una de vreo 40 de ani, care afirma că nu se teme, pentru că o va proteja Sf. Parascheva. De acord, dar nu cred că sfânta o va proteja de prostie. Mai vedem noi după pelerinajul care va începe peste trei zile și care va dura minim o săptămână. Părerea mea e că nu mai e nimic de făcut. Numai o minune cerească să ne scape, dar minunile sunt atât de rare în aceste vremuri ticăloase. 10 milioane de români au avut șase luni la dispoziție să se vaccineze gratis și nu au profitat. Mai vedem noi peste o săptămână și așa mai departe, pentru că eu cred, dacă lumea nu se va vaccina masiv, este singura minune la care sper, vom asista la un dezastru istoric, ca în vreme de pace și de relativă prosperitate, să avem mai mulți morți răpuși de covid decât în al doilea război mondial. (Va urma.)