Motto: ”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.”
(Milan Hübl, 1927-1989, istoric ceh)
Azi, 8 oct. 2023. Dl. Adrian Papahagi, pe facebook, citez: „Excelent! Chiar mă întrebam cât mai așteaptă ucrainenii până să distrugă podul care leagă Crimeea de Rusia. Ucraina va câștiga războiul. Abia aștept să văd sfârșitul lui Putin, umilirea Rusiei și disperarea cozilor ei de topor echidistante, glumețe, pacifiste, “suveraniste” etc.” Dincolo de lupta personală a domniei sale cu pacifiștii, suveraniștii, anti-globaliștii, trumpiștii, putiniștii, etc. luptă care rețineți, ar trebui purtată exclusiv în domeniul ideilor, mă uimește cât de jos pot ajunge unii, din punct de vedere moral, dacă au ajuns să aplaude distrugerea unui pod. Nu mai vorbesc de tembelismul de a vedea în asta sfârșitul lui Putin și umilirea Rusiei. Nu stimabile, îți spun eu că nu vei vedea așa ceva. Unde vom ajunge în stilul ăsta? Să aplaudăm uciderea unui om? Ah, nu – aici am ajuns deja, nu e nevoie decât să căscăm gura pe facebook timp de un minut doar, ca să dăm de comentariile agramate ale vreunui dobitoc – asta în cel mai fericit caz, pentru că în rest abundă gif-uri animate cu aplauze, strigăte de Olé și altele similare, care nu vor decât să mă convingă de pofta de sânge a turmei de netoți la citirea știrilor privind lichidarea bandelor de orci. Numai că între propaganda mincinoasă din mass-media și realitatea de pe câmpul de luptă este o diferență galactică. Și iar întreb – unde vom ajunge în stilul ăsta? Pentru că tocmai cei mai naivi dintre noi, precum omul de mai sus, care sunt convinși de absolutismul principiilor lor prețioase, uitând că războiul nu se duce cu principii, ci cu arme și mai ales cu violență, moarte în primul rând, tocmai aceștia repet, sunt cei care provoacă cel mai adesea războaiele, cei care sunt gata să apese butonul nuclear de dragul principiilor binelui, omițând aceea că ei înșiși vor muri la rândul lor într-un astfel de caz, prăjiți și iradiați ca la microunde, cu principiile lor prețioase atârnate de gât. Am spus-o și o repet. Timpul lucrează în favoarea Moscovei. Nu numai timpul, ba chiar și politica nesigură a NATO, ezitările europenilor și lipsa de unitate a acestora, nu mai vorbesc de lipsa de viziune asupra viitorului, manifestată de liderii europeni, dar mai ales de președintele Americii. Poate spune dna Ursula, il capo di tutti capi carevasăzică, cât va fi prețul energiei în ianuarie? Aiurea’ n tramvai! Canci de 24 kt! Scurt pe doi, deci – cu cât SUA și UE vor pompa în continuare arme ucrainenilor, cu atât mai mult Ucraina va deveni mai repede un morman de moloz și cu atât vor crește pretențiile teritoriale ale rușilor, pentru că și ei au pierderi destule, cu certitudine, nu chiar atât cât ucrainenii, dar au, că nu se poate altfel. Cu fiecare zi ce trece UE sărăcește tot mai mult, la fel și americanii, chiar dacă în măsură mai mică. Și atunci ce facem, revenind la dl. Papahagi & Co.? Ce contează în primul rând, oamenii sau principiile? Răspunsul este că degeaba ai dreptate și principii solide, dacă mori cu dreptatea atârnată de gât. Nu am auzit vreodată de la începutul războiului pe dl. Zelenski cerând salvați femeile și copiii!, ci doar vrem arme, arme tot mai multe și mai puternice! Sigur, amerlocii le vor da, câtă vreme dl. Zelenski va dori să lupte până la ultimul ucrainean și tot așa, până la ultimul ucrainean, îi vor omorî rușii pe toți, temeinic și metodic, cum numai ei știu s-o facă. Că ne place sau nu, iată că încet-încet, pe durata ultimelor două decenii care s-au scurs, răstimp în care, ca dintotdeauna, noi românii, am fost ultima spiță de la căruță, ordinea mondială cu SUA unic și suprem hegemon tinde să fie înlocuită cu o nouă ordine mondială. China, care acum vreo patru-cinci decenii era cunoscută doar prin creioanele cu gumă și chiloții tetra, a devenit putere mondială, acum și militară, la fel cum mult hulitul regim nord-coreean în frunte cu dictatorul dolofan cu freză de rocker a devenit putere nucleară, în timp ce „Marea Britanie” a căzut, economic vorbind, sub Brazilia și India. Germania fără gaz este moartă, iar SUA pompează la greu arme în Ucraina, în timp ce peste ocean este dezbătută problema arzătoare a LGBTQ, a schimbării de sex și de gen și a portului fustei de către ofițerii care se declară femei. Atâta doar, mai rămâne să se monteze și pisoare la toaletele pentru femei, că s-au rezolvat toate problemele Americii. Rusia vs. Ucraina. Ce mai spun unii. Trec de la dl. Papahagi la „prezidențiabilul” și „fost ministru al culturii” – etichetă aplicată invariabil respectivului – dl. Theodor Paleologu, pe contul de facebook al căruia am citit acum câteva zile, citez: „”Cultura ucraineană s-a format în cadrul statului rus”, spunea ieri o doamnă comentând anunțul meu cu privire la seria noastră de cursuri despre istoria și cultura ucraineană. Asemenea afirmații arată cât de importante sunt asemenea cursuri și cât de abisală este ignoranța multora în această privință”. Urmează o serie de fraze, preluate parcă cu copy-paste din wikipedia, privind chipurile opresiunea exercitată de imperiul țarist și ulterior, de către comuniști, asupra ucrainenilor, citez doar ultima frază, mai mult decât elocventă „Abia în 1905 a fost autorizată publicarea de texte în ucraineană”. Despre cultură și stat deci. Voi începe direct cu concluzia, ca să nu pierdem prea mult timp cu filosofia culturii, unde realmente dl. Paleologu și nu numai, face o gravă confuzie. Niciodată în trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, începând din antichitatea timpurie și până azi, când acest principiu se aplică și mai abitir, în ciuda frazelor pompoase din documentele ONU, existența unui popor și a unei culturi specifice, înțelegând prin aceasta unitate de tradiții ancestrale, limbă și religie, nu a constituit un argument pentru crearea unui stat propriu sau pentru menținerea unuia existent, mai ales la contactul, interfața și/sau interacțiunea cu un stat vecin mult mai puternic. Conchistadorii spanioli au găsit în Mexic și Peru state puternice, cu o civilizație admirabilă dar, în multe privințe, în raport cu europenii, tehnologic vorbind mai ales, la nivelul epocii de piatră, astfel că le-au desființat în mod cât se poate de violent, abia după câteva secole de stăpânire colonială națiunile respective, care au apărut și s-au dezvoltat între timp, pe ruinele fostelor puteri băștinașe, putându-se constitui ca state, Mexicul și absolut toate statele din America Centrală și de Sud urmărind aproximativ aceeași traiectorie politică. Coloniștii europeni, preponderent irlandezi și germani, debarcați pe teritoriul de azi al SUA, ca și cei francezi debarcați în Quebec, nu au găsit state constituite, ci doar triburi mai mult sau mai puțin nomade, astfel că nu le-au permis acestora să constituie un stat, ci i-au izolat în rezervații, ulterior asimilându-i mai mult sau mai puțin cultural și politic. Peste tot, indiferent de epocă, politica imperială a fost aceeași. Este eronat deci să ne referim la Ucraina ca fiind o victimă nevinovată a politicii imperiale a Rusiei, pentru că toate imperiile au procedat așa, până de curând, ba chiar și în continuare se procedează la fel, dar mai puțin violent, utilizând arma economică cel mai adesea. Mai mult, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, noile state create au apărut pe ruinele fostelor imperii învinse în război, noua împărțire, mai mult sau mai puțin conformă cu aspirațiile popoarelor, fiind dictată de învingători. După cel de-al doilea război mondial, cel puțin în lumea occidentală, prin Carta ONU s-a adoptat principiul ne-modificării frontierelor prin forță și amenințare cu forța, astfel că în momentul 1990, odată cu eșuarea statului sovietic – practic eșecul modelului economic și politic comunist, a fost posibilă unificarea Germaniei și eliberarea statelor satelit de comunism și tutela sovietică, proces în general pașnic și uneori încurajat chiar de către puterea de la Moscova, proces în care s-au integrat și fostele republici sovietice, printre care și Ucraina. Voi menționa însă câteva lucruri care nu se spun. Despre referendumul din teritoriile românești am discutat deja ca și de faptul că nu a fost recunoscut de statul român, ucrainenii înglobând în noul stat ucrainean în mod ilegal acele teritorii, care nu le-au aparținut niciodată, respectiv Bucovina de nord cu ținuturile Hotin și Herța, fostele județe Cahul, Ismail și Bolgrad, precum și Insula Șerpilor și ostroavele Dunării. Am menționat și rațiunile pentru care nu este acum momentul de a le revendica. Mai mult, în toate aceste teritorii, ucrainenii au dus o politică sistematică de deznaționalizare, dar și o politică criminală și teroristă contra românilor, mai ales în momentul referendumului, iar idioților care urlă azi Slavă Ucrainei le recomand să citească presa românească din 1990-91, mult mai liberă decât cea de acum, în care erau relatate aproape zilnic crimele bestiilor de ucraineni. Da, și cele privind crimele și masacrele din satele de români din cursul războiului nistrean. Și mai mult, ucrainenii susțin că aceste teritorii le-au aparținut, citez din wikipedia, art. „Ukraine” în limba engleză: „Meanwhile, modern-day Bukovina was occupied by Romania”, (adică, în timp ce Polonia ocupa alte „teritorii ucrainene”) – formulare de o rară perfidie, pentru că orașul Cernăuți, al doilea oraș ca mărime al României după București, împreună cu Bucovina de nord, nu au făcut parte niciodată nici din imperiul țarist și nici din vreo entitate statală din care să se revendice statul ucrainean. Revenind la teza dlui Paleologu, existența unei culturi ucrainene, a unei limbi și a unui popor (ucrainean) diferit de cel rus, nu justifică în mod automat existența unui stat ucrainean, iar acest principiu se aplică peste tot în Europa, vezi revendicările privind autonomia statală ale scoțienilor, irlandezilor, bascilor și catalanilor, am dat exemplele cele mai cunoscute. Cu alte cuvinte, se admite un soi de status quo între două principii antagoniste cel mai adesea, cel al auto-determinării popoarelor (pe cale pașnică, prin referendum) și cel al inviolabilității frontierelor. Echilibrul dintre acestea, mai fragil sau mai stabil, de la caz la caz, depinde de condițiile istorice – de istoria conflictelor inter-etnice mai ales, dar argumentul cel mai des invocat este cel al raportului minoritate-majoritate, mai pe românește acela că peștele cel mare îl înghite întotdeauna pe cel mic. Nu mai vorbesc de situația în care popoarele respective sunt minoritare în mai multe state adiacente, vezi cazul kurzilor, împărțiți între Turcia, Iran și Irak. Revenind la conflictul actual, dacă în 1991 rușii din Ucraina au considerat că merită să rămână în cadrul noului stat ucrainean, politica ulterioară a guvernului de la Kiev, mai ales din 2014 încoace, i-a determinat pe cei din Donbas să solicite autonomia și ulterior, alipirea la Rusia, pentru că nu se putea altfel, neputând rezista prea mult în confruntarea cu statul ucrainean. Nu stau eu acum să analizez cauzele conflictului, am făcut-o deja, problema a apărut în momentul Kosovo, atunci când au fost încălcate toate aceste principii, prin intervenția brutală a unui stat ne-european – SUA, într-un conflict inter-etnic care era exclusiv o problemă internă a Serbiei, intervenție militară utilizând între altele, bombe și proiectile cu uraniu sărăcit. Prin capitularea Serbiei s-a creat statul artificial Kosovo, într-un teritoriu care constituie leagănul poporului sârb sau cel puțin așa îl consideră sârbii. Pe lângă faptul că Rusia nu a fost de acord cu această intervenție militară brutală – NB. la care a participat și România, mulțumită fostului președinte din plastilină Emil Constantinescu și odioasei Zoe Petre, un pseudo-istoric cu pretenții – cu atât mai mult cu cât au fost bombardați brutal sârbii slavi și ortodocși, rușii deci, sesizând pericolul existenței unui precedent, au ocupat Crimeea, folosind același argument, mai ales după așa-zisul „Euromaidan”, cu atât mai mult cu cât de la declararea independenței în 1991, după destrămarea URSS, conducerea de la Kiev a tot încercat să adere la Alianța Nord-Atlantică. Mai mult, ulterior chiar, Kievul a încercat intens să obțină protecția NATO, mai ales președintele pro-occidental Viktor Iușcenko, ales în funcție în 2005. Nu este vorba deci de o prevedere oarecare din Constituție, un text în fond, cât despre încercări repetate de aderare la NATO, perceput de Rusia ca un inamic, mai ales după 2000. Iar Crimeea este o zonă strategică,- cum ar fi fost ca bazele construite de sovietici să fie ocupate de marina SUA? Se aduce în calitate de contra-argument faptul că și alte state, foste în orbita Moscovei, precum România, au aderat la NATO. Da, numai că au aderat cu acordul Rusiei, iar cele care au făcut parte din fosta URSS, precum statele baltice, sunt neglijabile ca forță militară, populație și teritoriu, față de Rusia, spre deosebire de Ucraina. Președintele american George W. Bush a crezut că aparenta slăbiciune a Rusiei ar putea fi folosită pentru a extinde și mai mult NATO înspre Est. Bush a făcut o propunere în acest sens la summit-ul NATO din 2008, desfășurat la București. Cine pe cine a provocat deci? Mai mult, dl. Putin a prevenit chiar pe președintele de atunci al SUA, George W. Bush, că dacă această politică continuă, atunci „Ucraina nu va mai exista” – reproduc textual. Evident că nu a fost luat în considerație, Bush, ca și cei care i-au urmat, considerând că Rusia este prea slabă ca să se poată împotrivi planurilor NATO de extindere spre est. Și hai să ne amintim, dacă cumva ați uitat, de așa-zisa declarație de independență a provinciei Cataluña față de Spania. Nu cumva în raport cu Spania e cam ca Ucraina față de Rusia, ba mai mult, catalanii sunt chiar un popor diferit și au o limbă complet diferită de cea spaniolă? Și să ne amintim cum și atunci tefeliștii de azi se dădeau cu curul de pământ, cu principiile lor prețioase cu tot. Cu ce s-a schimbat situația, mai ales că Ucraina era deja stat independent, afară de cazul că nu se pusese problema ieșirii din NATO a Cataloniei? Este clar că cheia problemei nu este nici aderarea la UE, nici independența politică și economică a Ucrainei, cu care Rusia a fost de acord, ci aderarea la NATO și mai ales, asta nu se spune, eventuala utilizare a bazelor rusești din Crimeea de către NATO. Întrebarea e – ce țară și-ar tăia craca de sub picioare la faze de genul ăsta? Temă de gândire pentru d-nii Papahagi și Paleologu. Azi, 12 oct. 2022. Rușii au bombardat Kievul și alte orașe ca represalii pentru avarierea podului peste strâmtoarea Kerci. De fapt, a fost avariat doar un tronson și doar pe una din căile de rulare auto. Mă rog, se pare că au fost și niște defecte de construcție, în fine, cred că rușii au trecut rapid la refacere. Cert este că nu era cazul de glume proaste, începute de către dl. Zelenski însuși. Și iată că toată această glumă proastă, dincolo de valoarea strategică nulă – rușii au reluat deja circulația, este drept – cu restricții – iată că din nou mor oameni nevinovați, care poate chiar nu au nici o treabă cu războiul. Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca mulți români, care au aplaudat distrugerea podului, precum dl. Papahagi, să realizeze că nu este joc video și se moare la greu pentru toate acestea? Alta, deja mult mai importantă. Zilele trecute, pe când urmăream știrile, m-a fulgerat ca să zic așa, ăsta e termenul, un aspect din declarația dlui Biden, care nu ieșea totuși din tipicul obișnuit, chestiune care deja mă plictisește de moarte – cu ce ar face SUA dacă dl. Putin ar decide să utilizeze arma nucleară. Despre ce este vorba, voi reproduce exact, pentru că acest aspect, cu mici excepții în care s-a intuit câte ceva, a trecut absolut neobservat de analiștii lui pește prăjit. Citez: „Nu am mai fost confruntați cu perspectiva unui Armagedon din vremea lui Kennedy și a Crizei Rachetelor din Cuba”. Aceasta e fraza, aparent fără a ieși din tipicul obișnuit, dar numai pentru cei ce nu știu. Eu am trăit acea criză a rachetelor, poate voi povesti cândva cum am înțeles-o eu atunci, precum și retragerea sovieticilor din Cuba. Eram atunci într-o tabără de corturi, un soi de cercetășie pionierească, deși nu eram încă pionier, pe malul lacului Snagov, aveam 7 ani neîmpliniți. Bun, revenind la oile noastre, să precizez că deși este privită îndeobște ca o mare victorie americană, despre criza rachetelor din 1962 vorbesc, în realitate a fost mai degrabă una sovietică sau mă rog, un soi de armistițiu, pentru că la paritate, și americanii și-au retras rachetele nucleare din Turcia. Mai mult, au acceptat ca pe viitor să nu invadeze Cuba, promisiune ce a fost ținută, Cuba ieșind și ea din această criză cu un sentiment mult mai pronunțat de siguranță. Mai mult, dl. Biden a ținut să și explice, citez din nou: „Încercăm să înțelegem care este calea de ieșire a lui Putin. Cum poate să iasă (NA. din situația actuală)? Cum se poate poziționa astfel încât să nu își piardă nici prestigiul, nici o parte semnificativă din puterea sa în Rusia?” Să mai observăm că dl Biden vorbește despre războiul din Ucraina ca despre o problemă SUA-Rusia, Ucraina nici nu contează în această ecuație, nici nu o pomenește de fapt. Nu este clar? Mai clar de atâta nici că se poate. Dacă nu ați înțeles atunci vă explic exact ce am înțeles eu. Sub pretextul temerii unui Armaghedon nuclear și al găsirii unei soluții echitabile de ieșire a lui Putin, în realitate se caută o cale onorabilă de ieșire a Americii din conflict. De ce? Or fi mai multe motive, le-am pomenit și eu nesistematic de fiecare dată aici – imposibilitatea ca Rusia să cedeze, chiar și în cazul unei intervenții directe a NATO, posibilitatea ca în cazul în care dl. Putin ar fi înlocuit, să fie înlocuit de o personalitate și mai radicală, care chiar să apese pe butonul nuclear, problemele occidentalilor la venirea iernii, recesiunea datorată crizei energiei, căderea partidului democrat în toate sondajele, alegerile din SUA și temerile privind creșterea prețurilor. Și totuși, cei care au susținut cel mai mult pe ucraineni nu au fost americanii, ci europenii, britanicii mai ales. Pe moment nu am văzut reacții la aceste declarații de senzație, dar voi vedea în următoarele zile. Și atunci întreb și eu – la ce a servit toată această aventură, soldată după estimările mele, cu pagube de cel puțin 1.000 de miliarde și cel puțin 100 de mii de morți? La ce a servit asasinarea Dariei Dughina? Dar distrugerea conductelor? Cine va plăti toate astea? Cum și cine le va explica ucrainenilor că au mizat pe o carte proastă, care le-a micșorat și distrus țara? Câți din ucrainenii care au plecat se vor întoarce într-o țară distrusă, a cărei refacere va dura cel puțin 10 ani? Cum va explica mass-media românilor că a mințit la greu pe bani de la buget, pe banii contribuabilului adică? Mai ales asta! Abia aștept să văd ce vor mai spune atunci oamenii cu principii precum d-nii Papahagi și Paleologu. Abia aștept momentul – pentru că am făcut o listă cu cele mai crunte aberații scrise de respectivii, și nu numai de ei, dar și de alte persoane publice, căreia îi voi dedica un episod separat atunci când tot acest coșmar se va sfârși. Despre pleavă, mămicile obsedate că le vor fi iradiați puradeii și tineretul tefelist cu Slavă Ucrainei, aș avea eu o înjurătură groasă, de-aia neaoș românească, cu referire directă la strămoși și sex anal, dar bunul simț mă oprește. Ce constatăm? Anume că opinia publică europeană vede cu uimire că ne aflăm în aceeași situație ca la începutul războiului. Toate eforturile cu sancțiunile aplicate Rusiei, zecile și sutele de miliarde de dolari cheltuite cu arme și ajutoare, dar și sacrificiile care au ruinat țările Uniunii Europene, s-au dovedit inutile. Rachetele de croazieră cad peste Kiev la fel ca acum șapte luni, asta e ce vedem la știrile de seară de la tv, dincolo de invective la adresa rușilor. Adevărul iese la iveală, prea târziu din păcate. Citez din presă. „Timp de șase luni, orașul Balaklia, din regiunea Harkov, a fost sub ocupație rusească. După eliberarea sa, trupele ucrainene au declanșat o vânătoare printre cei care au colaborat cu armata rusă, iar cruzimea cu care îi tratează a ajuns și în paginile presei internaționale. Poveștile de groază apărute în orașe eliberate precum Balaklia, un nod feroviar de 30.000 de oameni, vorbesc despre atrocități, gropi comune, tortură și crime de război. Cu toate acestea, adevărul incomod este că unii ucraineni au devenit colaboratori ai Moscovei, scrie presa britanică. Kievul a deschis deja anchete asupra a 1.309 de oameni considerați trădători și a lansat 450 de urmăriri penale împotriva lor, arată Daily Mail. Însă mulți localnici se plâng că, de fapt, este o vânătoare a etnicilor ruși din zonă comandată de Kiev. Cert e că populația civilă din Balaklia trăiește, (din nou), în teroare. Oamenii sunt urmăriți și măcelăriți de luptătorii ucraineni. O listă transmisă de o sursă guvernamentală de la Kiev identifică 29 de astfel de crime de răzbunare, cu alte 13 tentative de asasinat care au lăsat unele ținte rănite. „A fost declanșată o vânătoare asupra colaboratorilor și viața lor nu este protejată de lege”, a declarat Anton Gerașcenko, consilier al Ministerului de Interne. „Serviciile noastre de informații îi elimină, îi împușcă ca pe porci””. Da, au uitat să spună cum respectivele crime sunt puse în cârca rușilor, am fost convins de asta și la Bucha, și la Lîman. Dar adevărul va ieși la iveală, cu certitudine, chiar dacă vinovații nu vor fi niciodată aduși în fața justiției, după cum nici bestiile de ucraineni care au masacrat civili români în cursul războiului nistrean nu au fost niciodată predați de Kiev, iar acum își mănâncă liniștiți pensia, plătită de amerloci. Alta. Tot din mass-media. Ați auzit de „Myrotvorets”? Tastați pe google și vă dă imediat link-ul. Este un site horror care funcționează bine-mersi începând din dec. 2014. Citez, tot din mass-media, dovadă că și unii, ca și mine, au intuit că totul a luat-o razna: „Realizat cu sprijinul direct al serviciilor secrete ucrainene, Myrotvorets (în traducere „Aducătorul de Pace”) este practic o listă neagră cu „dușmanii Ucrainei”, cu date personale și cu îndemnul explicit ca aceștia să fie omorâți. Pe lista neagră a „Aducătorului de Pace” mai figurează Roger Waters, faimosul muzician de la Pink Floyd. Sau Daria Dughina, ucisă în august într-un atac terorist cu mașină capcană. În dreptul ei, acum stă scris: „Lichidată”. „Vina” acestor condamnați la moarte nu este că ar fi luptat cu arma în mână împotriva Ucrainei. Sau că ar fi pus bombe, ca „patrioții” ucraineni. Ei trebuie să moară pentru că au îndrăznit să critice regimul de la Kiev. Uneori, nici măcar pentru atât. Unii sunt condamnați la moarte pentru că au cerut încetarea războiului. Printre ei, mulți COPII. Sute. Cu nume, fotografii, adrese, numere de telefon, informații despre familii. Unul dintre acești copii condamnați la moarte de regimul Zelenski este Faina Savenkova, de 13 ani, din Lugansk, Donbas. „Vina” fetei este că a trimis o scrisoare la ONU prin care cerea să se pună capăt războiului început în 2014, coșmarul în care și-a trăit practic toată copilăria. Faina a fost invitata ziaristului Max Blumenthal într-o emisiune difuzată pe site-ul The Grayzone. Mărturia curajoasei copile este cutremurătoare. Etc.” Nu credeți așa ceva sau considerați, precum trolii ukrilor de pe facebook, că este doar propaganda Moscovei? Nu trebuie decât să tastați pe google Faina Savenkova, primul link returnat este chiar condamnarea la moarte. A unei copile de 14 ani. Da, pare că se apropie sfârșitul regimului Zelenski. Urât și trist. Char dacă pe moment va reuși să scape, va fi vânat pentru crimele regimului său peste tot, în SUA inclusiv. Nu a scăpat el Troțki, darămite un actoraș, marionetă a amerlocilor. Mai trist este că cei care l-au băgat în față, ca mare erou, vor continua să mintă în continuare, inventând alte fantome de la Kiev, alte bunicuțe cu murături împuțite, spre deliciul turmei de boi avide de sânge. Ce se mai aude cu COVID-ul? Citez din presă, că nu mai avem de mult comunicate oficiale. 11 oct. 2022. Autoritățile au anunțat marți, 11 octombrie, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.000 de cazuri noi de COVID-19, la 18.638 de teste efectuate. De asemenea, au fost raportate 13 decese, iar la Terapie Intensivă sunt internați 108 pacienți. Până astăzi, 67.097 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat, dintre care 13 în ultimele 24 de ore, este vorba despre 7 bărbați și 6 femei. Un deces a fost raportat anterior intervalului de referință. Dintre cei 13 pacienți decedați 11 prezentau comorbidități și 3 dintre aceștia erau vaccinați. Sigur, din ce se vede, persoanele decedate se pot încadra la categoria celor internați prea târziu, pentru care medicina actuală s-a dovedit a fi neputincioasă. Se moare deci, în continuare de covid. Și cât de curând vine și gripa. Iar în Franța se constată o extindere periculoasă a pandemiei, cu o creștere spectaculoasă în ultimele zile, media ultimelor 7 zile fiind de 55.697 cazuri noi zilnic. Numărul mediu de decese zilnice însă este de 48, dovadă că este o formă ușoară a bolii, iar autoritățile stăpânesc situația. Se vorbește despre două noi sub-variante Omicron. Creșterea poate fi observată la toate grupele de vârstă, dar mai ales la intervalul de vârstă 10-19 ani. Situația în spitale este stabilă, au adăugat autoritățile, care le-au cerut persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani să facă o nouă doză booster a vaccinului anti-COVID-19. Până acum, nu au existat discuții cu privire la reînnoirea restricțiilor anti-COVID-19 în țară. Purtarea măștii este obligatorie doar în spitale și în centrele de bătrâni, comunică AGERPRES. Urmăresc evoluția acestui fenomen, de discutat vom discuta altă dată. „Epidemia de morți suspecte”. Din mass-media românească – totul pe aceeași pagină, citez: „Un recrut al pușcașilor marini în vârstă de doar 18 ani a murit subit în timpul antrenamentelor”, apoi altele și altele similare: „Un tânăr de 21 de ani la un colegiu sportiv din Pennsylvania a decedat subit în somn: „Cauzele decesului nu au putut fi stabilite””, „Tânăr de 18 ani din Italia, cu un stil de viață activ, decedat subit. Mama lui cere autorităților să efectueze autopsia”, „DECESE SUBITE ÎN SUA: Tânăr de numai 16 ani, prăbușit la pământ la un joc de Frisbee, rugbist de 30 de ani mort pe neașteptate, fotbalist american și director de școală de 49 de ani, mort subit în timp ce dădea o tură pe bicicletă”, etc., etc. Și tot așa, zi de zi și ceas cu ceas suntem bombardați cu astfel de știri similare. Sigur, la atâtea miliarde de locuitori se mai moare și subit, fără cauze aparente, la vârste tinere, de sub 20 de ani, sunt probabil zilnic și la noi, nu are rost să căutăm motive ascunse, pentru că autopsia – atunci când decesul este suspect – relevă cauza, o malformație a vreunui organ sau un accident vascular datorită malformației vreunui vas de sânge, nu mai vorbesc de anumite tare ereditare. Am discutat toate aceste aspecte la momentul oportun. De ce nu s-ar muri din astfel de chestii? Am văzut oameni de +70 care nu și-au făcut un control medical în ultimii 20 de ani, darămite unul tânăr. Până la a face tomografie din mm în mm, din cap până în picioare, la naștere, pentru a vedea anumite malformații care pot cauza ulterior decesul mai e. Încă se moare de covid, după cum am văzut. M-am tot întrebat care să fie tâlcul ascuns al acestor știri și nu am găsit vreo motivație clară, în afară de orice dubiu. Sigur, acum vreo două luni, toate știrile de genul ăsta se încheiau cu fraza – „era dublu (sau triplu) vaccinat” – (sau vaxxinat, cum le place militanților antivaxx să se exprime.) Acum, ce să mai zic? pandemia dă semne că e pe sfârșite, vaccinarea s-a încheiat așa cum s-a încheiat – cu un semi-eșec, dozele de vaccin suplimentare se vor distruge sau se vor arunca la canal, – ce mai contează că au fost plătite cu câteva milioane bune, când războiul de la granița consumă miliarde zilnic? Pe urmă nu mai este nici competiția între vaccinuri – piața le-a reglat pe toate, așa că chiar nu mai înțeleg. Chiar dacă ar fi un soi de ecou la cheltuielile cu „terapia genică experimentală”, ecou stârnit de opoziție, ca și de turma de gigi contra, tot nu înțeleg, dat fiindcă faptul e consumat deja. Cine își mai amintește de elucubrațiile unor starlete tv obosite precum Dan Bittman, Monica Pop, Carmen Tănase & Co.? Cine mai stă să-și amintească cum ultima perora cum că ținta sunt copiii, că ceva groaznic se va întâmpla „în toamnă” (a lui 2020), că cineva va apăsa butonul, etc.? Uite că nici măcar dl. Putin nu a apăsat butonul, ca să-i facă dumneaei pe plac. Ce mai contează? Toți sunt valoare nulă. Este soarta dintotdeauna a pseudo-„vedetelor” acestei țări amărâte, să fie dublate de tupeu și nesimțire crasă, adesea cu motivație pecuniară și să se prefacă cumva că nu știu ce aiureli debitau altădată. Vezi cazul recent al dlui Arșinel, decedat cu 2-3 lefuri încasate de la Teatrul de revistă, bașca „pensia de revoluționar”, o invenție din cele mai odioase, așa cum numai la noi se întâmplă. Deci chiar nu înțeleg tâlcul ascuns al unor astfel de știri. Nu par a fi decât un soi de creare de fals-senzațional, știind că prostimea este interesată de așa ceva și devorează literalmente astfel de știri. Eu nu văd altceva. Oricum sunt pe fază, poate totuși e altceva la mijloc. Până și cele mai feroce specimene antivaxx au trecut pe alte subiecte, mai la ordinea zilei. Iată ce scria mai zilele trecute acea distrusă pe care nu am reușit s-o identific, agitatoare de profesie, care semnează „lacrima andra andra” pe facebook, citez: „Banul fizic va fi eliminat din piață în minim câteva luni și maxim 1 an. Iar multe economii vor fi furate din bănci pur și simplu ca la Caritas, Bancorex, FNI. Scoateți-vă banii din bănci și investiți-i!” În ce, întreb eu? De când mă știu am dorit să fiu măcar part-time, patron de bordel, dar ce să fac dacă toate curvele s-au băgat în politică? Mai departe: „Europa… te-am iubit. Dar am știut și am scris că vine ceasul în care putrefacția ta va ieși la iveală. N-am vrut să apuc ziua aia, dar iaca ..e!” Așa e, în sfârșit, o idee cu care sunt și eu de acord. (Va urma.)
Mizeria istoriei 